ROMANIAN DIY: NE PRICEPEM!

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 25 aprilie 2016

Diaspora romaneasca_Romanian DIY. Ne pricepem

Românul e bun la toate. Până şi britanicii au aflat asta. O ştiu şefii de şantier, care apelează la români atunci când apare o situaţie neprevăzută. O ştiu familiile ale căror case au fost construite, curăţate de români şi ai căror copii au fost îngrijiţi de românce.

De unde avem, însă, calitatea aceasta? Cum de ne pricepem şi la reparat maşini şi la cusut haine? Să fie oare pentru că fiecare dintre noi şi-a văzut părinţii sau bunicii reparând, lipind, recondiţionând casa şi obiectele din ea? Intervievaţii din reportajul nostru spun un definitiv „da” în această privinţă. Face parte din cultura noastră, din „zestrea” noastră. Astfel ne-am dezvoltat un spirit întreprinzător, ingenios, iscusit. Ceea ce nu numai că ne ajută în administrarea situaţiilor de urgenţă sau în viaţa de zi cu zi, dar ne şi conferă independenţă.

Noi nu aşteptăm o lună să vină comanda nouă pentru un produs, nici măcar un weekend până vine instalatorul. Noi punem mâna şi facem.

 

 

Nu ducem lipsă de imaginaţie

 

Nu exagerăm deloc când spunem că românii au imaginaţie. Și avem exemple nenumărate. Aproape orice bărbat este în casa lui şi instalator şi zugrav şi electrician şi mecanic… Atunci când se strică ceva, nu se reped la agenda telefonului să caute numărul instalatorului sau al mecanicului, ci se apucă chiar ei de demontat şi reparat. Cert este că, la final, sunt mulţumiţi şi de rezultat, dar şi de faptul că banii cu care ar fi trebuit să plătească specialistul… au rămas în buzunarul lor.

 

O cameră… în bucătărie

„Românii au idei la care nici nu te gândeşti.” Aşa vorbeşte, despre conaţionali, Petre, un bărbat de 48 de ani din Iaşi, care a văzut cu ochii săi cum românii apelează la orice variantă ca să mai câştige un ban în plus: „În 2011, un prieten foarte bun din ţară, care urma să vină în Londra, m-a rugat să îi caut o cameră unde să locuiască. După mai multe telefoane, am strâns câteva adrese şi urma să merg să văd casele respective. Din varii motive, primele două locuinţe nu mi-au plăcut. Căutam ceva bun, ca şi cum mă mutam eu în respectiva casă şi aveam pretenţii. Tocmai de aceea am vrut să văd mai multe case pentru a-mi face o părere şi apoi pentru a alege. Chiar mi-am luat liber de la muncă o zi, special pentru acest lucru. Şi astfel am ajuns la cea de-a treia casă. Oamenii foarte primitori m-au poftit în living şi au început să îmi povestească de casă, de facturi, de chirie… în timp ce eu ceream să văd camera. Practic, acesta ar fi trebuit să fie primul lucru, să mă conducă la camera pe care o aveau de închiriat. Oricine şi-a căutat o locuinţă ştie că am dreptate. Însă mare mi-a fost mirarea când m-au dus în… bucătărie. Ei tot îmi vorbeau despre utilităţi şi alte lucruri, eu le ceream să văd camera. Până la un moment dat, când mi-au spus, deşi mă aflam în bucătărie că… «aceasta este camera». Nu îmi venea să cred, mă gândeam că nu este adevărat. După ce mi-au arătat şi patul pe care îl înghesuiseră într-un colţ al bucătăriei, am realizat cu stupoare că era cât se poate de real.”

 

Poftă bună sau somn uşor?

Petre ne-a povestit că s-a abţinut cu greu să nu le spună câteva vorbe urâte românilor care avea anunţ pe internet că închiriază „o cameră single”: „Am înnebunit pur şi simplu când am văzut. Nu am putut să plec fără să îi iau puţin la rost. Nu înţelegeam cum este posibil să pui un anunţ în care să spui că închiriezi o cameră single şi de fapt, să fie un pat amenajat într-o bucătărie. I-am întrebat dacă ei ar putea locui într-o bucătărie. Adică nu ai pic de intimitate, hainele şi toate lucrurile personale îţi miros a mâncare, eşti deranjat de toţi cei care au treabă sau care gătesc sau mănâncă… aşa ceva este lipsit de bun-simţ. Culmea care m-a făcut să plec de acolo de-a dreptul sictirit a fost faptul că cereau pe patul acela din bucătărie preţul echivalent al unei camere single. Adică 250 de lire pe lună, doar chiria. Nu mă aşteptam la aşa ceva, mai ales din partea românilor. Dar mi-au dovedit că, deşi ducem lipsă de multe alte lucruri, imaginaţie avem cât să dăm şi la alţii!”

—————————————

„Mare mi-a fost mirarea când m-au dus în… bucătărie. Ei tot îmi vorbeau despre utilităţi şi alte lucruri, eu le ceream să văd camera. Până la un moment dat, când mi-au spus, deşi mă aflam în bucătărie, că… «aceasta este camera».”

Petre, 48 de ani

—————————————

 

 

Ce alţii aruncă, românii repară

 

Victor are 32 de ani, este din Brăila şi ne-a spus povestea… laptopului său. Îl are de aproximativ un an de zile, arată foarte bine, funcţionează la fel de bine.

Ce este curios este faptul că nu l-a cumpărat dintr-un magazin, nu l-a primit cadou, ci l-a luat… de pe stradă. Mai exact de lângă un tomberon cu gunoi.

„S-a întâmplat anul trecut când mă întorceam de la muncă. În drumul spre casa unde locuiesc, traversez un cartier cu case mari şi frumoase şi, bineînţeles, cu oameni înstăriţi. Am văzut la poarta unei case, exact lângă tomberonul cu gunoi, un laptop. Deşi primul gând care mi-a trecut prin cap a fost că este stricat sau ars şi cel mai probabil din acest motiv l-au aruncat, mi-am spus totuşi să îl iau. Nu aveam nimic de pierdut. Voiam doar să mă conving că este bun de aruncat. Arăta prea bine ca să îl las acolo. Şi dacă într-adevăr nu funcţiona… îl aruncam şi eu la rândul meu. Odată ajuns acasă, am încercat să îl aprind, nu am reuşit şi l-am desfăcut. Nu mă pricep foarte mult în IT sau în computere, dar am reuşit să îi dau de cap. Cred că persoana care l-a avut l-a scăpat din greşeală şi astfel s-a desprins o plăcuţă din interior. Spun aceste lucruri pentru că după ce am aşezat totul minuţios… laptopul s-a aprins şi a funcţionat fără nicio problemă. Se vedea că este aproape nou, pentru că nu era zgâriat sau murdar şi funcţiona la capacitate maximă. Ce pot să spun… m-am bucurat foarte mult. Practic, m-am ales cu un lucru de care aveam nevoie dintr-o întâmplare norocoasă. Nu ştiu dacă altcineva care ar fi trecut pe acolo l-ar fi luat. Cel mai probabil nu. Aşa gândesc englezii, tot ce nu mai merge… merge la gunoi. Noi, românii, nu suntem aşa. Trebuie să ne convingem cu adevărat că un lucru nu mai funcţionează şi nici atunci nu ne lasă inima să îl aruncăm. Sunt fericit că am avut acest noroc. A fost necesar să cumpăr doar un încărcător şi atât. Practic, asta a fost cheltuiala mea.”

 

 

„Ploaie torenţială”… din centrala termică

 

Dan este un alt român din Londra care a dat dovadă de imaginaţie într-o situaţie limită. Într-o seară de vineri, centrala termică din casa în care locuia s-a stricat. Mai exact, după cum ne-a povestit tânărul în vârstă de 32 de ani, aceasta pierdea din presiune din cauza unui furtun slăbit:

„În 2011, chiar la început de weekend, era vineri seara, ajunsesem acasă de la muncă. Soţia mea mi-a spus că din senin a început să curgă apă din centrala termică. De la picături mici şi rare, în câteva ore a început să picure zdravăn. Neştiind ce să facem şi cum să rezolvăm situaţia, mai ales că am întins pe jos ligheane pe care trebuia să le golim periodic, l-am sunat pe «landlord» (proprietarul casei). I-am explicat ce s-a întâmplat şi după câteva telefoane date de el, m-a anunţat că abia luni după-amiază o să vină un instalator să o repare. Nu puteam aştepta până luni. Locuiam două familii în casă. Trebuia să facem un duş, o baie, mai ales că doar ce venisem cu toţii de la muncă. Problema era că în momentul în care porneam apa caldă… începea „ploaia torenţială” din centrală. În aceste circumstanţe, nu am putut sta cu mâinile în sân. Repet, nu puteam sta cu toţii nespălaţi trei zile. Împreună cu colegul de casă, ne-am pus pe reparat. Am dat jos masca şi ne-am uitat în interiorul centralei să vedem unde este problema şi de ce curge apă. Am descoperit că se pierdea din presiune din cauza unui furtun slăbit. Ne-am gândit, ne-am răzgândit cum să o reparăm. Ne-am mai confruntat cu o altă problemă, pentru că ne mutasem de foarte puţin timp şi nu aveam cu noi scule de reparat. Doar câteva lucruri mărunte: un ciocan, o şurubelniţă, un patent şi cam atât. Ne-am dat seama că avem nevoie de ceva cu care să strângem furtunul respectiv. Aveam nevoie de o sârmă. Însă de unde să o luăm? Şi… ne-a venit ideea să rupem câteva sârmuliţe din gard. Gardul din spatele casei. Zis şi făcut.

Şi astfel, sârma respectivă ne-a ajutat să trecem cu bine de acel incident. Deşi apă tot mai picura din centrală, am reușit să facem baie toţi şi să folosim apa caldă tot weekendul. Nu la capacitate maximă, dar cât să ne fie ok. Luni, când a venit instalatorul şi a văzut improvizaţia cu sârmă, ne-a întrebat cum de ne-a venit ideea… pentru că lui nu i-ar fi trecut prin cap aşa ceva niciodată. Mai mult, ne-a întrebat dacă am mai făcut astfel de lucruri în trecut şi chiar dacă nu ne-a fost teamă să deschidem centrala termică. Ce mai puteam spune decât… când nevoia te împinge, uiţi de teamă şi încerci orice”, povesteşte Dan.

—————————————

„Şi astfel, sârma respectivă ne-a ajutat să trecem cu bine de acel incident. Deşi apă tot mai picura din centrală, am reușit să facem baie toţi şi să folosim apa caldă tot weekendul. Nu la capacitate maximă, dar cât să ne fie ok. Luni, când a venit instalatorul şi a văzut improvizaţia cu sârmă, ne-a întrebat cum de ne-a venit ideea…”

Dan, 32 de ani

—————————————

 

 

„Inventivi din naştere”

 

Românii par a se descurca în orice situaţie. Nu au nevoie de cursuri, şcoli de meserii sau alte învăţături. Pe principiul „meseria se fură”, Iulian, un tânăr din Suceava, a reuşit să finalizeze cu brio job-uri private în mai multe case locuite de englezi şi nu numai:

„În România, mergeam în adolescenţă foarte mult cu tatăl meu, care este zugrav, pe la diferite job-uri pe care le avea. Îl ajutam cu diferite treburi. Nu mi-am dat seama că atunci s-au pus, oarecum, bazele mele în această meserie. După câţiva ani, am venit în Londra la sfatul unui prieten şi am început să lucrez, ca toată lumea, pe un şantier. Până într-o zi, când un coleg de muncă m-a rugat să îl ajut să pună gresie şi faianţă, dar şi să zugrăvească baia unui englez. Ca să mai câştig nişte bani în plus, am acceptat. A fost momentul în care am realizat că tot timpul petrecut cu tatăl meu la zugrăvit m-a ajutat enorm. Îi furasem meseria. La acel job m-am descurcat foarte bine. L-am uimit şi pe colegul de muncă, şi pe mine, dar şi pe proprietar. Am ştiut să măsor, am ştiut de unde să încep, cum să aşez, cum să tai plăcile de gresie şi faianţă. Chiar am venit cu idei noi şi l-am sfătuit pe englez, pentru că avea o baie unde la câteva luni îi apărea mucegai pe pereţi, să pună faianţă până aproape de tavan. După terminarea lucrării, s-a arătat încântat de noi, dar şi de munca noastră, şi ne-a recomandat imediat unui prieten de-al său. De atunci, adică de doi ani de zile, am propriile mele lucrări şi pot spune că am renovat case mari. Ultima a fost a unui arab care locuieşte în Chelsea şi care mi-a dat frâu liber să îi fac baia, holul şi livingul, aşa cum cred eu de cuviinţă. Eu am fost cel care a ales culorile, materialele, dar şi gresia şi faianţa din baie. Bineînţeles, m-am sfătuit cu el în tot. La final, a fost foarte mulţumit de munca mea. Chiar am rămas prieteni şi mereu mă sună când el sau un prieten de-al lui au nevoie de schimbări prin casă. Revenind la inventivitate, cred că românii o au din naştere. Noi ne descurcăm mereu, indiferent de situaţie. Mie, în meseria aceasta, îmi vin idei mereu. Nu am o şcoală în acest domeniu, dar am învăţat totul din joacă şi imaginaţia mă ajută foarte mult. Asta cred că mă face altfel şi din acest motiv oamenii mă recomandă mai departe. În momentul în care primesc o lucrare, vorbesc cu proprietarul şi vin mereu cu idei noi, ca la final să fie «happy», aşa cum le place lor să spună.”

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!