Repetarea analizelor se plateste

Articol publicat in sectiunea Social pe data 24 februarie 2014

analize_1Medicii de familie si specialistii vor putea prescrie o gama mai variata de analize, dar daca pacientul vrea o a doua opinie, va trebui sa plateasca pentru alte investigatii, a precizat secretarul de stat din Ministerul Sanatatii (MS) Adrian Pana, intr-o videoconferinta cu reprezentanti din domeniul medical.

Principala modificare adusa in legislatie pentru sectorul paraclinic vizeaza faptul ca medicul de familie si specialistul din ambulatoriu vor putea prescrie o gama mai variata de analize medicale, astfel incat sa poata inchide episoadele de ingrijire pentru un numar mai mare de pacienti, in special cu afectiuni cronice, a aratat Pana, potrivit Mediafax.

Aceste prevederi nu includ si a doua opinie, astfel ca, in cazul in care un pacient nu va fi multumit de un prim set de analize, acesta va plati pentru alte investigatii, a explicat Pana.

„Concret, pentru monitorizarea bolilor oncologice, orice investigatie imagistica CT sau RMN trebuie recomandata conform standardelor internationale. In conditiile in care investigatia nu se supune acestor standarde, furnizorului care a efectuat investigatia respectiva nu i se va deconta serviciul si investigatia respectiva va trebui sa fie efectuata din nou”, a mai spus secretarul de stat.

Furnizorii care nu vor respecta criteriile stabilite pentru furnizarea serviciilor medicale nu vor putea intra in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, a subliniat acesta, adaugand ca, in contractul cadru, vor exista criterii clare prin care Casa poate contracta servicii cu furnizori autorizati, certificati privind calitatea analizelor.

„Un alt lucru esential care va fi monitorizat anul acesta in relatia contractuala cu casele de asigurari este dublarea, triplarea analizelor medicale uzuale sau unor investigatii imagistice care se efectueaza din motive subiective, nu ca le-ar dori pacientul, ci pentru ca medicul respectiv nu este multumit de rezultatul respectivei analize”, a mai spus Pana.

Secretarul de stat a tinut sa precizeze ca este vorba, in special, de pacientii cronici care sunt programati pentru internare sau pentru o operatie si carora li se efectueaza niste analize in ambulatoriu de specialitate dupa care, daca se interneaza in spital, la cateva zile, se repeta aceleasi analize in laboratorul spitalului, iar spitalului i se deconteaza analizele efectuate. Aceste analize sunt dublate fara sa existe un suport sau o dovada clinica ca ele trebuiau sa fie repetate.

Controale dentare pentru copii

Noul pachet de servicii aduce modificari si in ceea ce priveste medicina dentara. Pentru copii, va fi un pachet de servicii preventive, mai ales pentru perioada in care acestia trec de la dentitia de lapte la cea definitiva. In ceea ce priveste persoanele varstnice, noul pachet permite decontarea unor proteze. Referindu-se la ingrijirea la domiciliu, Pana a spus ca noua legislatia incurajeaza spitalele sa creeze retele de ingrijire la domiciliu.

Venituri suplimentare pentru medici

Pe de alta parte, medicii care vor trata pacienti, in regim privat, in spitale publice vor primi 50% din suma incasata, prevede un proiect de lege lansat in dezbatere publica de Ministerul Sanatatii (MS), dupa ce procentul respectiv era stabilit initial, in august 2013, la 60%. Proiectul pilot ar urma sa intre in vigoare la 1 iulie si sa se desfasoare timp de sase luni.

Potrivit ministrului Eugen Nicolaescu, cresterea veniturilor medicilor si echipelor medicale din spitale se va putea face pe doua cai: prin salarizarea pe performanta, in baza unor criterii ce vor fi stabilite in normele de aplicare, si prin posibilitatea de a trata pacienti proprii, in regim privat, in spitalul public. „Beneficiarii acestor schimbari sunt in primul rand pacientii, dar si medicii si echipele medicale si spitalele”, sustine ministrul sanatatii, citat de Mediafax.

Autor articol: Ionut Mares
Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!