Restricții la terenuri agricole pentru străini

Articol publicat in sectiunea Social pe data 10 iulie 2016

Proiectul legii care reglementează cumpărarea de terenuri agricole de către străini a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, dar aplicarea actului normativ va fi posibilă după finalizarea planului cadastral.

„Cred că pentru legea vânzării terenurilor la nivel european trebuie să ne orientăm către modelul francez pentru că respectă toate reglementările europene. Chiar îmi amintesc că un parlamentar german a dorit să cumpere teren agricol în Franța și nu a reușit. Din această cauză este foarte important cum redactăm această lege și să trasăm obiective clare, ca să nu pățim la fel ca Bulgaria care a făcut o astfel de lege acum câțiva ani, iar apoi a fost nevoită să o retragă pentru că nu respecta normele europene”, a declarat ministrul Achim Irimescu într-o conferință de presă, potrivit Mediafax.

Actul normativ impune o suprafață maximă de 50 de hectare pentru fiecare solicitant, însă reglementarea va suporta modificări, având obiective clare de atins, cu o serie de condiții însă. Prima condiție ar fi realizarea planului cadastral, plan pe care actualul ministru al agriculturii susține că-l va realiza și cu sprijinul notarilor publici, precum și al altor instituții cu atribuții în acest sector de activitate, inclusiv cu fermierii.

„România are un total de 14 milioane de hectare de teren agricol, din care 3,8 milioane hectare organizate în ferme, 9,3 milioane de hectare de teren arabil, teren din care doar 3 milioane de hectare au și cadastrul făcut”, a precizat ministrul Achim Irimescu.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!