Revine vânzătorul

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 4 februarie 2016

Tamaș a semnat cu Steaua pentru 2 ani și jumătate. Gigi Becali a oferit cu acest prilej o declarație halucinantă, conform căreia a fost convins să-l ia din nou în Ghencea de faptul că Tamaș a promis că va merge duminica la Biserică, mai ales că Gigi va trimite mașina după el. Gigi este sigur că problemele lui Tamaș legate de alcool sunt o patimă și că aceasta se poate rezolva cu abstinență spirituală și rugăciune, nu cu internarea la alcoolizare acolo unde “Tamaș” poate fi numele unui salon.

Trecând de asta, patronul Stelei a mai adăugat că Tamaș are o clauză de contract care spune că va fi debarcat de la echipă la prima aventură pe care o are în compania lui Bacchus. Ceea ce ne face să zâmbim, pentru că asta nu face decât să-l pună pe jucător într-o postură extrem de proastă pe care o poți accepta doar dacă nu mai ești stăpân pe ceea ce ai devenit. Și Tamaș a arătat de multe, poate de prea multe ori, că a pierdut frâiele propriei persoane și, o dată cu acestea, și pe cele ale carierei. Nu ar fi primul. Mai sunt. Cel mai important nume în zona aceasta este cel al lui Mutu.

Va reuși jucătorul măcar de data asta să treacă peste problemele pe care le are cu alcoolul? Poate că da, până la preliminariile cupelor europene și meciurile de la EURO 2016 se poate abține, o să bea doar acasă, să nu fie văzut. O selecție la EURO poate însemna un nou contract pe final de carieră, și unii plătesc bine jucătorii care mai pot alerga două reprize dar nu mai înseamnă cine știe ce. Și poate că pe unii asta îi va mulțumi.

Ceilalți vor ști în continuare că Steaua nu și-a luat un jucător, ci un personaj care se potrivea mai bine ca vânzător într-un magazin de băuturi spirtoase.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!