Rictusul lui Begu

Articol publicat in sectiunea Editorial Sport pe data 13 februarie 2015

O să joace Halep în Canada? Dar Bouchard? Sunt principalele întrebări pe care și le pun iubitorii tenisului aflând că între noi și prima scenă a fileului feminin mondial stă un meci în compania selecționatei frunzei de arțar, la ea acasă. Și una și alta dintre jucătoare au anunțat că s-ar putea să nu se prezinte la acest meci din cauza (sau “datorită”, merge și așa) programului încărcat pe care-l au. Nimic deosebit, un eventual titlu de Grand Slam, sosit alături de cecul generos, primează în fața oricăror alte lucruri. Am mai spus asta, dar o vom mai spune: sportul este o meserie și nimeni nu se apucă de ea pentru a vedea steagul fluturând, ci pentru a vedea farfuria plină.

Dacă Halep sau Bouchard se vor prezenta la meciul din play-off nu contează așa mult. Nu contează pentru că România o are pe Irina-Camelia Begu. O fată care, departe de a fi favorita publicului înainte sau după epuizantul meci cu Spania, a jucat două meciuri la rând suferind enorm din cauza crampelor. Le-a câștigat pe ambele, pe cel de dublu în compania Monicăi Niculescu, aceasta mărturisind că s-a temut că Begu va ceda. Begu nu a cedat. A luptat, încurajată de o Halep care a motivat o înfrângere ilogică prin febră și oboseală. Uneori exact așa este, campionii au febră, alții joacă în ciuda stării fizice precare.

Calificarea României stă în Irina-Camelia Begu. Și cum specialiștii spuneau că echipa de FED a României nu are un lider, Begu rezolvă ecuația: ea este liderul de care avem nevoie.

Poate doar și pentru simplul fapt că știe că Nurofenul nu ajută la crampe, drept pentru care nu le ia în seamă timp de câteva ore. Ore în care crampele i se pun în suflet și generează spiritul aparte care trimite mingea în lung de linie doar pentru a mai relaxa rictusul de durere apărut în colțul buzei.

Autor articol: Bogdan Constantinescu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!