Ridurile şi tratarea acestora

Articol publicat in sectiunea Femina pe data 15 octombrie 2015

riduriÎmbătrânirea favorizează accentuarea ridurilor, în special în zona frunţii şi a zonei dintre sprâncene, dar şi la nivelul buzelor sau la colţurile gurii.

Tratamentele pentru aceste riduri variază în funcţie de localizarea acestora, astfel încât ridurile de la nivelul sprâncenelor se tratează cel mai bine prin injecţii, pe când ridurile de la nivelul obrajilor se pot trata prin umplere cu gel de acid hialuronic etc. Ridurile feţei se pot atenua atât prin peeling chimic, dermabraziune, cât şi prin masaj facial, tratament descris în rândurile ce urmează.

 

Masajul facial

După vârsta de 15 ani apar primele riduri, cu variaţii individuale, cazuri în care pielea rămâne întinsă până la vârste mai înaintate. După primele riduri frontale apar ridurile în unghiul extern al ochiului, în jurul vârstei de 25-30 de ani. După vârsta de 50 de ani apar riduri deasupra buzei superioare, odată cu încreţirea pleoapelor. Perioadele de timp diferă în funcţie de factori fizici (expunerea la radiaţii solare, alcool, fumat etc.) sau de factori genetici. Un factor important în ridarea fetei îl constituie mobilitatea cutanată facială, dar şi gradul ridicat de expunere al acestei regiuni anatomice. Ridurile apar fiind favorizate de o serie de factori, dintre care cei mai importanti sunt: abuzul de tutun şi alcool, stresul, cititul în condiţii slabe de iluminare, căldura, vântul, lumina puternică, dar mai ales moştenirea genetică.

Cel mai eficient procedeu cosmetic pentru a preveni apariţia ridurilor este masajul facial. Masajul cosmetic, efectuat cu ingrediente specifice rămâne cea mai importantă etapă a tratamentului cosmetic specializat. Pentru evitarea efectelor negative, masajul trebuie realizat cu profesionalism, îndemânare, delicateţe, deoarece muşchii feţei sunt ataşaţi direct de piele.

Pentru obţinerea beneficiilor maxime, trebuie să urmaţi câteva reguli simple în efectuarea masajului:

  • trebuie executat pe o piele curată şi sănătoasă (lipsită de leziuni, eczeme, acnee);
  • alegeţi pe durata masajului o poziţie cât mai relaxantă;
  • folosiţi numai uleiuri sau creme de calitate superioară;
  • în timpul masajului, este indicat să nu se ia mâna de pe faţă.

Automasajul se face pentru o perioadă de 5-7 minute, fiecare mişcare repetându-se de 4-5 ori, astfel:

  • în jurul ochilor, circular, din exterior spre interior;
  • de la aripile nasului spre tâmple;
  • de la colţul buzelor spre urechi;
  • de la bărbie spre lobul urechii;
  • de la sprâncene spre rădăcina părului.

Pentru decolteu, bărbie şi gât puteţi efectua următorul tip de automasaj: de la un umăr la altul, cu toată palma, de la claviculă spre bărbie, ocolind mărul lui Adam, de-a lungul gâtului. În cazul bărbiei duble puteţi creşte uşor presiunea, iar în cazul tenurilor sensibile, efectuaţi un masaj cu intensitate redusă. Înlăturarea cremei sau a uleiului o puteţi face cu infuzie de plante sau apă minerală. În cazul unui ten gras, folosiţi pudră de talc. Masajul sprâncenelor sau al genelor poate fi făcut cu ulei vegetal, cu ajutorul unei periuţe speciale. Când ridurile sunt într-un stadiu avansat, chirurgia estetică redă tenului aspectul tânăr şi sănătos.

O altă soluţie în tratarea ridurilor este mezoterapia, tratament ce constă în injectarea sub piele a unor substanţe care îmbunătăţesc circulaţia sangvină, limfatică şi topesc depozitele adipoase. Mezoterapia nu este un tratament dureros şi, de obicei, se face o şedinţă pe săptămână, iar minimul de şedinţe necesare este de patru.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!