Român din Irlanda, la un pas de moarte

Articol publicat in sectiunea Fără categorie pe data 5 februarie 2015

Un român, aflat pe un vas pescăresc în Oceanul Atlantic, a fost la un pas de moarte, alături de alţi patru colegi, după ce ambarcaţiunea lor s-a scufundat între Irlanda şi Scoţia.

Victor Lebit, din Jurilovca, stabilit în Irlanda, era deja căzut în apă pe partea stângă a ambarcaţiunii, atunci când echipajul de salvare britanic a sosit cu un elicopter.

Cei 5 marinari se luptau să rămână la suprafaţă, ţinându-se de epavă, iar unul din ei era foarte aproape de elicea ambarcaţiunii, care încă se rotea periculos. Înainte ca unul dintre militari să ajungă la ei, un val îi spulberă pe toţi şi îi aruncă în apă. În imaginile surprinse de Paza de Coastă se vede cum oamenii înoată cât mai departe de epavă, ca să nu fie prinşi de curenţii periculoşi şi să fie traşi în adâncuri. Din fericire, toţi purtau veste de salvare.

Unul câte unul, pescarii ajunşi în pragul hipotermiei au fost recuperaţi din valuri şi urcaţi în elicopter. Când au ajuns la ţărm au fost duşi imediat la spital şi au primit îngrijiri medicale pentru pneumonie.

Victor Lebit este căsătorit şi are doi copii.

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!