Românce care îşi cresc copiii în închisori europene

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 3 aprilie 2015

Cinci românce îşi cresc copiii în închisori din patru state europene, a căror legislaţie permite acest lucru femeilor aflate în detenţie, în baza unor condiţii specifice, precum spaţii amenajate distinct, alimentaţie şi servicii adecvate creşterii copiilor, scrie Mediafax.

Numeroase ţări europene, precum Elveţia, Belgia, Turcia, Suedia, Spania, Franţa, Danemarca, Grecia şi Italia, au prevederi legale care reglementează situaţia femeilor aflate în închisoare, cărora li se poate acorda dreptul, în baza unor condiţii specifice, de a-şi aduce copiii în centrele de detenţie.

„În prezent, la nivelul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare menţionate, există în atenţie cinci cazuri ale unor femei de cetăţenie română aflate în această situaţie, respectiv unul în Elveţia, unul în Franţa, unul în Portugalia şi două în Spania”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), la solicitarea Mediafax.

Potrivit MAE, reprezentanţii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare fac vizite periodice la penitenciare şi acordă asistenţă consulară, la cerere, fiecărui cetăţean român aflat în detenţie, care îşi exprimă dorinţa de a dialoga cu consulul. Totodată, consulii români participă constant la întrevederi cu reprezentanţii penitenciarelor, cu scopul de a obţine informaţii actualizate asupra situaţiei cetăţenilor români aflaţi în centrele de detenţie.

În România, femeile pot sta cu copiii lor în penitenciar doar până când aceştia împlinesc vârsta de un an, astfel de regim fiind doar la Penitenciarul de Femei Târgşor. În prezent, însă, nicio femeie nu se află în închisoare alături de copilul său, deoarece instanţele au admis cererile lor de întrerupere a pedepsei.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!