Români, la ușa lui Cameron: Încă un protest de amploare în Londra!

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 22 aprilie 2016

Londra_16.04.2016_protest Bodnariu

Românii din Londra, susținători ai cauzei Bodnariu, și-au mutat protestele din fața ambasadei norvegiene în fața birourilor prim-ministrului britanic, David Cameron. Sâmbătă, englezii și turiștii care au trecut prin centrul Londrei au avut surpriza să dea peste un grup numeros de români care vorbeau o engleză impecabilă și se manifestau zgomotos, dar civilizat.

Locul protestului nu a fost ales întâmplător, deoarece organizatorii au întocmit o petiție semnată de toți participanții, petiție care va fi înmânată lui David Cameron de către o delegație românească. După protest, principalii organizatori ne-au declarat că acțiunile lor și-au atins scopul în condițiile în care deja cel mai mic copil al familiei s-a întors acasă, iar directorul Barnevernet a spus public că va fi reanalizat dosarul familiei Bodnariu!

Peste 1.500 de români au protestat, sâmbătă, la Londra în sprijinul familiei Bodnariu. Pe o vreme incredibil de urâtă, cu vânt și ploaie, românii au rezistat cu stoicism aproximativ două ore, timp în care au fost susținute cuvântări, s-au spus rugăciuni și s-au cântat cântece religioase.

„A fost așa cum ne-am așteptat, adică un protest pașnic și liniștit în care am cerut încă o dată să se facă dreptate în cazul familiei Bodnariu. Am fost felicitați, din nou, de șefii polițiștilor londonezi pentru comportamentul ireproșabil. Nu am lăsat mizerie în urmă, nu am deranjat pe nimeni!”, a declarat pastorul Cornel Nistor.

 

Un protest din inimă de părinte

Ca și în ianuarie, acest protest a fost organizat de pastorii Cornel Nistor și Teofil Harii. Ultimul ne-a declarat că această serie de proteste nu a vizat doar cazul Bodnariu, ci toate cazurile în care părinților li se iau copiii fără motive serioase.

—————————————

„Nu este vorba doar de cazul familiei Bodnariu, este cazul omului de rând care își iubește copiii și asta trece de orice barieră legată de confesiunea religioasă. Aceste proteste pleacă din inima părinților care își imaginează cum ar fi dacă ar rămâne fără copii. Este un coșmar pe care îl trăiesc deja mulți semeni de-ai noștri. Asta ne-a făcut pe toți să ne adunăm și să protestăm, mai ales că asemenea cazuri au loc într-o țară democratică din Europa.”

Pastorul Teofil Harii

—————————————

Protestele românilor nu au rămas fără ecou!

—————————————

Londra_16.04.2016_protest Bodnariu1

„Protestele noastre nu au fost în zadar. Deja au început să se miște apele. Șeful agenției norvegiene Barnevernet a declarat că se vor reanaliza toate dosarele în care au fost implicați părinți de imigranți, inclusiv cazul Bodnariu. În plus, mai vreau să menționez că, dacă la protestul nostru din ianuarie ambasada norvegiană s-a închis, de această dată am protestat în inima Londrei, acolo unde nimeni nu ne putea ignora. Mesajul nostru a avut un impact mult mai mare ca data trecută.”

Pastorul Teofil Harii

—————————————

 

Luni va fi înmânată petiția lui Cameron

Inițial, organizatorii protestului obținuseră toate aprobările pentru o scurtă întâlnire cu prim-ministrul britanic David Cameron, în vederea înmânării unei petiții semnate de toți cei 1.500 de oameni prezenți la protest. Din cauza suprapunerii cu un alt protest al englezilor, întâlnirea a fost amânată pentru data de luni, 25 aprilie, dată la care o delegație românească va fi prezentă în biroul lui Cameron.

„Am apelat la această petiție adresată premierului britanic în condițiile în care autoritățile românești nu au făcut nimic concludent în acest caz. Mulți din cei prezenți la protest suntem și cetățeni britanici, așa că nu văd de ce David Cameron nu ne poate reprezenta”, a declarat pastorul Cornel Nistor.

—————————————

Mamă româncă și mamă letonă, protest comun!

 

La protestul de sâmbătă au fost prezente și două mame cărora statul englez le-au luat copiii, este vorba de Andreia Sutton Bărdeanu din România (caz prezentat pe larg în această ediție) și Laila Brice, o jurnalistă din Letonia care a fost de acord să ne dea o scurtă declarație:

„Am venit la acest protest pentru că o știu pe Andreia. Statul englez i-a luat toți cei trei copii, iar mie mi-a luat fetița. Suntem victimele aceluiași sistem. După ce mi-au luat fetița, m-am documentat referitor la cazuri similare de abuz și așa am aflat și de cazul Bodnariu. Chiar dacă sunt din Letonia, am venit la acest protest românesc deoarece, indiferent de naționalitate, toți suntem părinți, suntem mame și nu putem să rămânem imuni la durerea altor mame, rămase fără copii.”

Laila Brice

—————————————

 

 

Cazul Bodnariu

în presa britanică și internațională

 

Pe data de 14 aprilie, BBC News a publicat un amplu reportaj despre cazul Bodnariu, sub titlul „Norvegia: părinții împotriva statului!”. Reportajul este însoțit și de o declarație video a părinților Bodnariu. Jurnaliștii britanici au prezentat cazul familiei, admițând că serviciile sociale norvegiene au dat dovadă de superficialitate și de opacitate, în condițiile în care acestea nu explică motivele pentru care au fost luați copiii. De asemenea, este prezentată solidaritatea românilor, solidaritate manifestată prin organizarea de proteste în marile capitale ale Europei. Puteți viziona reportajul realizat de BBC la adresa https://goo.gl/lhyhGG.

De altfel, protestele românilor au atras atenția presei din întreaga lume. Iată câteva titluri apărute în presa internațională după protestul de sâmbătă: „Sute de oameni au protestat în Phoenix pentru familia norvegiană” (ziarul Azcentral din SUA), „Surprinzătoarea țară în care răpirea copiilor este legală!” (Daily Telegraph Australia), „Proteste împotriva serviciilor sociale norvegiene pentru luarea copiilor din sânul familiei” (China Economic Net).

Autor articol: Gelu Irimia

Comentarii

5 pareri la “Români, la ușa lui Cameron: Încă un protest de amploare în Londra!”

  1. Români, la ușa lui Cameron: Încă un protest de amploare în Londra! | Crestini.com Spune:

    […] Citeste mai mult pe: diasporaro.com […]

  2. Georgia Petre Spune:

    „…VA SPUN CA LE VA FACE DREPTATE IN CURAND MACAR CA ZABOVESTE FATA DE EI !…”
    Doamne ajuta!
    Doamne da izbanda!

  3. Georgia Petre Spune:

    Dumnezeu va face dreptate in curand!

  4. Sara Spune:

    Cum se sterge un comentariu daca te razgandesti sau vrei sa il editezi?

  5. Diaspora Românească Spune:

    Contactezi redacția Diaspora Românească la redactia@diasporaro.com

Spune-ti si tu parerea!