Români terorizaţi în Irlanda de Nord

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 24 martie 2014

UK_Irlanda de Nord_Atentat Londonderry_colaj1

Dispozitive explozive confecţionate artizanal au fost detonate în noaptea de 7 spre 8 martie, în faţa intrării a două case locuite de români în Londonderry, oraş situat în nord-vestul Irlandei de Nord. Nouă persoane au fost ţinta atacului, a informat laconic mass-media britanică, prin intermediul a doar câteva articole apărute în intervalul 9-11 martie.

Diaspora Românească a stat de vorbă cu persoanele care au fost ţinta acestor atacuri, la mai puţin de o săptămână după derularea acestora.

 

Explozii nocturne…

Nouă persoane de cetăţenie română, printre care şi un copil, au scăpat fără a suferi răni sau vătămări corporale, după două explozii care au avut loc în faţa caselor în care locuiau, în Irlanda de Nord. Atacul a fost comis în jurul orei 1:35 din noaptea de 8 martie.

Locuinţele sunt situate pe strada Lapwing Way şi respectiv, Lincoln Court din Londonderry, al doilea oraş ca mărime din Irlanda de Nord.

Una dintre explozii a distrus uşa de la intrare a clădirii atacate, dar persoanele care locuiau în clădiri nu au fost afectate de explozii, după cum a relatat publicaţia locală Derry Journal.

 

Cu ură…

Atacul comis împotriva românilor din Londonderry a fost încadrat în categoria atacurilor comise cu ură. Poliţia locală a investigat condiţiile în care au avut loc incidentele şi a informat că acestea îi vizau pe imigranţii români care muncesc şi trăiesc în Derry. Poliţiştii au ajuns la concluzia că cele două explozii ar putea avea legătură unul cu celălalt.

Consilierul local Gerry Diver a condamnat ambele atacuri şi a declarat că empatizează cu românii, el însuşi fiind ţinta unei explozii desfăşurate în condiţii asemănătoare, în 2001. El a adăugat că faptul că niciun român nu a fost rănit constituie o conjunctură fericită. „Acestea sunt acte deplorabile şi ar trebui condamnate cu fiecare ocazie”, a mai spus Diver.

 

Suspecţi reţinuţi şi eliberaţi

Doi suspecţi au fost reţinuţi de autorităţile nord-irlandeze în ancheta privind atacurile cu bombe artizanale care au vizat două case locuite de români în Irlande de Nord, informa Mediafax în 10 martie.

Un oficial din cadrul Poliţiei a declarat că au fost reţinuţi doi bărbaţi de 32, respectiv 40 de ani. Suspecţii, ale căror identităţi nu au fost divulgate, au fost interogaţi fără a fi acuzaţi. Cei doi bărbaţi au fost apoi eliberaţi în 11 martie, după cum a informat presa locală din Londonderry.

——————————————

Londonderry – zonă de conflict…

 

Londonderry este al doilea oraş ca mărime din Irlanda de Nord şi a fost în ultimele decenii scena violenţelor şi a atentatelor ca urmare a conflictului dintre irlandezi şi britanici. Cei mai mulţi locuitori doresc reunificarea celor două Irlande şi ieşirea Irlandei de Nord din componenţa Regatului Unit. În ultimele luni, numeroase infracţiuni motivate de ură rasială sau etnică au avut loc în Irlanda de Nord, în principal în capitala Belfast. Acestea au fost îndreptate atât împotriva imigranţilor provenind din ţări ale Africii sau Asiei, cât şi asupra est-europenilor.

————————————-

 

Atac împotriva românilor legali

Românii vizaţi de exploziile din oraşul Londonderry sunt tineri de peste 30 de ani. Andrei este unul dintre aceştia şi a fost de acord să ne mărturisească cum a trăit, împreună cu cei apropiaţi lui, teroarea unui atac comis împotriva lor de persoane neidentificate.

Andrei locuieşte în Londonderry de aproximativ nouă luni, împreună cu soţia şi cu copilul lor de nouă ani. Femeia este însărcinată. El împarte locuinţa cu încă doi veri ai săi. La cea de-a doua adresă la care a fost denotat un dispozitiv exploziv stau fratele lui Andrei şi doi prieteni ai acestuia.

Exploziile au avut loc în noaptea de 7 spre 8 martie. Detonarea bombelor artizanale în cele două locaţii a avut loc la un interval de timp de „cam 5 minute”, susţin românii. De altfel, între cele două adrese se poate ajunge în şapte minute de mers pe jos, mai susţin oamenii care au fost vizaţi de atacatori necunoscuţi.

„Nici nu am realizat ce se întâmplă. Pur şi simplu, am auzit o bubuitură şi, în prima fază, am crezut că zgomotul a fost provocat de explozia tubului televizorului. În timp ce verificam dacă televizorul funcţionează, a sunat şi telefonul. Era fratele meu care mă anunţa că o bombă artizanală a explodat în cutia sa poştală. Atunci am ieşit şi am văzut între cele două uşi de la intrare cuie şi un praf”, ne-a spus Andrei.

El ne-a explicat că accesul în locuinţa sa, pe care o ocupă cu chirie, se face prin intermediul a două uşi, între care se află o distanţă de circa 30 de centimetri. „Noi obişnuim să închidem doar uşa din interior, în timp ce aceea din exterior este mai tot timpul descuiată. Aşa că cel care a detonat bomba a putut să o plaseze între cele două uşi”, ne-a mai explicat bărbatul.

 „Am aflat doar apoi, din spusele poliţiştilor, că a fost vorba de o bombă confecţionată artizanal”, a adăugat soţia lui Andrei.

 „Am fost foarte speriaţi când ne-am dat seama ce putea să se întâmple şi suntem şi acum în stare de şoc”, recunoaşte femeia, accentuând că este însărcinată.

 

Fără motiv…

„Nu putem să înţelegem care a fost cauza acestui act violent. Poliţiştii care au investigat cazul ne-au spus că niciun vecin nu s-a plâns în vreun fel de comportamentul nostru de când ne-am stabilit în acest cartier. Muncim şi eu şi soţul meu în condiţii de deplină legalitate şi nu am cerut niciodată beneficii de la statul britanic”, susţine contrariată soţia lui Andrei, una din persoanele vizate de atacul cu exploziv ce a avut loc în faţa a două case locuite de români în Londonderry, Irlanda de Nord.

Cei doi au recunoscut că din noaptea în care s-au produs exploziile, dorm noaptea cu teamă, după ce se culcă la ore târzii, dar nu înainte de a verifica dacă pe stradă, în faţa intrării în casă, nu se află persoane suspecte.

Românii ne-au declarat că au fost contactaţi de reprezentanţii Ambasadei României la Londra şi de un reprezentant al Biroului Consular al României la Edinburgh.

„Ne-au promis că vor face demersuri şi că vor vorbi cu reprezentanţii poliţiei locale. Dar sincer, nu mi se pare suficient ce au făcut pentru noi. Nu ne simţim deloc protejaţi după toate cele întâmplate. Şi, la urmei, pe mine nici nu mă interesează atât de mult dacă cei care au recurs la acest gest au fost prinşi sau nu. Dar cred că în momentul de faţă, aş fi îndreptăţită să mi se asigure protecţie, având în vedere că sunt gravidă…”, a afirmat românca.

Aceasta a mai atras atenţia că deşi ea şi familia ei nu au făcut nimic, se simt ţinta unor aprecieri injuste şi rău-intenţionate. „S-a avansat imediat ipoteza că suntem ţigani, lucru absolut neadevărat. Atât eu, cât şi soţul meu lucrăm, bărbatul meu ocupând o funcţie de manager la o firmă de construcţii. Din cauza postului lui, ne-am mutat în Londonderry în urmă cu nouă luni, dar în Irlanda de Nord ne-am stabilit de peste trei ani. Şi nu înţeleg de ce ni s-a întâmplat o asemenea situaţie tocmai nouă, pentru că, în tot acest timp, nu am mai auzit pe niciun român să se plângă că ar fi avut de suferit de pe urma unor atacuri rasiste”, mai susţine femeia.

——————————————

„Cuiele sunt puse doar cu un motiv, şi anume să provoace răni grave. Foarte mica minoritate de persoane care comite acest tip de gesturi nu vorbeşte în numele marii majorităţi a persoanelor din oraş.”

Jon Burrows, reprezentant al poliţiei din Londonderry

——————————————

 

 

Singur în sprijinul românilor

 

UK_Irlanda de Nord_Atentat Londonderry_colaj2

Un român stabilit la Londra s-a deplasat singur în Irlanda de Nord, la Londonderry, în 14 martie, pentru a le oferi sprijin conaţionalilor săi care au fost atacaţi cu bombe artizanale din noaptea de 7 spre 8 martie. Acesta este dr. Tommy Tomescu, preşedintele Societăţii Medicilor Stomatologi Români din Regatul Unit (Romanian Dental Society in the Unite Kingdom – RDSUK) şi co-preşedinte al Alianţei împotriva discriminării românilor şi bulgarilor din Marea Britanie.

Tommy Tomescu susţine că s-a decis să facă acest drum după ce a văzut că presa şi autorităţile nu acordă evenimentului atenţia cuvenită… Acesta acuză că i s-a părut incorect faptul că atunci când un român comite o infracţiune întreaga mass-media britanică popularizează fapta, în timp ce situaţia în care se află victimele atacurilor din Londonderry trece aproape neobservată.

„Am aflat din auzite ce s-a întâmplat şi imediat ce am ajuns acasă, am căutat pe internet să găsesc informaţii referitoare la cele petrecute. Am fost surprins să constat că sunt date detalii foarte puţine despre aceste fapte şi ele provin cu precădere din presa românească. În rest, s-a scris doar în ziarele locale din Irlanda de Nord. BBC-ul a publicat doar un mic articol pe această temă, fără a fi însoţit de niciun material filmat însă”, ne-a spus Tomescu.

Preşedintele RDSUK susţine că politicienii, jurnaliştii şi autorităţile britanice, care prin luările lor de poziţie au alimentat atitudinile xenofobe anti-româneşti în Regatul Unit, încearcă acum „să muşamalizeze” o situaţie care, în mare parte, li se datorează… În consecinţă, el s-a hotărât să intervină.

„Am sunat imediat la poliţie şi la primărie, unde am reuşit să stau de vorbă cu câţiva consilieri locali. Aceştia mi-au promis că vor transmite românilor ce au fost atacaţi datele mele de contact şi că le vor comunica intenţia mea de a-i ajuta”, ne-a dezvăluit dr. Tommy Tomescu.

Urmare a acestor demersuri, peste numai câteva zile, preşedintele RDSUK a fost contactat telefonic de victimele atacului din Londonderry. „M-au sunat şi m-au rugat ei să vin să îi ajut. Aşa că m-am deplasat cu avionul în Irlanda de Nord ca să îi întâlnesc…”

 

De vorbă cu poliţiştii

Românii ce fuseseră atacaţi cu bombe artizanale în Londonderry erau speriaţi şi nemulţumiţi, conform primei impresii a dr. Tommy Tomescu, omul care s-a deplasat în Irlanda de Nord pentru a-şi ajuta conaţionalii aflaţi în dificultate.

„Poliţiştii locali nu îi vizitau zilnic pentru a urmări starea în care aceştia se află şi nimeni altcineva nu îi ajuta. Mai mult, românii au citit în presă că au fost reţinuţi doi suspecţi, care pe urmă au fost eliberaţi. Nimeni nu i-a consultat şi nici nu i-a informat în acest sens, cu toate că, în mod normal, ei erau primii care trebuiau să afle aceste lucruri”, afirmă cu indignare Tomescu. El adaugă că lucrurile s-au schimbat după ce el i-a însoţit pe aceşti români la secţia de poliţie locală. „Le-am spus că reprezint două organizaţii româneşti din Londra şi le-am cerut lămuriri. Poliţiştii şi-au cerut scuze pentru lipsa de comunicare, iar acum, cineva din cadrul secţiei trece zilnic pe la locuinţele atacate. Este un gest minor, dar care îi poate descuraja pe răufăcători. Iar dacă eu am obţinut relativ simplu aceste modificări în ceea ce priveşte comportamentul poliţiştilor locali, cred că dacă se intervenea eficient la nivel mai înalt, rezultatele erau şi mai mulţumitoare”, pretinde dr. Tommy Tomescu.

El ne-a mai informat că, în prezent, locatarii români ai ambelor case atacate cu bombe artizanale la Londonderry sunt decişi să se mute din oraş, pentru a nu mai fi expuşi la alte acte similare.

—————————————

„Când am ajuns la secţia de poliţie din zona în care locuiau românii atacaţi în Londonderry, vă mărturisesc că am avut şi eu un sentiment de teamă. Întreaga clădire este baricadată, ca într-o zonă de conflict. Atunci mi-am dat seama ce poate fi în sufletul românilor care au fost atacaţi… Intenţionez să organizez un miting de protest în sprijinul acestor oameni, la care am invitat şi parlamentari britanici. Acesta va avea loc la Londra, în data de 22 martie.”

Dr. Tommy Tomescu, co-preşedinte al Alianţei împotriva discriminării românilor şi bulgarilor din Marea Britanie

—————————————

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

O parere la “Români terorizaţi în Irlanda de Nord”

  1. voica chindris Spune:

    un gest frumos din partea dr Tommy Tomescu nu conteaza pana la urma ca erau romani sau tigani atata timp cat lucrau si nu faceau infractiuni acolo trebuiau respectati si protejati ca oameni.Trebuie sa ne ajutam sa ne sprijinim reciproc dar in primul rand sa fim corecti sa nu ne facem de rusine natia si tara

Spune-ti si tu parerea!