România, 10 ani de NATO

Articol publicat in sectiunea Politică internă pe data 7 aprilie 2014

basescu_parlament1_1

România a sărbătorit, în urmă cu câteva zile, 10 ani de la intrarea în structurile euro-atlantice. 29 martie 2004 este ziua în care România devenea țară membră, cu drepturi depline, a Alianței Nord-Atlantice. Din păcate, evenimentele organizate cu ocazia acestei aniversări au fost umbrite, din nou, de conflictul dintre palate.

Statul român nu a fost niciodată într-un moment de securitate națională mai bun, a afirmat președintele Traian Băsescu, în cadrul ceremoniei de comemorare a 10 ani de la intrarea României în NATO.

„România a reușit să valorifice în mod eficient aderarea la NATO. A atins cel mai înalt nivel de securitate din existența sa, fiind aliată cu toate statele europene”, a spus președintele Băsescu.

„Am pledat constant pentru focalizarea asupra vecinătății estice a NATO, unde există surse de tensiuni și conflicte. Evenimentele din Ucraina dovedesc pertinența analizelor noastre. Nu este acceptabilă folosirea armelor pentru rezolvarea disputelor politice sau ca spectrul războiului să revină ca amenințare la adresa cetățenilor și a statelor”, a susținut Traian Băsescu, adăugând că „astfel de momente de criză sunt momente cheie în care NATO își probează relevanța”. Traian Băsescu a arătat că „scutul antirachetă va proteja întreaga Europă” și că e necesar să se revină în cadrul NATO la o alocare a resurselor „către 2% din PIB-ul fiecărei țări”.

„Aderarea la NATO a reprezentat un moment istoric pentru România, atât prin prisma consacrării apartenenței la sistemul de valori euro-atlantice, cât și prin asigurarea celor mai puternice garanții de securitate din istoria contemporană a României, spre beneficiul direct al cetățenilor români și pentru dezvoltarea democratică, stabilă și prosperă a societății românești”, a declarat și ministrul de externe Titus Corlățean sâmbătă, cu ocazia împlinirii a 10 ani de când România a devenit stat membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice. „După 10 ani în NATO, România este un stat democratic, ferm ancorat la valorile euro-atlantice, parte a celei mai puternice și de succes organizații politico-militare din istoria contemporană”, mai arată MAE, într-un comunicat.

România a fost primul stat ex-comunist care s-a alăturat programului Parteneriatului pentru Pace (PfP), cel mai complex format de cooperare al NATO cu state partenere. La 26 ianuarie 2014, s-au împlinit 20 de ani de la aderarea țării noastre la PfP. Anul 2004 a marcat integrarea în NATO a 7 state: România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia și Slovenia.

Depunerea instrumentului de ratificare la Washington, la 29 martie 2004, a fost urmată de ceremonia arborării drapelului României în fața Cartierului General al NATO din Bruxelles, organizată la 2 aprilie 2004, în marja reuniunii miniștrilor aliați. 

„NATO nu ar fi existat fără Revoluția din 1989”

La ceremonia organizată de președintele Traian Băsescu la Cotroceni, au participat și foștii președinți ai României, Ion Iliescu și Emil Constantinescu. Aceștia au ținut discursuri despre contribuția pe care au avut-o fiecare la intrarea țării pe un traseu pro-occidental și pro-aderare la NATO.

Emil Constantinescu a declarat că a început să lucreze pentru proiectul național al aderării la NATO încă din clipa în care a fost ales președinte, iar Ion Iliescu a ținut să precizeze că aderarea la NATO nu ar fi fost posibilă fără momentul Revoluției din 1989. Fostul președinte a vorbit de primele contacte cu oficiali occidentali, cu președinți din vest și oficiali ai NATO care au devenit „prieteni și susținători ai României”, scriu cei de la Ziare.com. Ion Iliescu a vorbit și de fostul premier Adrian Năstase, amintind că „premierul României de atunci, Adrian Năstase, a fost prezent la ceremonia din primăvara 2004 de consemnare a intrării a noi membri în NATO”. 

Ponta: „Mulțumiri lui Adrian Năstase”

Premierul Victor Ponta a vorbit, și el, marți, în Parlament, cu ocazia aniversării a 10 ani de la intrarea României în NATO. Printre cei pe care i-a enumerat în lista celor care au contribuit la această realizare s-a numărat și fostul premier Adrian Năstase, care momentan este încarcerat la Penitenciarul Jilava. Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru șantaj și luare de mită în dosarul Trofeul Calității.

„Vreau să mulțumesc tuturor partenerilor noștri care în urmă cu 10 ani au avut încredere că România va fi capabilă să fie un partener demn și serios și sunt convins că în acești 10 ani am făcut acest lucru. (…) Sunt mândru de faptul că România a avut generații de oameni politici care au văzut înaintea multor altora care e drumul corect. Și dacă drumul spre NATO a început în mandatul lui Nicolae Văcăroiu, s-a terminat în mandatul lui Adrian Năstase”, a spus Ponta, în Parlament.

Acesta nu a uitat să trimită și o săgeată către președintele Băsescu, prezent și el la ședința plenului. „Aici, sub cupola Parlamentului, este locul cel mai potrivit în care să sărbătorim aderarea României la NATO și putem să îi elogiem pe cei care au pus umărul și au făcut posibil acest obiectiv”, a mai spus premierul.

Președintele Traian Băsescu a organizat luni o ceremonie la Palatul Cotroceni pentru a marca același eveniment, însă premierul Ponta nu a fost prezent. Ulterior, acesta a declarat că Băsescu nu are niciun merit pentru aderarea României la NATO, ci doar „trage o petrecere”, meritul pentru acest lucru aparținând foștilor președinți Constantinescu și Iliescu și fostului premier Adrian Năstase.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!