România prezintă TRANSILVANIA la târgul „Destinations” din Londra

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 5 februarie 2016

transilvania-stand-turism-londra

În perioada 4-7 februarie, în cadrul , desfăşurat la Londra, Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va participa cu un stand, profitând de ocazie pentru a promova în special Transilvania.

„Destinations” este cel mai mare târg de turism din Marea Britanie, dedicat exclusiv publicului şi atrage anual peste 35.000 de vizitatori. Anul acesta, reprezentanţi ai 90 de ţări şi teritorii vor expune la eveniment.

Potrivit comunicatului ANT, manifestarea atrage, cu precădere, vizitatori din Londra şi împrejurimi, 89% dintre aceştia aparţinând categoriilor ABC1 (educaţi, cu nivel mare al venitului disponibil) şi ceea ce este cunoscut ca „affluent greys”, vizitatori peste 50 ani, pensionaţi, care călătoresc în mod regulat, care au banii şi timpul necesar pentru vacanţe.

Participarea ANT la acest târg internaţional de turism se va face cu un stand standard de 32 mp, mobilat de către organizatori, decorat de către Biroul de turism românesc de la Londra, şi care va găzdui nouă co-expozanţi din România: Consiliul Judeţean Sibiu, Consiliul Judeţean Mehedinţi, Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Romanian Convention Bureau, Aldo Tours, Alis Holidays, Carpathian Travel Centre, Untravelled Paths şi compania aeriană Blue Air.

În condiţiile în care Lonely Planet a plasat Transilvania pe locul 1 în topul regiunilor din întreaga lume de vizitat în 2016, ANT va promova această regiune publicului britanic, dar o va folosi şi ca locomotivă pentru a aduce în atenţia publicului britanic şi celelalte zone cu potenţial turistic din România.

De asemenea, Biroul de turism de la Londra a realizat un parteneriat cu Sony Pictures care va lansa imediat după târg varianta pe DVD a filmului de animaţie Hotel Transylvania 2. La stand va exista un panou cu Castelul Bran şi cu personajele din desenul animat. Toţi vizitatorii care-şi fac o poză în faţa Castelului Bran şi o pun pe Twitter cu hashtag-ul #visithotelt pot câştiga premii oferite de Sony Pictures şi ANT.

De asemenea, vizitatorii care trec pe la standul României vor putea participa zilnic la tombole ce au ca premii bilete de avion spre România oferite de compania aeriană Blue Air.

Totodată, produse bio tradiţionale româneşti vor fi servite vizitatorilor pe parcursul celor patru zile de târg.

Evenimentul are loc la pavilionul Olympia London, care se află chiar lângă staţia de overground Kensington (Olympia), la distanţă de o staţie de Shepherd’s Bush (Central line) sau West Brompton (District line). Dacă vreţi să ajungeţi la eveniment prin alte metode, iată variantele aici.

—————————————

„În 2016 nu mai trebuie să existe turist în Marea Britanie sau oriunde altundeva în lume care să nu fi aflat de Transilvania, România. Şi care să nu-şi dorească să ne viziteze măcar o dată. Iar dacă vin în Transilvania îi invităm, să-şi extindă sejurul, pentru că România are atât de multe de văzut şi trăit în toate zonele sale geografice.”

Răzvan Marc, reprezentantul ANT la Londra

—————————————

Autor articol: Cristian Enache
Etichete: , , , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!