România, ţara specialiştilor IT

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 19 mai 2014

specialisti IT1_1

România a devenit unul dintre cele mai mari centre din UE pentru afaceri IT, datorită forţei de muncă bine pregătite şi costurilor scăzute, în contextul unui deficit uriaş de specialişti la nivel european. Aceasta ar putea oferi economiei româneşti „o strategie de exit” după 24 de ani de tranziţie, relevă o analiză Bloomberg.

Cu peste 64.000 de specialişti IT, România este lider în Uniunea Europeană după numărul de angajaţi în sectorul tehnologiei pe cap de locuitor şi ocupă locul al şaselea la nivel mondial, potrivit datelor companiei americane de cercetare Gartner.

Principalele atuuri ale României, una dintre cele mai sărace ţări din UE, sunt forţa de muncă bine pregătită şi costul scăzut al serviciilor IT, potrivit Gartner. Programatorii pot câştiga până la 4.000 de euro pe lună cu program încărcat de lucru, mai puţin dacă optează pentru mai multă flexibilitate, însă oricum salariile depăşesc de câteva ori venitul mediu pe economie, scrie Mediafax.

În ultimii 10 ani, peste 50 de companii din sectorul înaltei tehnologii şi-au deschis birouri în România, printre care IBM, Microsoft, Oracle sau Intel. 

Tot mai mulţi hackeri

Boom-ul din sectorul IT este vizibil şi în ceea ce priveşte activităţile ilegale. România încearcă să aducă sub control numărul tot mai mare de reţele de criminalitate cibernetică, cu ajutorul Serviciului Secret al SUA, care are un birou în Bucureşti, notează Bloomberg.

Aproximativ 1% din traficul mondial care reprezintă atacuri informatice a provenit în 2013 din România, pe locul 9 în lume după ţări precum China, SUA, Canada şi Indonezia, potrivit datelor companiei americane Akamai Tehnologies. Un raport al Verizon Communications, compania-mamă a celui mai mare operator de telefonie mobilă din SUA, plasează România pe locul al doilea după China la capitolul atacuri cibernetice şi furturi de date în 2012.

„Poate reuşim să trecem performanţii noştri hackeri pe partea bună a baricadei, oferindu-le locuri de muncă aici”, afirma la finele anului trecut preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a propus atunci Consiliului UE să înfiinţeze la Bucureşti agenţia europeană de combatere a criminalităţii informatice. UE nu a luat încă o decizie în acest sens. 

„Strategie de exit”

În Europa, cererea pentru specialişti în sectorul IT este uriaşă şi va continua să crească. În prezent, continentul suferă un deficit de peste 300.000 de angajaţi în acest sens, care va creşte la 500.000 până în 2015, potrivit lui Danny Gooris, senior regional manager la Oracle Academy în Bruxelles. Această situaţie ar putea oferi „o strategie de exit” României, unde pot fi văzute încă ruinele ruginite ale fabricilor care amintesc de industrializarea forţată din perioada comunismului, capitol încheiat cu 24 de ani în urmă, notează Bloomberg. În oraşe precum Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi, au fost ridicate în ultimii 10 ani turnuri din oţel şi sticlă, care îi găzduiesc acum pe programatori.

Sediul Oracle din zona de nord a Bucureştiului este cel mai mare centru de operaţiuni şi dezvoltare al companiei americane din Europa. Angajaţii români vorbesc 27 de limbi şi abordează în mod inovator problemele pe care le întâlnesc la lucru, potrivit lui Sorin Mîndruţescu, directorul general al diviziei Oracle. România atrage, de asemenea, antreprenori care vor să-şi stabilească aici centrul pentru extinderea în Europa, notează Bloomberg.

Aproximativ 12.000 de români lucrează pentru cele mai mari 25 de companii IT din ţară, Oracle fiind cel mai mare angajator, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, citate de Bloomberg.

România a acordat în ultimii doi ani ajutoare de stat de aproximativ 77 milioane de euro către nouă companii din sectorul tehnologiei, printre care Microsoft şi IBM, cofinanţând astfel investiţiile private pentru a crea peste 3.600 de locuri de muncă, potrivit Guvernului. Deutsche Bank a anunţat recent că vrea să angajeze, până în 2016, 500 de programatori într-un nou centru de tehnologie deschis la Bucureşti.

Totuşi, mulţi programatori români preferă să plece din ţară către salariile mai mari din Europa de Vest sau SUA. Plecarea angajaţilor bine pregătiţi şi creşterea costurilor ar putea reduce atractivitatea României, mai notează Gartner.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!