Presa străină: „Furia fierbea de ceva timp în România împotriva guvernului”

5 noiembrie 2015

protest_bucuresti4Demisia premierului Victor Ponta și a întregului guvern al României, după amplele proteste de stradă din țară, a făcut înconjurul lumii. România a fost începând de vineri pe paginile și în buletinele informative ale celor mai importante publicații și televiziuni internaționale, după incendiul de vineri dintr-un club din București, soldat cu peste 30 de morți. citeste tot articolul

Medic francez: „În 20 de ani de chirurgie nu am mai văzut așa ceva”

5 noiembrie 2015

Bucuresti_incendiu Colectiv

Mărturia vine de la Marc Chaouat, unul dintre cei mai mari medici francezi specializați în arsuri. Medic chirurg francez la Spitalul Saint-Louis din Paris și secretar general al Asociației Franceze de Studiu și Tratament al Arsurii, Chaouat a sosit la București împreună cu un alt coleg, la două zile după incendiul de la Clubul Colectiv. citeste tot articolul

Israelienii, donație de 150.000 euro pentru cei grav răniți

5 noiembrie 2015

Una dintre țările care a contribuit imediat la efortul medical pentru răniții grav de la Colectiv Club este Israelul. Medici și medicamente au sosit imediat și sunt de ajutor sistemului medical românesc. citeste tot articolul

Votul prin corespondență, adoptat. Doar pentru parlamentare

30 octombrie 2015

vot prin corespondenta

Proiectul de lege privind votul prin corespondență a fost adoptat, miercuri după-amiază, și de Camera Deputaților, for decizional, după ce, săptămâna trecută, inițiativa a fost votată în Senat. citeste tot articolul

Refugiații relocați în România vor primi acte de identitate

30 octombrie 2015

refugiati sirieni_tabara EuropaCoaliția națională pentru integrarea refugiaților a stabilit, luni, măsurile concrete legate de refugiații relocați în România conform planului Comisiei Europene. citeste tot articolul

Drogurile, legalizate în România?

30 octombrie 2015

Agenția Națională Antidrog (ANA) din România susține că în țara noastră nu se pune problema legalizării drogurilor, după ce ONU a fost acuzată că plănuiește să ceară guvernelor din toate țările lumii să legalizeze consumul și posesia tuturor substanțelor acum ilegale. citeste tot articolul

Alina Bica iese de după gratii

30 octombrie 2015

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv luni ca fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, și fostul șef al ANAF Șerban Pop să fie plasați în arest la domiciliu. citeste tot articolul

Macovei s-a alăturat conservatorilor din PE

30 octombrie 2015

Eurodeputatul Monica Macovei a anunțat, marți, că părăsește Grupul Partidului Popular European și se înscrie în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor (ECR), urmând să facă o declarație în acest sens în plenul Parlamentului European. citeste tot articolul

Papa Francisc către romi: „Lăsați lupta și escrocheriile”

30 octombrie 2015

Papa Francisc le-a spus romilor să nu se mai bată și să renunțe la „escrocherie” și le-a recomandat să-și trimită copiii la școală. citeste tot articolul

Iliescu „cel educat la Moscova”, în presa străină

22 octombrie 2015

Ion Iliescu121Fostul președinte Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul Mineriadei din iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității, respectiv reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității, urmată de moartea a patru persoane și rănirea altor trei. Știrea a atras atenția presei străine, care a comentat pe larg subiectul. citeste tot articolul