Oratoria ar putea fi studiată la școală

31 iulie 2015

Oratoria ar putea fi introdusă ca disciplină opțională în gimnaziu și liceu, din anul școlar 2016-2017, după tipărirea primului manual de public speaking, în luna iulie. citeste tot articolul

20 de ani de închisoare pentru torționarul Vișinescu

31 iulie 2015

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de Curtea de Apel București (CAB), urmând a fi și degradat militar. citeste tot articolul

Mai multe abuzuri asupra copiilor

31 iulie 2015

Peste 60.000 de apeluri s-au înregistrat, în prima jumătate a anului, la Telefonul Copilului, numărul cazurilor de abuz sexual sesizate fiind dublu față de aceeași perioadă din 2014, cei mai mulți abuzatori fiind alți copii sau tații, potrivit datelor asociației, citate de Mediafax. citeste tot articolul

Sprijin pentru vârstnicii singuri și bolnavi

31 iulie 2015

Vârstnicii care locuiesc singuri pot semnala cu ajutorul unei brățări din silicon, prevăzută cu buton de panică, faptul că se confruntă cu o problemă medicală, avertismentul fiind transmis în dispeceratul Fundației Crucea Alb Galbenă, care a dezvoltat proiectul cu finanțare de la Primăria București. citeste tot articolul

România: Dai bani, primești grade militare

31 iulie 2015

grade_militare_la_liber_1

Mai mulți parlamentari au inițiat un proiect potrivit căruia cetățenii români pot să facă donații la Ministerul Apărării Naționale (MapN) pentru dotări, iar în schimb pot să primească compensații, inclusiv grade militare, chiar și cel de general. Propunerea legislativă, semnată de 32 de deputați și senatori, se află în consultare publică la Camera Deputaților. citeste tot articolul

România: Campioni la orele petrecute la muncă

24 iulie 2015

femeie_epuizataAngajații cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cel mai mult din Uniunea Europeană (UE) pe parcursul unei săptămâni, 41 de ore, în stagnare față de precedenții doi ani. citeste tot articolul

Peste 2.000 de medici și asistente, gata de emigrare

24 iulie 2015

Peste 2.000 de cadre medico-sanitare, dintre care 1.100 medici și 1.057 asistenți medicali, au ridicat, în primul semestru din 2015, certificatele de recunoaștere a pregătirii efectuate în România pe baza cărora pot să lucreze în spitale din alte țări din UE, potrivit Ministerului Sănătății. citeste tot articolul

România: Zile libere pentru îngrijirea copiilor

24 iulie 2015

Guvernul a aprobat normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinților zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătății copiilor. Acestea prevăd, printre altele, că zilele libere se obțin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic. citeste tot articolul

Unul din doi pensionari trăiește în sărăcie

24 iulie 2015

pensionarJumătate dintre pensionarii de asigurări sociale de stat, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei, potrivit datelor de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). La sfârșitul primului trimestru erau înregistrați 1,14 pensionari la un salariat. citeste tot articolul

Gata cu ridicarea mașinilor

24 iulie 2015

Autoturismele parcate neregulamentar pe partea carosabilă nu mai pot fi ridicate de autorități. citeste tot articolul