De ce divorțează românii

12 iunie 2015

Peste 27.000 de cupluri au divorţat anul trecut, dintre care mai mult de jumătate au fost cu acordul părţilor, potrivit unor date transmise de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Mediafax. citeste tot articolul

România: Amenzi de circulație mai mari de la 1 iulie

12 iunie 2015

Amenzile pentru contravenţiile rutiere vor creşte, de la 1 iulie, pentru a doua oară în acest an, relatează Digi24.

De la 1 iulie, şoferii care încalcă prevederile Codului Rutier vor trebui să scoată din buzunar chiar şi 2.100 de lei. Prima creştere din 2015 a cuantumului amenzilor a avut loc la 1 ianuarie.

citeste tot articolul

Gata cu autostopul

12 iunie 2015

Șoferii care transportă contra-cost autostopişti pot fi sancţionaţi cu amenzi drastice. Legea nr. 129/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere a fost publicată în Monitorul Oficial din 5 iunie şi a intrat în vigoare luni, notează avocatnet.ro.

citeste tot articolul

Ponta: „Statul se împrumută de la populație”

5 iunie 2015

Victor Ponta FidelisBanii pe care persoanele fizice din România doresc să-i economisească își găsesc un loc excelent în titlurile de stat, garantate de Guvern la o dobândă care să țină cont de realitatea pieței, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta, citeste tot articolul

Problemă la Dacia Duster

5 iunie 2015

Dacia a lansat o operațiune de prevenire la modelul Duster, după ce a fost semnalată o problemă la injectoare. citeste tot articolul

Iohannis promulgă dublarea alocațiilor pentru copii

5 iunie 2015

alocatiiPreședintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, de Ziua Copilului, legea privind aprobarea ordonanței de urgență ce reglementează dublarea alocației lunare pentru copii, de la 42 la 84 de lei. citeste tot articolul

Proiectul noii Legi a educației, lansat în dezbatere publică

5 iunie 2015

Ministrul educației, Sorin Câmpeanu, a declarat, luni, că a fost lansat în dezbatere publică proiectul premergător Legii educației, care, la fel ca Legea familiei, arată el, trebuie să fie rezultatul unei dezbateri profunde, profesioniste și transparente.

citeste tot articolul

Alba-neagra cu sistemul de sănătate

5 iunie 2015

card sanatateCasa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) contestă informația referitoare la blocarea sistemului cardului de sănătate și afirmă că sistemul este funcțional. Printr-un comunicat de presă remis redacției Evenimentul zilei, citeste tot articolul

Windows 10, lansat în 29 iulie

5 iunie 2015

Grupul informatic american Microsoft Corp a anunțat, luni, că noul său sistem de operare Windows 10 va fi lansat la data de 29 iulie în 190 de țări, sub forma unui upgrade gratuit pentru cei care utilizează versiunile Windows 8 și 8.1, cele mai recente versiuni de Windows, transmite Reuters. citeste tot articolul

Copiii cu părinți în străinătate, monitorizați

29 mai 2015

copiiŞcolile vor fi obligate să informeze serviciile de asistenţă socială cu privire la copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, pentru a exista o evidenţă clară a acestora şi pentru ca situaţia lor să poată fi monitorizată. Autoritățile își propun ca în termen de doi ani să identifice toți copiii aflați în situație de risc. 

citeste tot articolul