Petrescu este lider

22 aprilie 2016

626 petrescuJiangsu Suning, echipa antrenată de românul Dan Petrescu, rămâne fără înfrângere în campionatul Chinei şi după meciul de pe teren propriu cu Shanghai Shenhua, câştigat cu scorul de 2-0. Jiangsu Suning este lider în clasament, cu 13 puncte. citeste tot articolul

Meci pentru Neșu

22 aprilie 2016

626 nesuGeorge Ogăraru şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua vor organiza o partidă caritabilă pe 9 mai, de la 19:00, la Sala Polivalentă din Bucureşti, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, de pe 7 mai 1986.

Evenimentul denumit „Uniţi pentru Mihai” are drept scop strângerea de fonduri pentru Mihai Neşu şi va aduce faţă în faţă echipele Stelei din 1986 şi 2006.

„Suflarea stelistă a decis să îşi sărbătorească celebrul „7 Mai” într-o manieră cu totul specială: printr-un spectacol fotbalistic dedicat lui Mihai Neşu ce anul acesta împlineşte 5 ani de la accidentul suferit la coloana vertebrală. Evenimentul are ca scop principal strângerea de fonduri pentru ca Mihai Neşu să poată continua tratamentele şi terapiile inovative deosebit de costisitoare la care este necesar a fi supus în SUA.

Steliştii doresc să participe din proprie iniţiativă la programul de recuperare al „Bichonului” pe care îl iubesc, îl respecta şi îl admira pentru tot ce a realizat, dar mai ales pentru citeste tot articolul

Bellu se oferă vinovat

22 aprilie 2016

626 bellu bitangFostul antrenor al echipei feminine de gimnastică a României, Octavian Bellu, a declarat că se aştepta ca gimnastele să rateze calificarea la Jocurile Olimpice şi spune că regretă că s-a implicat timp de 4 luni în pregătirea lotului.

Pe fostul antrenor coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu nu l-a surprins ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio. Tehnicianul alături de care România a cucerit 279 medalii a recunoscut că lotul pe care România l-a trimis la turneul preolimpic nu avea nici o şansă.

„Dacă se doreşte neapărat un ţap ispăşitor, mă ofer eu. Indiferent cum priveşti situaţia tot Bellu şi Bitang sunt vinovaţi. Rezultatul era previzibil. Aceste fetiţe care trebuiau să-şi depăşească limitele au mers accidentate, cu infiltraţii, accidentări mai vechi iar altele reveneau după pauze mai vechi. Cătălina Ponor a ajutat cât a putut. Eu zic din 2000, de la Atlanta, că lucrurile se vor stinge. Şi la Atlanta am fost la limită. În 2012, la Londra, dacă nu se întorceau Cătălina şi Sandra, lucrurile stăteau la fel de prost” a spus Octavian Bellu. citeste tot articolul

Hagi renunță la banca tehnică

22 aprilie 2016

626 hagiGheorghe Hagi nu o va mai antrena pe Viitorul cel puţin până la finalul sezonului, iar meciul cu Pandurii a fost urmărit de patronul constănţenilor din tribune, care a dorit să răspundă întrebărilor privind o eventuală ofertă primită din străinătate.

„Vreau să fac o analiză şi vom vedea dacă voi fi aici şi din vară. Nu e treaba voastră despre o eventuală ofertă. Vom vedea dacă voi fi aici şi din vară, nu ştiu. Eu stau sus acum, mă uit. Eu vreau jucători responsabili”, a declarat Gheorghe Hagi după meciul pierdut, 0-2, cu Pandurii Târgu Jiu.

Viitorul a obţiunut doar 2 puncte în cele şapte etape disputate din play-off şi va evolua în runda următoare, în deplasare, cu Steaua Bucureşti.

„Voi sta sus şi în următoarele meciuri, pentru că trebuie să facem o analiză importantă. Am ajuns într-o situaţie ruşinoasă şi e greu atunci când îți pierzi încrederea. E greu să mai joace fotbalul de până acum. Este o realitate şi trebuie să o privim în faţă aşa cum e, să formăm o echipă pentru sezonul viitor. Din păcate nouă ne-a „îngheţat” piciorul şi e greu să joci aşa. Gândim un proiect pentru anul viitor”, a mai spus Hagi. citeste tot articolul

Foame de trofee la Dinamo

22 aprilie 2016

626 rednicAntrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic consideră că partida cu Steaua din semifinalele Cupei României va fi meciul sezonului pentru formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare, care poate rata toate trofeele în acest sezon, dacă va fi eliminată de echipa lui Laurenţiu Reghecampf.

În meciul tur disputat pe stadionul Dinamo, cele două formaţii au încheiat la egalitate, scor 0-0. În acest sezon, dinamoviştii n-au pierdut cele cinci dispute din Derby de România, au câştigat o partidă şi au terminat la egalitate celelalte patru meciuri. Pentru a se califica în ultimul act, Dinamo poate obţine şi un rezultat de egalitate, dar cu goluri.

„Este cel mai important şi mai greu meci din acest sezon pentru Dinamo. Un trofeu rămâne un trofeu, de aceea e cel mai important. Ne dorim mult să câştigăm mâine şi să ne calificăm în finala Cupei României. Şi pentru asta trebuie să înscriem cel puţin un gol. E foame de trofee la Dinamo, iar dacă ne calificăm sunt şanse mari să câştigăm şi finala”, a spus Mircea Rednic, la conferinţa de presă de dinainte de returul semifinalei cu Steaua din Cupa României. citeste tot articolul

Lucescu ar putea trece la Fenerbahce

22 aprilie 2016

 

626 lucescuMircea Lucescu a reuşit să se califice cu formaţia ucraineană Şahtior Doneţk în semifinalele Ligii Europa, dar se pare că antrenorul român negociază cu echipa turcă Fenerbahce Istanbul, notează site-ul de specialitate fotomac.com.

Turcii scriu că indiferent de modul în care se va termina campania europeană pentru Şahtior, Mircea Lucescu va pleca la finalul sezonului. Şahtior Doneţk va juca împotriva spaniolilor de la FC Sevilla pentru un loc în ultimul act al Ligii Europa.

Presa din Turcia scrie că Fenerbahce negociază în secret cu antrenorul român, iar acesta va prelua echipa din sezonul următor. Potrivit jurnaliştilor turci, conducerea lui Fener este nemulţumită de modul în care actualul antrenor, Vitor Pereira, a gestionat această stagiune. Cu șase etape înainte de finalul campionatului în Turcia, Fenerbahce se află pe locul 2, la 5 puncte în spatele liderului Beşiktaş. citeste tot articolul

Ponor, dezamăgită

22 aprilie 2016

626 ponorGimnasta Cătălina Ponor s-a declarat extrem de dezamăgită după ce România a ratat calificarea la JO de la Rio. Pentru prima oară din 1968 România nu va avea echipă în concursul de gimnastică la Jocurile Olimpice.

Cătălina Ponor a reacţionat pe o reţea de socializare după ce echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio.

„A fost o zi tristă pentru noi, din păcate România nu s-a calificat la Jocurile Olimpice. Pentru mine a fost cu atât mai trist cu cât am revenit special pentru această competiţie. Din păcate, nu a fost să fie! Nu ştiu ce va fi de acum înainte, dar vreau să mulţumesc tuturor pentru încurajări şi în special mulţumesc publicului brazilian care mi-a scandat numele. A fost unul dintre cele mai frumoase momente pentru mine, o senzaţie pe care nu am mai trăit-o de ceva timp. A fost extraordinar să concurez aici, la Rio! Am luptat pentru această echipă până la final şi am vrut să arăt că dacă îţi propui să faci ceva, vei reuşi să atingi acel obiectiv. Şi da, încă mai pot să concurez în ciuda vârstei, mai pot face gimnastică la nivel înalt”, a fost mesajul Cătălinei Ponor. citeste tot articolul

Nadia: nu trebuie să căutăm vinovați

22 aprilie 2016

626 nadiaCampioana olimpică de la Montreal, Nadia Comăneci, consideră că nu trebuie să căutăm responsabili pentru ratarea calificării echipei feminine de gimastică la Jocurile Olimpice de la Rio şi ar fi bine să demarăm un proiect viabil pentru redresarea acestui sport.

Echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, duminică, după ce a terminat pe locul 7, din opt participante, turneul preolimpic şi este pentru prima oară din 1968 când România nu va avea o echipă în concursul olimpic.

„În primul rând, nu trebuie să pierdem vremea căutând vinovaţi, nu trebuie să dăm vina pe antrenori sau sportive. Aceasta este situaţia şi ar fi util să vedem ce avem de făcut de aici înainte, pentru că este foarte mult de muncă. Eu voi fi acolo, voi ţine steagul sus şi îi voi încuraja pe sportivii noştri, atâţi câţi vor fi. Trebuie să credem în noi şi în şansele noastre”, a scris Nadia Comăneci pe contul său de Facebook. citeste tot articolul

Iorgulescu spune că sistemul nu se schimbă

22 aprilie 2016

626 ginoPreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a declarat într-o conferinţă de presă că nu este de acord cu schimbarea sistemului competiţional până la finalul sezonului 2018-2019, chiar dacă unele cluburi şi-ar dori acest lucru, printre care Chiajna şi Petrolul.

„Nu a fost nici o discuţie legată de sistemul competiţional. Din punctul nostru de vedere şi al multor cluburi acest sistem nu se poate schimba. Bineînţeles că unii sunt nemulţumiţi că sunt la retrogradare şi le-ar prinde bine dacă s-ar mări numărul de echipe. Dar am făcut un contract pentru drepturile de televizare care aduc bani foarte mulţi şi cluburile trăiesc din aceşti bani. Nu se poate modifica acest sistem pentru că este condiţie în contractul cu ISB. Este un sistem mult mai interesant, lumea fotbalului este mulţumită şi în special suporterii. Nu am mai văzut stadionul cu 50.000 de oameni de mult timp la un derby. Acest sistem va fi menţinut cel puţin până se termină contractul cu televiziunile”, a declarat Gino Iorgulescu.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal nu şi-ar dori ca forul pe care-l conduce să preia organizarea ligii secunde de la Federaţia Română de Fotbal. citeste tot articolul

Stranieri cu rezultate

22 aprilie 2016

626 keseruClaudiu Keşeru a înscris vineri dintr-o lovitură de la 11 metri, în minutul 72, golul victoriei lui Ludogorets, 2-1, împotriva lui Cherno More Varna, în runda a 26-a a campionatului Bulgariei, iar atacantul român a ales o execuţie de efect pentru transformarea penalty-ului, o „scăriţă”.

„Am simţit că pot executa de maniera aceasta, a fost o decizie instantanee şi mă bucur că a fost reuşita decisivă. A fost a patra lovitură de la 11 metri executată aşa în carieră şi nu am ratat niciodată”, a declarat Claudiu Keşeru pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Keşeru a ajuns la al 13-lea gol al sezonului.

Claudiu Keşeru, Raul Rusescu şi George Puşcaş, atacanţi care au primit convocări în actualul mandat al lui Anghel Iordănescu, au înscris în acest final de săptămână pentru echipele lor de club. citeste tot articolul