Jocul, nu rezultatul

20 noiembrie 2015

606 iordanescuSelecţionerul naţionalei României, Anghel Iordănescu, a declarat la plecarea spre Italia, că pentru „tricolori” este important şi rezultatul şi jocul în meciul amical cu reprezentativa pregătită de Antonio Conte.

„În primul rând ar trebui să precizăm că ne-am dorit un meci ca cel cu Italia, cu una dintre echipele bune din Europa. Să nu uităm că Italia este la a şasea calificare consecutivă la un Campionat European, e campioană mondială, echipă cu mulţi jucători de valoare, jucători cu experienţă şi cred că îi va stimula pe băieţii noştri. Important e şi rezultatul şi jocul, avem citeste tot articolul

Săpunaru, temător

20 noiembrie 2015

606 sapunaruFundaşul Cristian Săpunaru s-a declarat înfiorat de atentatele de la Paris, soldate cu peste 130 de morţi şi peste 300 de răniţi şi speră ca acest pericol să fie eliminat înaintea desfăşurării Campionatului European de fotbal din Franţa, programat între 10 iunie şi 10 iulie 2016.

„Cei care conduc fotbalul vor lua o decizie dacă se va ţine Campionatul European acolo sau nu. Este totuşi înfiorător. Într-o zi te duci cu familia la Disneyland şi seara ajungi pe la un restaurant şi eşti măcelărit. Să sperăm că aceste probleme se vor rezolva cât de repede posibil. Nu este normal, suntem în anul 2015 şi s-a ajuns prea departe”, a spus Săpunaru la Bologna. citeste tot articolul

Lipă nu credea că va fi ministru

20 noiembrie 2015

606 lipaElisabeta Lipă, propusă de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru postul de ministru al Tineretului şi Sportului, a declarat în faţa Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Parlament, că nu are cum să realizeze proiecte spectaculoase. Lipă a fost avizată favorabil de comisiile de specialitate din Parlament, cu unanimitate de voturi.

„Mă onorează nominalizarea pentru funcţia de ministru. Am o datorie de suflet să onorez sportul românesc şi din această postură. În 24 de ani de sport am dovedit că sunt naţionalistă, că iubesc această ţară. Am plâns citeste tot articolul

Contract nou pentru LPF

20 noiembrie 2015

606 iorgulescuLiga Profesionistă de Fotbal a încheiat un parteneriat de imagine cu Orange România, în urma căruia prima divizie de fotbal se va numi Liga I Orange, iar noii abonaţi ai companiei de telecomunicaţii vor avea acces nelimitat la meciurile din prima ligă pe telefon, tabletă sau laptop.

„Suntem încântaţi că Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, s-a alăturat Ligii Profesioniste de Fotbal şi a ales Liga I. Prin interesul arătat Ligii I, Orange obligă toate cluburile care participă în competiţie să redefinească standardele de performanţă managerială şi citeste tot articolul

Liga pe scurt

20 noiembrie 2015

Steaua, situație anormală

Gino Iorgulescu a declarat într-o conferinţă de presă că nu e normal ca Steaua să joace toate meciurile din Liga I în deplasare şi a precizat că speră ca Arena Naţională să primească cât mai curând avizul ISU pentru prevenirea incendiilor. citeste tot articolul

Dribling printre străini

20 noiembrie 2015

Mai liniștită

Fostul fotbalist Crsitian Chivu a declarat, într-un interviu acordat cotidianului italian Gazzetta dello Sport, că portarul echipei Fiorentina Ciprian Tătăruşanu a progresat foarte mult în Seria A şi cu el între buturi naţionala României evoluează mult mai liniştită. „Serie A i-a dat foarte multe lui Tătăruşanu. Cu el România joacă mult mai liniştită”, a spus Chivu. citeste tot articolul

Aeroportul Gatwick, închis pentru câteva ore

14 noiembrie 2015

gatwick-evacuare-1

Alertă maximă şi în UK. În timp ce autorităţile britanice anunţă că printre morţii de la Paris a putut fi identificat şi un tânăr britanic, aeroportul Gatwick îşi reia activitatea după ce, preţ de câteva ore, terminalul de nord al aeroportului londonez a fost închis. citeste tot articolul

Grupa lui Năstase

13 noiembrie 2015

605 nastaseO grupă de la Turneul Campionilor va purta numele fostului tenisman român Ilie Năstase, cel care a câștigat de patru ori această competiție, a anunțat site-ul ATP. citeste tot articolul

Candidatura României a fost acceptată

13 noiembrie 2015

605 baschetCandidatura României a fost acceptată oficial de FIBA pentru organizarea în premieră a Campionatului European de baschet masculin din 2017, dosare similare fiind acceptate de forul internaţional şi din partea Turciei, Israelului, Finlandei şi Poloniei.

Federaţia Română de Baschet a depus, în 2 noiembrie, dosarul de candidatură a României pentru organizarea în premieră a Campionatului European masculin din 2017, meciurile urmând să se desfăşoare în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. citeste tot articolul

Gyenes merge la Dakar 2016

13 noiembrie 2015

605 gyenesMotociclistul echipei Autonet Motorcycle Team, Emanuel Gyenes, va participa la Raliul Dakar 2016, aceasta fiind a şasea prezenţă a sportivului din Satu Mare la această competiţie.

Gyenes, care a câştigat ediţia 2015 la clasa Maraton, va concura pe o motocicletă KTM 450 Rally Replica.

„În ianuarie voi lua startul pentru a şasea oară în Raliul Dakar şi pe această cale vreau să mulţumesc Autonet Motorcycle Team pentru încrederea şi citeste tot articolul