Echipa lui Ryde, aproape de a lui Tadici

8 octombrie 2015

600 rydeNaţionala feminină începe o nouă campanie de calificare la un turneu final, la Campionatul European din 2016 (Suedia). România face parte din Grupa 1, alături de naţionalele Norvegiei, Belarusului şi Lituaniei. Debutul tricolorelor este pe teren propriu, la Rm. Vâlcea, cu Lituania. citeste tot articolul

Cu alcoolul pe ecran… sau nu!

8 octombrie 2015

600 steaua alexandrionFederaţia Română de Handbal a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului ca în perioada sezonului competiţional 2015-2016 să se permită menţionarea la televiziunile RCS&RDS a numelui integral al echipei de handbal seniori a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, respectiv „CSA Steaua Alexandrion”, care „nu reprezintă denumirea unei băuturi alcoolice, ci a unei fundaţii puternic implicată în susţinerea valorilor sportive”. citeste tot articolul

Bute are adversar

8 octombrie 2015

600 butePugilistul Lucian Bute va lupta, la 28 noiembrie, la Videoton Centre din Quebec, cu James DeGale, deţinătorul centurii IBF la supermijlocie, a declarat impresarul boxerului britanic, Eddie Hearn, informează boxingscene.com.

Hearn a precizat că negocierile pentru această luptă sunt aproape gata, anunţul oficial urmând a fi făcut în următoarele zile.

La rândul său Howard Grant, antrenorul lui Bute, a afirmat că românul se citeste tot articolul

Halep se menține pe 2

8 octombrie 2015

600 halepSimona Halep, care la jumătatea săptămânii trecute a fost eliminată în optimi la Wuhan şi duminică a abandonat în primul tur la China Open, se menţine pe locul 2 în clasamentul WTA, în care lider este sportiva americană Serena Williams, aflată pe prima poziţie pentru a 261-a săptămână.

Halep a adunat 6670 de puncte, în timp ce Serena Williams are 11.285 de puncte. citeste tot articolul

Sporturile la rampă

8 octombrie 2015

România trece de Canada

Reprezentativa de rugby a României a învins la Leicester selecţionata Canadei, cu scorul de 17-15 (0-8), în cel de-al treilea meci al „Stejarilor” în grupa D de la Cupa Mondială din Anglia. citeste tot articolul

Pierdem Europenele de gimnastică?

3 octombrie 2015

599 gimnasticaPreşedintele Uniunii Europene de Gimnastică, Georges Guelzec, a declarat că există riscul ca România să piardă organizarea Campionatelor Europene de gimnastică artistică din 2017, o decizie în acest sens urmând a fi luată la începutul anului viitor. citeste tot articolul

România, întâlnire cu Nadal?

3 octombrie 2015

599 copilEchipa de Cupa Davis a României ar putea da piept cu Spania lui Rafael Nadal dacă va trece de turul I al Grupei I a Zonei Euro-africane, în care va întâlni învingătoarea dintre Lituania şi Slovenia, conform tragerii la sorţi efectuate săptămâna trecută în Chile.

Slovenia, avându-l pe Blaz Rola, locul 139 ATP, cel mai bine clasat tenismen, va juca pe teren propriu, între 30 şi 1 noiembrie, împotriva Lituaniei, cu Ricardas Berankis, locul 72 ATP, jucătorul numărul 1, în barajul pentru rămânerea în Grupa I a Zonei euro-africane. citeste tot articolul

Simona păstrează locul al doilea

2 octombrie 2015

599 halepIrina-Camelia Begu, câştigătoarea de săptămâna trecută a turneului la Seul, a urcat trei locuri în clasamentul WTA şi ocupă poziția 26, cu 1.866 de puncte, în timp ce Simona Halep se menţine pe locul al doilea, cu 6.780 de puncte, conform ierarhiei ce a fost dată publicităţii la începutul săptămânii. Pentru Begu această clasare este cea mai bună din carieră.

Jucătorea de tenis Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul unu şi locul 29 WTA, a câştigat, duminică, turneul de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, obţinând astfel al doilea titlu al citeste tot articolul

Sporturile la rampă

2 octombrie 2015

Begu triumfă la Seul

Irina-Camelia Begu, cap de serie numărul „ şi locul 29 WTA, a câştigat în weekend turneul de la Seul (Coreea de Sud), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, obţinând astfel al doilea titlu al carierei. citeste tot articolul

Iulian Arba a murit electrocutat

25 septembrie 2015

598 arbaIulian Arba, fostul canotor, component al loturilor României, a murit electrocutat la doar 26 de ani, preşedintele FR Canotaj, Elisabeta Lipă, declarând duminică că este o nenorocire pentru familie, mama sportivului fiind fosta sa colegă de lot, triplă medaliată olimpică. citeste tot articolul