Sporturile la rampă

17 septembrie 2015

Halep se menține pe 2

Jucătoarea de tenis Simona Halep, care a ajuns până în semifinale la US Open, se menţine pe locul doi în clasamentul WTA, cu 6.780 de puncte, conform ierarhiei ce a fost dată publicităţii la începutul săptămânii, informează site-ul wtatennis.com. citeste tot articolul

Demisie la FRH

11 septembrie 2015

596 marinescuMihai Marinescu (70 ani), unul dintre cei mai importanți oameni din cadrul Federației Române de Handbal din ultimii 15 ani, și-a prezentat demisia, informația nefiind, însă, făcută publică până în prezent. Vestea vine ca un șoc și are repercusiuni importante pentru întreg handbalul românesc. citeste tot articolul

CSM merge înainte

11 septembrie 2015

596 oprescuClubul aflat în subordinea Consiliului General al Municipiului București, CSM București, a emis un comunicat de presă prin care spune că activitatea grupării sportive nu va fi afectată de arestarea primarului Sorin Oprescu pentru luare de mită.

„Dat fiind faptul că CSM București este o instituție publică aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, finanțată de Primăria Municipiului București, evenimentele ultimelor zile aduc semne de întrebare asupra continuității și stabilității clubului. Vă asigurăm pe această citeste tot articolul

Halep, doar o mică problemă

11 septembrie 2015

halepSimona Halep a declarat că a avut dureri la picior și la spate în timpul meciului cu Sabine Lisicki, dar speră să se recupereze până la partida din sferturile de finală ale US Open.

„Nu sunt foarte rău, nu este foarte gravă problema, dar este o mică problemă. Am avut o durere la picior, la mușchiul stâng, iar după aceea am avut crampe la spate și de-acolo s-a agravat și la picior. Sper să mă recuperez, am o zi liberă și sper să dau tot ce pot în următorul meci”,  citeste tot articolul

Sporturile la rampă

11 septembrie 2015

Tecău, eliminat

Echipa Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/SUA), cap de serie numărul 3, a fost eliminată în sferturile de finală ale probei de dublu masculin de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. citeste tot articolul

Țiriac, blocat

4 septembrie 2015

595 tiriacIon Ţiriac s-a plâns că nu este ajutat de autorităţi să obţină fonduri europene pentru diverse investiţii, spunând că a fost inclusiv la premierul Victor Ponta, care i-ar fi transmis că funcţionarilor care se ocupă cu accesarea banilor UE „le este frică de DNA”. citeste tot articolul

Szabo, sport pentru noua generație

4 septembrie 2015

595 patzaichinGabriela Szabo a participat la deschiderea celei de-a cincea ediţii a Rowmania Fest, pentru a-l susţine pe iniţiatorul festivalului, fostul campion olimpic la kaiac-canoe Ivan Patzaichin.

Ea s-a numărat printre invitaţii lui Ivan Patzaichin care au luat parte la parada pe Dunăre a campionilor români ai sportului cu vâsle şi a ajuns pe faleza din Tulcea în aplauzele celor câteva sute de persoane care au participat la deschiderea festivalului. citeste tot articolul

Simona speră mult de la US Open

4 septembrie 2015

595 halepSimona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, a declarat că speră să joace cât mai bine la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului.

„În primul rând sunt bine, mă simt bine fizic, am avut rezultate bune în săptămânile dinainte şi am încredere că pot să joc meciuri bune. Am făcut antrenament de dimineaţă pentru că e posibil să joc la ora 11.00 (ora 18.00 România) şi trebuie să fiu adaptată. Am jucat foarte bine şi chiar am o bucurie că sunt pe teren, asta înseamnă foarte mult pentru mine şi sper să joc cât pot de bine la turneul acesta”, a spus Halep. citeste tot articolul

Sporturile la rampă

4 septembrie 2015

Tecău, pe 5 la dublu

Horia Tecău se menţine pe locul 5 în clasamentul ATP de dublu, cu 6.810 de puncte, conform ierarhiei ce a fost anunţată pe site-ul atpworldtour.com. Florin Mergea se menţine pe locul 12 în clasamentul de dublu, cu 4.430 de puncte. citeste tot articolul

Mureșan, la tabăra de baschet

14 august 2015

Washington Bullets v Golden State WarriorsGhiţă Mureşan consideră că naţionala de baschet a României este departe de baschetul european, susţinând că pentru remedierea situaţiei ar trebui schimbată mentalitatea, iar antrenorii tineri trimişi la pregătire în străinătate. citeste tot articolul