Dribling printre străini

26 iunie 2015

Pintilii și Bumba, la Hapoel

Mihai Pintilii și Claudiu Bumba au semnat contracte cu gruparea Hapoel Tel Aviv, după ce au trecut vizita medicală, a anunțat clubul israelian pe site-ul oficial. Mihai Pintilii a semnat un contract pe trei sezoane, iar Bumba pe patru sezoane. Claudiu Bumba a evoluat din 2011 la Târgu Mureș, fiind împrumutat un sezon, 2012/2013, la AS Roma. Pintilii a evoluat sezonul trecut la Pandurii Târgu Jiu.

 

Brănescu nu revine în România

Laurențiu Brănescu și-a prelungit contractul cu echipa Juventus Torino până în vara anului 2020 și va fi împrumutat în sezonul viitor la formația Omonia Nicosia, a anunțat site-ul calciomercato.com. Brănescu, în vârstă de 21 de ani, a fost achiziționat la începutul anului 2011 de Juventus Torino de la CSM Râmnicu Vâlcea. Portarul a fost împrumutat mai întâi la echipele Juve Stabia și Virtus Lanciano.

 

Contra, sezon foarte slab

Pe 26 aprilie, Cosmin Contra obținea ultima victorie pe banca lui Guangzhou R&F, un 2-1 pe terenul lui Changchun Yatai. De atunci au trecut șapte etape, în care Guangzhou nu a obținut decât patru egaluri. Iar în urma acestei serii de eșecuri, Contra și Guangzhou au căzut până pe locul 10, cu doar 17 puncte, la nouă puncte de poziția a treia, care asigură prezența în preliminariile Ligii Campionilor Asiei.

 

Igor Tudor, antrenor pentru Raț

Fostul internațional croat Igor Tudor a fost numit la conducerea tehnică a echipei PAOK Salonic, la care este legitimat Răzvan Raț, informează site-ul oficial al clubului elen. Tudor a semnat un contract pe 3 ani. Igor Tudor a antrenat anterior echipa Hajduk Split, în perioada aprilie 2013 – februarie 2015. În vârstă de 37 de ani, Igor Tudor a evoluat în perioada 1998-2007 la Juventus Torino.

 

Stranierii englezi încep campionatul

Campionatul Angliei va începe la 8 august, iar cel mai interesant meci al rundei inaugurale se va disputa pe Old Traffod între echipele Manchester United și Tottenham Hotspur, unde este legitimat fundașul Vlad Chiricheș. Echipa lui Costel Pantilimon, Sunderland, va juca, în deplasare, cu Leicester City, iar formația Southampton, unde evoluează fundașul Florin Gardoș, va întâlni în deplasare pe Newcastle.

 

Se întoarce Pantilimon?

Costel Pantilimon a avut un sezon extraordinar în poarta lui Sunderland, reușind să fie de multe ori cel mai important om al echipei sale, iar acum poate prinde un transfer senzațional. Jurnaliștii de la Daily Star anunță că Panti s-ar putea întoarce la Manchester City, însă cu o condiție. Dacă Joe Hart chiar va ajunge pe Santiago Bernabeu, atunci Pantilimon are cale liberă către buturile lui City.

 

Cristea nu iartă

Andrei Cristea, atacantul de 31 de ani care tocmai a promovat cu Salernitana în Serie B, a făcut o declarație cel puțin surprinzătoare. Omul care a ieșit golgheter în Liga I în sezonul 2009-2010 și are două titluri luate cu Steaua a oferit câteva argumente care, în opinia lui, plasează prima ligă din fotbalul românesc sub cel de-al treilea eșalon din Italia, luând în derâdere prima noastră ligă.

Răzvan ar putea antrena Olimpiakos

19 iunie 2015

586 lucescuDupă ce Vitor Pereira a suferit exact la fel ca Gâlcă și a fost dat afară după ce a câștigat eventul în Grecia, presa elenă a scris în weekend despre antrenorii favoriți să ocupe locul lăsat vacant de portughez după doar o jumătate de an.

citeste tot articolul

Radu vrea banii

19 iunie 2015

586 stefan raduDeși antrenorul Stefano Pioli insistă să-l păstreze pe fundașul român de 28 de ani, al cărui acord expiră în 2016, clubul i-ar fi fixat un preț de transfer și deja îi caută înlocuitor.

Nu toate drumurile duc la Roma, așa se poate spune. Pentru Ștefan Radu, vara aceasta ar putea însemna finalul aventurii în Cetatea Eternă. Fundașul român de 28 de ani intră în ultimul sezon de contract și se pare că Lazio nu are de gând să i-l prelungească în condițiile solicitate de jucător. „Adio, Radu”, a dezvăluit ziarul Il Tempo despre tratativele dintre cele două părți din cursul acestei săptămâni.

citeste tot articolul

Rusescu, în Turcia!

19 iunie 2015

586 rusescuRaul Rusescu are șanse mari să își continue cariera în Turcia, spune mass-media de la Istanbul, care notează că internaționalul român este aproape de Konyaspor.

Împrumutul lui Raul Rusescu la Steaua s-a terminat, dar șansele ca acesta să rămână la Sevilla sunt mici sau inexistente. Unai Emery nu l-a simpatizat pe român de la început, iar ultimele luni în Ghencea, în care vârful nu a impresionat, nu au fost menite să îi schimbe opinia tehnicianului câștigătoarei Europa League.

Așa că oficialii andaluzi îi caută o altă formație pentru stagiunea viitoare, citeste tot articolul

Chiricheș refuză Elveția

19 iunie 2015

586 chirichesBasel s-a dovedit ultima echipă înscrisă în cursa pentru semnătura lui Vlad Chiricheș. Deși Spurs este încântată de oferta primită, românul nu este convins să accepte oferta dintr-un campionat fără istoric.

Chiar dacă la campioana Elveției ar avea ocazia să evolueze în Liga Campionilor, românul de 25 de ani nu este încântat de oferta lui Basel, deși aceasta este singura concretă la momentul actual. Sperând probabil la Roma, formație care a negociat intens în ultimul an pentru transferul lui, dar care a fost departe de pretențiile lui Tottenham, și, mai nou, la Inter, Chiricheș preferă să aștepte, în speranța că va răsări soarele și pe strada lui.

citeste tot articolul

Despărțirea de Pițurcă este grea

19 iunie 2015

586 piturcaOficialii clubului saudit Al Ittihad au decis să renunțe la colaborarea cu antrenorul Victor Pițurcă și cu tot staff-ul acestuia, a scris săptămâna trecută site-ul sportakhbar.com.

De asemenea, conform aceleiași surse, cei din Arabia Saudită au decis să renunțe la toți jucătorii străini din lot, printre care se află mijlocașul român Lucian Sânmărtean și fundașul polonez Lukasz Szukala, transferați de la Steaua București la cererea lui Pițurcă.

Fostului selecționer al naționalei României i se impută parcursul penibil din campionat, acolo unde Al Ittihad a terminat pe locul patru, ratând calificarea în Liga Campionilor Asiei. citeste tot articolul

Dribling printre străini

19 iunie 2015

Olăroiu, contract prelungit

Clubul Al Ahli Dubai a anunțat pe site-ul oficial că tehnicianul Cosmin Olăroiu și-a prelungit contractul, noul acord fiind valabil până în 2018. Conducerea grupării crede că prelungirea contractului antrenorului român conferă stabilitate echipei, citeste tot articolul

Pleacă sau nu Pițurcă

12 iunie 2015

piturcaAl Ittihad a terminat doar pe locul 4 în campionatul Arabiei Saudite, departe de pretenţiile şefilor. Oficialii lui Al Ittihad şi-au pus mari speranţe în Victor Piţurcă, pentru care au consumat resurse considerabile pentru a-l aduce în toamna lui 2014. Piţurcă a dezamăgit şi la un moment dat, a avut o serie de opt meciuri fără succes. 

citeste tot articolul

Pintilii, probleme la Al Hilal

12 iunie 2015

pintiliiMihai Pintilii n-a primit până acum niciun ban de la Al Hilal şi vrea să facă o plângere la FIFA împotriva clubului saudit. Conform presei din Arabia Saudită, mijlocaşul român susţine că are de primit peste 3,2 milioane de dolari şi va face o plângere, dacă nu primeşte un răspuns de la Al Hilal până la finalul lunii iunie. Colaborarea dintre Mihai Pintilii şi Al Hilal n-a fost deloc una fericită. Internaţionalul român a fost cumpărat vara trecută de la Steaua pentru 2,5 milioane de euro, la insistenţele lui Laurenţiu Reghecampf, dar Pintilii n-a avut evoluţii convingătoare. 

citeste tot articolul

Petrescu, pe lista celor de la Kuban

12 iunie 2015

petrescuTehnicianul Dan Petrescu figurează pe o listă de patru antrenori, alături de Valeri Petrakov, Dmitri Hohlov şi Kurban Berdiev, cu care negociază conducerea celor de la Kuban Krasnodar, a declarat agenţiei Tass directorul general al grupării ruse, Evgheni Muravcev.

„Numele antrenorului va fi anunţat mâine sau poimânine, după şedinţa Comitetului Director al clubului. Avem în vedere patru candidaţi, Petrescu, Petrakov, Hohlov şi Berdiev. În acest moment, nu am luat nicio decizie”, a precizat el.

citeste tot articolul