Românii care muncesc în străinătate riscă să-și piardă serviciul

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Politică externă pe data 24 octombrie 2014

someri1

100.000 de muncitori români care lucrează în străinătate riscă să-și piardă locurile de muncă, iar 300 de firme să fie închise, după ce ANAF, „în baza unei interpretări subiective a legislației muncii”, a dispus blocarea conturilor companiilor respective, anunță Asociația Națională a Întreprinderilor de Muncă Temporară (ANIMT).

ANIMT solicită autorităților demararea de urgență a dialogului pentru evitarea dispariției a 300 de firme și speră că autoritățile vor analiza cu responsabilitate implicațiile măsurilor recente de sancționare a companiilor care activează în domeniul plasării angajaților în regim de muncă temporară, măsuri care afectează sute de mii de muncitori și familiile acestora.

„Dacă până la sfârșitul lunii conturile noastre vor continua să fie blocate, toți acești oameni vor rămâne pe drumuri. În tot acest timp, noi ne pierdem definitiv clienții, circa 300 de firme vor dispărea, iar economia țării va pierde anual, numai din contribuții la salarii, peste 265 milioane de euro”, a spus, marți, într-o conferință de presă, Stephane Tison, directorul general al companiei Power Interim și fondatorul ANIMT.

 

Agențiile de muncă temporare, sub control ANAF

Potrivit ANIMT, agențiile de muncă temporară au fost, recent, subiectul unor controale din partea Direcției Antifraudă din cadrul ANAF, în urma cărora, susține asociația, în baza unei interpretări subiective a legislației muncii, s-a dispus blocarea conturilor companiilor în cauză, precum și recuperarea, retroactiv, a unor prejudicii estimate, scrie Ziare.com.

Raționamentul ANAF, precizează reprezentanții ANIMT, a fost că muncitorii care lucrează, temporar, în străinătate, nu pot fi considerați detașați, prin urmare nu au dreptul să primească diurnă, în condițiile în care până la acest moment, atât ANAF, cât și Ministerul Muncii considerau drept legale practicile prin care muncitorii erau remunerați atât cu un salariu de bază, cât și cu diurnă.

ANIMT atrage atenția că astfel s-a creat un precedent periculos, această situație amenințând să aibă efect de domino asupra altor industrii, în special transporturile, unde șoferii – o categorie vastă de angajați – sunt remunerați și pe bază de diurnă. „Până la urmă, numărul celor afectați poate ajunge la 900.000 de salariați. Nu știm ce urmăresc cu adevărat instituțiile responsabile, însă efectul va fi acela că, pe de-o parte, va crește numărul de șomeri, iar pe de altă parte, va crește numărul românilor care vor pleca definitiv din țară. Să nu mai vorbim de mesajul negativ perceput de investitorii străini și români, care în mod evident nu pot opera într-un cadru legislativ atât de arbitrar”, a mai spus Stephane Tison.

 

400.000 familii vizate

Potrivit ANIMT, veniturile nete pe an ale salariaților temporari se ridică la 1.260.000.000 de euro, iar 260.000.000 de euro reprezintă contribuții sociale pe an plătite de agențiile de muncă temporară, fără să fie luate în calcul celelalte impozite plătite de societăți. În țări precum Franța, Italia, Spania, Belgia și Irak lucrează 100.000 de români, cu statut de salariați temporari, care, fiind detașați, câștigă în medie 1.500 de euro pe lună și de veniturile cărora depind 400.000 de familii.

Asociația atrage atenția că, potrivit Codului Fiscal, sunt scutite de impozit pe venit indemnizațiile și orice alte sume de aceeași natură primite de salariați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate. Totodată, conform prevederilor în vigoare, aceste indemnizații nu sunt luate în calculul contribuțiilor sociale.

 

Memorandum pentru Guvern

Potrivit sursei citate, ANIMT a trimis un memoriu către Guvern, prin care semnalează pericolul la care sunt expuși cei o sută de mii de români care muncesc în străinătate temporar. ANIMT susține și că ANAF nu a coroborat legislația națională cu cea comunitară și nu a luat în considerare că munca temporară reprezintă, la nivelul UE, o formă de detașare.

Totodată, ANIMT atrage atenția că, în măsura în care salariații trimiși în străinătate nu mai sunt considerați detașați, acest lucru însemnă că ei își desfășoară efectiv activitatea ca salariați ai unui așezământ stabil în străinătate și, în consecință, nu vor mai plăti deloc impozite și taxe în România, ci exclusiv în străinătate.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

O parere la “Românii care muncesc în străinătate riscă să-și piardă serviciul”

  1. In iad caut Raiul perfect Spune:

    Oameni buni aceste firme nu fac decat sa fure statul roman si sa isi mai fure si angajatii.Am lucrat la o astfel de firma,salariul din Ro nu l-am primit,diurna de 1700 euro nu am primit (si semnam stat de plata),nerespectarea contractului de munca de catre firma si multe alte nereguli prin care statul este furat.aceste firme nu au angajati,au pur si simplu sclavi !

Spune-ti si tu parerea!