Românii din diaspora, sprijiniţi să devină afacerişti

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Economie pe data 10 septembrie 2014

Românii din diaspora vor putea accesa fonduri europene, pentru a învăţa meserii căutate pe piaţa externă şi pentru a-şi deschide afaceri, cu puncte de lucru în străinătate, condiţia fiind ca sediile firmelor să fie în România. Anunţul a fost făcut de ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici.

„Ne gândim la o schemă de finanţare pentru comunităţile de români, ceva ce până acum nu s-a mai făcut. Vizăm cel puţin două zone: o dată să pregătim românii din afara ţării noastre, fie că sunt

şomeri, fie absolvenţi ai unei forme de învăţământ, fie alte categorii, pentru a-şi putea găsi mai uşor un loc de muncă, din PODSRU al nostru, cu bani europeni, fiindcă avem o axă dedicată acestui tip de finanţare”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Eugen Teodorovici, citat de Mediafax. El a explicat că, în privinţa formării profesionale, se va merge pe meserii căutate pe piaţa locală.

Al doilea element ar fi ca românii din străinătate „să-şi facă mici afaceri acolo unde locuiesc, dar companiile să se deschidă în România, pentru ca noi, în România, să luăm, totuşi, taxele şi impozitele unei afaceri pe care o instituim într-un mediu economic, să spunem mult mai facil, poate, dar afacerea să se facă strict de români, cu români”, a mai spus oficialul.

Răspunzând unei întrebări, Teodorovici a declarat că sediul firmelor trebuie să fie în România, iar în străinătate, acestea să aibă doar puncte de lucru sau sucursale.

„Asta este şi ideea. Cele două zone să fie acoperite şi în acest fel, toată lumea va câştiga. Statul respectiv va spune că e în regulă, fiindcă tu creezi locuri de muncă cu banii tăi, românul de aici nu se mai bate cu spaniolul meu pe un loc de muncă, al tău îl pregăteşti şi, dacă e bun şi face faţă, am de câştigat ca servicii prestate, iar tu ca firmă în România, unde românul e angajat, ai taxele şi impozitele la tine la buget, deci este un win-win situation. E o idee nouă care sper să fie şi aplicată”, a afirmat ministrul.

 

Zeci de milioane de euro

Teodorovici a spus că va trebui să facă personal o analiză la minister pentru a vedea câţi bani se vor aloca pentru această taxă.

„Trebuie să vedem exact câte sunt comunităţile de români şi câţi bani să punem. E vorba de nişte economii pe care le avem acum, deci suma nu va fi foarte mare, însă câteva zeci de milioane de euro vor fi. Când am vorbit despre asta la întâlnirea cu românii din diaspora au fost foarte încântaţi, fiindcă au spus că e o chestiune pragmatică de care au nevoie”, a spus Teodorovici.

 

Se tem să devină patroni

Pe de altă parte, o analiză realizată de Digi 24 relevă că românii din ţară nu mai au curaj să-şi facă firme. Speriaţi de taxele prea mari şi de încetinirea economiei în general, cei care se vedeau patroni şi-au amânat planurile de investiţii. De la începutul anului până acum au apărut doar 63.000 de firme, mult mai puţine decât cele înfiinţate în perioada crizei.

Antreprenorii spun că firmele lor o duc mai prost anul acesta, iar de vină ar fi majorarea unor taxe, precum cele pentru carburanţi, introducerea altora noi, dar şi investiţiile publice mai mici cu aproape un sfert în 2014 faţă de anul trecut. Anul acesta de pildă, statul nu a băgat câţi bani promisese în construcţia unor noi tronsoane de autostradă.

Potrivit economiştilor, românii care vor să-şi deschidă firme sunt speriaţi că ar putea să apară şi mai multe taxe. În plus, accesul firmelor la credite rămâne limitat, băncile fiind, în continuare, reticente în a acorda împrumuturi, spun reprezentanţii IMM-urilor. Teoretic, tinerii beneficiază de facilităţi de la stat ca să-şi deschidă noi firme. Practic, însă, ei se plâng că piedicile sunt mai mari decât sprijinul primit.

În România, din cele peste 630.000 de firme, majoritatea sunt afaceri mici şi mijlocii.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!