Congres împotriva românilor de pretutindeni

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora pe data 21 septembrie 2014

Londra_Congresul Romanilor de pretutindeni_Intalnire asociatii

 

Românii din străinătate cer amânarea CRP

 

Congresul Românilor de Pretutindeni (CRP) ar putea avea loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în 30 noiembrie, împotriva voinţei cetăţenilor României stabiliţi în afara graniţelor ţării lor natale. Guvernanţii de pe Dâmboviţa avansează în pregătirea evenimentului, deşi tot mai multe voci ale comunităţilor româneşti din străinătate cer amânarea congresului şi contestă organizarea acestuia.

Birourile Permanente ale Parlamentului României şi-au dat acordul de principiu pentru desfăşurarea Congresului românilor de pretutindeni în 30 noiembrie la Bucureşti, a anunţat Mediafax în 12 septembrie, citând surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

„În corespondenţa iniţiată de către MAE şi transmisă Parlamentului României în data de 20 mai 2014, a fost înaintată, spre analiză şi decizie, o propunere de convocare a Congresului pentru data de 30 noiembrie 2014, precum şi o variantă de lucru a metodologiei privind desemnarea delegaţilor la acest prim Congres al românilor de pretutindeni. Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, care au atribuţii în organizarea Congresului, au discutat această propunere în cadrul şedinţei din 16 iunie 2014 şi au convenit, de principiu, asupra aprobării acestei propuneri”, se arată în răspunsul Ministerului de Externe către Mediafax.

MAE mai precizează că toate demersurile sale au fost întreprinse ţinând cont de prevederea expresă din Legea 299/2007, republicată, conform căreia Parlamentul României este forul decizional în convocarea şi organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni.

Ulterior, mai mulţi parlamentari din comisiile pentru românii de pretutindeni au cerut demisia ministrului delegat pentru românii de pretutindeni Bogdan Stanoevici, acuzându-l pentru încălcarea legislaţiei referitoare la organizarea evenimentului. Cele două comisii au votat amânarea evenimentului.

Parlamentarii erau nemulţumiţi de faptul că Bogdan Stanoevici a anunţat că data Congresului românilor de pretutindeni este 30 noiembrie şi că a întocmit şi metodologia de organizare a manifestării, stabilind inclusiv numărul de delegaţi, fără consultarea Parlamentului, care este gazda acestui eveniment.

————————————–

„Bogdan Stanoevici este aerian şi nepriceput în a conduce acest minister. Comisia de pretutindeni este profund nemulţumită de activitatea acestui minister. Eu, personal, îi cer demisia imediată. Constatăm cu stupoare că ministrul încalcă grav legea şi regulamentul convocând Congresul românilor de pretutindeni pe 30 noiembrie, fără ca cele două comisii parlamentare să fi fost înştiinţate. Noi am votat ieri (marţi – n.r.) în comisie amânarea organizării acestui congres. Suntem interesaţi în organizarea acestui Congres, dar nu oricum.”

Deputat Mircea Dolha, vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (Camera Deputaţilor)

————————————–

 

Metodologia desemnării delegaţilor…

O „Metodologie privind organizarea procesului de desemnare a delegaţilor pentru primul Congres al românilor de pretutindeni” publicată de ziarul săptămânal Gazeta Românească din Italia i-a scandalizat pe numeroşi reprezentanţi ai comunităţilor româneşti din străinătate. Aceasta stabileşte că statutul de delegat la congres va fi atribuit de o comisie formată din reprezentanţi MAE şi parlamentari români, pe baza candidaturilor depuse „în plic închis” şi conţinând „liste de susţinători” ale acestora.

Proiectul de metodologie a fost elaborat „în urma unui proces de reflecţie derulat în cadrul MAE”, se precizează într-o scrisoare explicativă semnată de ministrul contestat al românilor de pretutindeni, actorul Bogdan Stanoevici şi ministrul de externe Titus Corlăţean.

Conform respectivei metodologii, „plicurile închise” cu candidaturi ar fi trebui depuse până în 15 septembrie, de către fiecare candidat, la „sediul misiunii diplomatice pe a cărei arie de jurisdicţie aceştia îşi au înregistrată reşedinţa”. (Cap. III, Articolul 6).

————————————–

„Asta este COMUNISM PE FAŢĂ şi bătaie de joc faţă de inteligenţa românilor din diaspora. Eu am primit peste 10.000 de voturi în Londra, unde se publicase metodologia cu câteva luni înainte de alegeri şi nu mi-e frică de alegeri. Dar cât de odioşi sunt miniştrii Titus Corlăţean şi Bogdan Stanoevici să nu informeze publicul cu privire la metodologie şi să aflăm doar prin surse cu 13 zile înainte de SFÂRŞITUL ALEGERILOR – 30 septembrie (nu începutul). Pot să fie siguri că dacă vor aplica asemenea metode securiste, vor determina asociaţiile din diaspora să se implice în alegerile prezidenţiale pentru a penaliza şeful unor «oameni» cu apucături atât de odioase (premierul Victor Ponta – n.r.).”

Dr. Tommy Tomescu, preşedintele Partidului Europenilor din Marea Britanie

————————————–

Numărul total al delegaţilor care vor lua parte la Congresul românilor de pretutindeni va fi de 224, în eventualitatea în care evenimentul se va desfăşura la 30 noiembrie, conform metodologiei prezentate. Aceasta stabileşte că orice comunitate de români din afara graniţelor României şi care numără mai puţin de 10.000 de membrii va putea să fie reprezentată la congres de un singur delegat.

Statele străine în care trăiesc mai mult de 10.000 de români ar putea avea trei trimişi la Congresul românilor de pretutindeni de la Bucureşti, în timp ce în ţările în care s-au stabilit peste 100.000 de cetăţeni ai României ar urma să fie desemnaţi câte opt delegaţi la congres. În fine, Italia, Spania, SUA şi Republica Moldova sunt singurele state în care trăiesc peste un milion de români. Acestea vor delega câte 15 reprezentanţi la CRP. Marea Britanie ar urma să fie reprezentată de opt delegaţi la Congresul românilor de pretutindeni din 30 noiembrie, în aceste condiţii; la fel ca şi Franţa, Germania, Serbia sau Albania.

„Misiunile diplomatice ale României vor aduce la cunoştinţa comunităţilor româneşti procedura de desemnare a delegaţilor la congres, prin publicarea pe site-urile proprii şi prin orice alte mijloace de comunicare disponibile (…)”, se mai susţine în cadrul aceleiaşi metodologii, la Capitolul II, Articolul 4. Website-ul Ambasadei României la Londra, londra.mae.ro, nu conţine nicio referire la o astfel de procedură, deşi termenul limită de depunere a candidaturilor a fost depăşit în 15 septembrie.

————————————–

„Am citit cu stupoare despre modul bolşevic în care aghiotanţii guvernului «Dottore» vor să organizeze Congresul românilor de pretutindeni. De vreo 4 luni încoace, «tovarăşii miniştrii» fac valuri în presa din diaspora, creând zilnic noi enigme despre felul în care vor fi aleşi reprezentanţii la acest congres. (…) Fără nicio lipsă de modestie, consider că în momentul de faţă suntem un nucleu important de oameni care, în ultimul an, am fost «micii ambasadori» ai comunităţilor româneşti din Marea Britanie, voluntar ne-am implicat în diverse proiecte de succes care au avut ca scop întărirea comunităţii româneşti din UK, dar şi îmbunătăţirea imaginii românilor care trăiesc în această ţară. Am speranţa că împreună cu ceilalţi membri de organizaţii româneşti din UK, ne vom putea organiza în aşa fel încât să boicotăm desfăşurarea acestui congres.”

Ilieş Andrei Mihai, vicepreşedinte PNL Londra

————————————–

 

 

„Cerem anularea congresului”…

Londra_Congresul Romanilor de pretutindeni_Intalnire asociatii1

Reprezentanţii mai multor asociaţii româneşti din Marea Britanie au cerut public amânarea Congresului Românilor de pretutindeni, în urma unei întâlniri organizate la Londra, în 20 septembrie. Demersul lor nu a fost singular. O iniţiativă similară au avut şi românii din Italia.

 „În urma unei întâlniri convocate în data de 20 septembrie 2014, la care au participat reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale, presa, partidele politice, persoane individuale din UK, vă comunicăm că nu suntem de acord cu modul netransparent şi neconsultativ în care a fost organizat Congresul românilor de pretutindeni”, se susţine într-o scrisoare deschisă redactată în 20 septembrie la Londra şi adresată miniştrilor Titus Corlăţeanu şi Bogdan Stanoevici. „De aceea, cerem anularea Congresului românilor de pretutindeni în perioada 29-30 noiembrie 2014”, se mai arată în textul scrisorii semnat de 34 de români prezenţi la întâlnirea organizată de dr. Tommy Tomescu,care a avut loc la unul din restaurantele româneşti din capitala Regatului Unit.

„Vă rugăm să ne transmiteţi poziţia Ministerului Afacerilor Externe cu privire la acţiunea noastră comună de astăzi (20 septembrie – n.r.)”, mai cer semnatarii scrisorii.

„A fost o întâlnire de discuţii foarte constructivă la care, într-un final, am reuşit să formăm o poziţie comună şi fermă. Ar fi ideal ca pe viitor să continuăm să fim la fel de uniţi şi să devenim o voce demnă de ascultat”, a comentat Mihai Ilieş, vicepreşedinte PNL Londra, cu privire la întâlnirea din 20 septembrie, la care a luat parte.

————————————–

„Congresul românilor de pretutindeni nu este la prima ediţie şi evenimentul a fost organizat cu succes, din punct de vedere logistic, sub patronajul a diferite guverne în ultimii ani. Nu am motive să cred că acest an va fi diferit de alţi ani. Nu cunosc şi nu mă preocupă în mod special zona de culise de organizare (…)

Reprezentarea comunităţii româneşti din Regatul Unit se compune dintr-un cumul de organizaţii, asociaţii, cu agendă socială, profesională sau politică sau, pur şi simplu, persoane fizice ce gravitează în jurul iniţiativelor asociative din cadrul comunităţilor de români ce locuiesc în Marea Britanie. Congresul românilor de pretutindeni se adresează românilor din diaspora – nu există o entitate asociativă cu un caracter indubitabil de reprezentare – evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să fie prezenţi.

Nu există un plebiscit, o selecţie de desemnare a reprezentanţilor românilor pentru a participa la Congresul românilor de pretutindeni. Nici nu ar trebui să fie. Aşa cum este firesc, vor fi invitate acele organizaţii sau persoane ce au participat constant la ultimele evenimente dedicate diasporei, cei ce au fost prezenţi la alte ediţii ale congresului şi cei care au adoptat prin activitatea lor poziţii publice ce au susţinut statutul românilor în ţările lor de reședinţă.

Congresul românilor de pretutindeni este un eveniment dedicat comunităţilor de români din diaspora, o oportunitate de a discuta agenda guvernamentală dedicată românilor ce au ales să îşi trăiască viaţa în afara graniţelor României.”

Din declaraţia făcută pentru Diaspora Românească în 2 septembrie de Alexandru Petrescu, vicepreşedinte PSD Diaspora, preşedinte PSD Marea Britanie

————————————–

 

Nemulţumirile românilor din Italia

Mai multe organizaţii româneşti din Italia au avut iniţiative similare cu cea a românilor din Regatul Unit vizavi de desfăşurarea Congresului românilor de pretutindeni la 30 noiembrie.

„Cerem Guvernului României o ordonanţă de urgenţă care să clarifice condiţiile de participare la Congresul românilor de pretutindeni”, solicitau reprezentanţii românilor stabiliţi în Italia după o întâlnire ce a avut loc la Londra, în 9 septembrie. Aşa au decis peste 40 de reprezentanţi ai unor asociaţii româneşti din peninsulă, dar şi alţi cetăţeni ai României care au luat parte la aceeaşi întâlnire.

Ulterior, alţi 25 de români s-au întâlnit la Torino (nord-estul Italiei) și au adoptat o rezoluţie în care îşi arată dezacordul faţă de metodologia propusă pentru desemnarea delegaţilor la Congres.

„În cadrul întâlnirii din 21 septembrie 2014, dintre reprezentanţii principalelor asociaţii şi forţe politice româneşti din Piemont şi Comitetul ad hoc al comunităţii, creat cu ocazia întâlnirii de la Roma şi susţinut de organizaţii ale societăţii civile româneşti din Italia, s-au constatat serioase deficienţe şi lacune în normele metodologice privind organizarea procesului de desemnare a delegaţilor pentru primul Congres al românilor de pretutindeni, precum şi termenul nerealist propus ca dată a desfăşurării acestui eveniment de o mare importanţă pentru întreaga diasporă”, se afirmă în textul rezoluţiei.

„Comitetul ad hoc al comunităţii decide să ceară autorităţilor competente:

1. Elaborarea unei noi metodologii care să ţină cont de sugestiile care vor veni din partea societăţii civile şi care să fie supusă unei dezbateri publice pentru o perioadă de cel puţin 14 zile.

2. Reprogramarea congresului la o dată care să asigure un termen de cel puţin 3 luni între publicarea oficială a metodologiei şi desfăşurarea lucrărilor”, se mai arată în rezoluţia elaborată de românii stabiliţi în provincial italiană Piemont.

————————————–

Întâlnire cu ministrul Bogdan Stanoevici la Londra

 

Bogdan Stanoevici, ministrul contestat al românilor de pretutindeni, va fi prezent în capitala Marii Britanii la începutul lunii următoare, anunţă un comunicat al Ambasadei României la Londra.

„În perioada 3-6 octombrie 2014, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, domnul Bogdan Stanoevici, va efectua o vizită de lucru în Marea Britanie. Sâmbătă, 4 octombrie, începând cu ora 11, la sediul Ambasadei din 1 Belgrave Square, va avea loc o întâlnire a ministrului Bogdan Stanoevici cu reprezentanţi ai mediului asociativ românesc şi presa de limbă română din Marea Britanie. Accesul se va face prin confirmare în prealabil”, se mai arată în comunicatul Ambasadei.

————————————–

 

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!