ROMÂNII DIN UK, O INTEGRARE ANEVOIOASĂ

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 23 martie 2015

Diaspora romaneasca_Romanii din UK, o integrare anevoioasa

Un loc de muncă stabil și bine plătit și un acoperiș deasupra capului nu sunt suficiente pentru a trăi în Marea Britanie.

Aparent, se poate trăi îndelungat într-una din numeroasele „enclave” românești care s-au conturat în această țară. Bariera lingvistică dispare în companiile britanice în care lucrează mulți români. În plus, există la Londra, dar și în alte mari orașe de pe întinsul Marii Britanii, magazine alimentare, restaurante și cluburi sută la sută românești. Și totuși, toate acestea nu ajung…

Cei mai mulți români stabiliți în regat își doresc altceva. Ei au descoperit beneficiile vorbirii cursive a limbii engleze și avantajele nete ale muncii într-o companie cu adevărat britanică. Unii au pătruns în universitățile britanice, alții au absolvit doar diverse cursuri de specializare. Sunt români care s-au împrietenit cu localnicii sau cu imigranți veniți din întreaga lume. Au intrat în contact cu alte culturi și cu civilizații diferite. Și toate acestea li s-au părut a fi un mare câștig. Pentru că au simțit cum li s-a schimbat viața, modul de a gândi și de a se comporta.

 

 

Trăim „geografic” sau trăim din plin în UK?

 

Cât de bine? Cât de mult? Cât de greu sau cât de uşor? Cât de natural s-au integrat românii în comunitatea britanică? În timp ce unora le-a fost mai simplu să se acomodeze cu noua cultură şi cu noul mod de viaţă, altora le-a fost destul de greu să se familiarizeze cu noile sisteme. Sunt şi cei care încă se străduiesc să împrumute şi să pătrundă în lumea şi în limba engleză şi există şi români care, deşi sunt în Marea Britanie de ani mulţi, trăiesc aici doar „geografic”.

Flexibilitatea, deschiderea către nou și determinarea sunt doar câteva dintre însuşirile ce stau la baza dorinţei românilor de a se integra în comunitatea britanică. Poate au avut un strop de noroc şi au trăit în alt mediu, se scuză de la polul opus conaţionalii care, deşi spun că a fost voinţă şi în cazul lor… Totuşi, nu a fost să fie…

Barierele pe care românii le-au ridicat, ce-i drept cu greutate, pentru a porni pe drumul Angliei, dar şi pentru a se integra în comunitatea de aici, au fost, în primul rând, cele lingvistice, dar şi profesionale. Iată mai jos câteva experienţe trăite de români care locuiesc pe pământ britanic.

 

„Să gândesc şi să practic medicina în engleză a fost o provocare”

„Am ajuns în Marea Britanie în 2005. Decizia de a pleca din România am luat-o în 2004, în urma insatisfacţiilor profesionale profunde! A emigra şi a te stabili în altă ţară este cu totul diferit faţă de a merge ca turist şi a admira peisajul”, ne mărturisește dr. Felicia Elena Buruiană, PhD, ST3 Obstetrics and Gynaecology.

„Nu a fost uşor deloc, dar cred că m-a ajutat faptul că am fost decisă să reuşesc, mă adaptez uşor, sunt flexibilă şi deschisă faţă de nou şi schimbare, faţă de inerentele diferenţe culturale şi sociale. România nefăcând parte din UE, a profesa ca şi medic în Marea Britanie era incomparabil mai dificil faţă de cum este în ziua de azi, era nevoie de un examen de limbă, IELTS Academic, şi un examen de cunoştințe medicale (PLAB). Deşi cunoşteam engleza foarte bine, mi-a fost dificil să mă adaptez la a gândi şi practica medicina în engleză şi în sistemul medical britanic, care este radical diferit faţă de sistemul medical românesc. Probabil că aceasta a fost cea mai mare provocare căreia a trebuit să îi fac faţă în integrarea mea aici.

Particip la diferite evenimente medicale, dar, în timpul liber, îmi place să merg la cinematograf, la spectacole (teatru, operă), la sală etc. Merg la vot pentru UK, sunt şi cetăţean britanic şi îmi exercit acest drept, care consider că este extraordinar de important. Mă consider integrată în societatea britanică, cercul meu de prieteni incluzând atât britanici nativi, cât şi persoane de alte origini, europene şi non-europene. Nu am uitat de unde am plecat, motiv pentru care sunt un membru activ al comunităţii româneşti din Marea Britanie, mai ales pe plan medical. Îmi doresc să ajut românii din Marea Britanie, care nu au pregătire medicală, să înţeleagă sistemul medical britanic (NHS) şi să se adapteze mai uşor. În acelaşi timp, îmi doresc să contribui cât de puţin la introducerea schimbării atât de necesare în medicina românească.”

————————————–

„Mă simt pe deplin integrată în societatea britanică, pe care o consider complexă, multiculturală, plină de aspecte pozitive şi care m-a ajutat să progresez. Este o experienţă extraordinară!”

Dr. Felicia Elena Buruiană, PhD, ST3 Obstetrics and Gynaecology

————————————–

 

Limba engleză, o barieră greu de ridicat

„În momentul de faţă, mă simt 100% integrat, adică mă simt ca acasă. Cred că acesta este semnul că un om este integrat undeva, când se simte 100% acasă în spaţiul respectiv. Însă, la început, în urmă cu aproape nouă ani, când am venit aici, mi-a fost foarte greu”, povestește Laur Davidescu, manager de publicitate şi promovare.

„Ţin minte că limba a fost prima barieră semnificativă. Ştiu că făceam tot felul de greşeli şi eram jenat de lucrul acesta. Chiar am o poveste destul de comică de atunci… când am ajuns în Anglia, chiar în prima săptămână, am răcit destul de serios din cauza diferenţelor de temperatură şi i-am cerut unui coleg de colegiu ce avea camera lângă a mea o pastilă. Şi în loc să îi cer pastile pentru răceală – do you have any pill for this…, am cerut the pill, do you have the pill. În loc de pastile de răceală, am cerut contraceptive. Şi colegul acesta s-a distrat copios de mine, m-a trimis la un alt coleg ca să facă haz de mine şi tot aşa. Dar, revenind la subiect, primul lucru care m-a făcut să nu mă simt ca acasă a fost bariera aceasta lingvistică. După ce am trecut de ea, am început să mă integrez tot mai tare şi am început să realizez că sunt două variante cu integrarea aici: prima ar fi fost să merg pe varianta cea mai confortabilă şi să socializez foarte mult numai cu românii, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi ar fost fost cea mai simplă variantă. A doua, nu neapărat să îi evit pe români, dar să încerc să socializez cât mai mult cu străini şi mai puţin cu români. Şi am ales a doua variantă. M-am expus cât mai mult la limba engleză, m-am uitat la televizor doar pe posturile britanice, am ascultat posturi de radio doar în limba engleză. Cu alte cuvinte, m-am expus la noua cultură şi am încercat să plonjez cu totul în ea. Chiar dacă a fost greu la început, totul era nefamiliar. A fost un efort conştient, pentru că eram tentat sistematic să socializez, să ţin aproape de tot ce era familiar, românesc. După o perioadă, am început să mă simt confortabil printre străini şi mi-am dat seama că sunt multe lucruri de învăţat de la ei. Am fost şi ajutat de către prietenii mei englezi să mă integrez. Mi-au explicat când mai făceam greşeli gramaticale, erau încântaţi cât de mult îmi doresc să învăţ limba lor, au fost înţelegători şi flexibili şi m-au încurajat. După care m-am căsătorit cu o englezoaică şi am intrat şi mai tare în comunitatea lor. Şi dintr-o dată, cercul în care eram a devenit şi mai mare. Prietenii ei au devenit prietenii mei, familia ei a devenit familia mea. Sărbătorile mari, cum este acum Paştele, le sărbătoresc şi pe ale lor, dar şi pe ale noastre. Deci, este un lucru nu neapărat de compromis, cât de flexibilitate. Cred că e vorba de personalitate, părerea mea, ca să te poţi integra aici. Dacă ai o personalitate mai dezorganizată, nu prea ai şanse să te integrezi, pentru că aici este o societate rigidă, în care sunt nişte reguli clare şi nu prea există de improvizat. Ori îţi vezi de treabă şi îţi asumi să trăieşti într-o lume mare şi într-un sistem mare, ori sistemul te exclude. Dacă eşti o persoană mai anti-reguli, atunci nu prea sunt şanse”, se destăinuie Laur Davidescu.

————————————–

„Aici mă simt ca acasă şi acesta este un semn că m-am integrat foarte bine. Dar întotdeauna am simţit că mentalitatea şi cultura englezească sunt mai apropiate de personalitatea mea. Efortul meu a fost cel lingvistic. M-am străduit să nu iau diferenţele culturale ca pe nişte bariere, ci ca pe nişte lucruri noi de învăţat. În România, mă cam simt străin. Mă simt acasă doar în prezenţa familiei şi a prietenilor cu care păstrez legătura, dar pe stradă, când văd cum se mişcă lucrurile, nu mă simt acasă. M-am obişnuit foarte tare cu felul în care eşti primit într-un magazin aici, cum sunt organizate lucrurile, cum merg trenurile. Există o fluiditate şi un firesc al lucrurilor care se întâmplă aici şi o aşezare pe care nu o găsesc nicidecum în România.”

Laur Davidescu, manager de publicitate şi promovare

————————————–

 

 

„Un job bun şi un master

m-au ajutat să mă integrez”

 

Deşi am ajuns în Londra în urmă cu mai bine de şase ani, cred că m-am integrat cu adevărat în comunitatea de aici abia în urmă cu un an de zile. Am venit ca şi au-pair, cunoşteam limba engleză destul de bine, puteam conversa cu uşurinţă, iar singurele greşeli erau cele de pronunţie şi poate din când în când, cele gramaticale. Însă nu limba a fost o problemă pentru mine”, își amintește și Ana Maria, 28 de ani, studentă.

„Locuind patru ani de zile cu o familie de englezi, am trecut foarte repede peste această barieră. Nici nu am realizat. Însă, chiar dacă eram aproape non-stop cu ei, de dimineaţa până seara, nu pot spune că m-am simţit ca parte din comunitatea de aici. Vorbeam în engleză, trăiam cu ei în casă, mâncam ceea ce pregăteau ei, aveam grijă de copii, dar atât. Nu simţeam în adevăratul sens al cuvântului că trăiesc în altă ţară… mai târziu, mi-am dat seama că jobul în sine, munca aceea de au-pair, care nu este deloc uşoară, nu mă lăsa să văd mai departe. Abia în 2014, când a început să fie mai uşor cu munca, dar şi cu obţinerea actelor pentru români, am avut curajul să plec de la familia de englezi. Locuiam atunci într-un mic orăşel din sudul Angliei, la 50 de minute de Londra… Abia în momentul în care am început împreună cu o prietenă să căutăm camere de închiriat, să ne căutăm joburi noi, să ieşim mai mult şi să fim în mijlocul nebuniei londoneze… abia atunci am simţit cu adevărat că trăiesc în Anglia. M-am înscris la un master de Wedding Planner, am început să lucrez la o florărie din centrul Londrei, am schimbat decorul vieţii, cum s-ar spune, şi am început să simt că sunt într-o ţară străină şi m-am bucurat de toate oportunităţile ei. Aici, doar cine nu vrea cu adevărat nu reuşeşte, eu aşa cred.”

————————————–

„Din punctul meu de vedere, dacă ar fi să mă iau după experienţa mea, cred că profesia, munca sau jobul pe care îl ai în ţara aceasta contează foarte mult. Degeaba cunoşti limba engleză foarte bine şi lucrezi în curăţenie sau în alte medii unde nu poţi să înveţi, să creşti, să prinzi experienţă. Intri într-o rutină, fără să vrei. Eu cred că jobul pe care îl ai poate spune multe despre cât de integrat este un român aici. Nu este o regulă, dar cred că sunt foarte multe cazuri. Şi o şcoală, un curs, un master te poate ajuta să devii mult mai integrat, pentru că iei legătura cu oameni noi, cu idei noi.”

Ana Maria, 28 de ani, studentă

————————————–

 

Mica Românie din Anglia

Miruna Ion: „În Londra am ajuns în urmă cu patru ani. Când privesc în trecut, nu ştiu când a trecut tot acest timp, pentru că realizez pe zi ce trece că nu am făcut nimic deosebit. Am muncit neîntrerupt, de dimineaţă şi până seara, sâmbăta, duminica, de Crăciun, de Paşte, de ziua mea. Şi nu m-am îmbogăţit decât cu mai multe dureri de spate şi de mâini. Munca în cleaning este grea şi obositoare. Sunt zile în care ajung acasă, după ce am terminat şi câte 21 de camere, şi nu îmi doresc altceva decât să fac un duş şi să dorm… nici mâncare nu îmi mai trebuie. Atât de obosită mă simt. Când am ajuns aici, nu cunoşteam deloc limba engleză, acum ştiu doar cât să mă descurc şi cât îmi este necesar să vorbesc mai mult la muncă. Nici acolo nu aş avea mare nevoie, pentru că jumătate dintre colegele mele sunt românce, restul sunt poloneze. Locuiesc într-o casă cu români. Deci, la muncă vorbesc româneşte, acasă la fel, în timpul liber, adică cele două zile la două săptămâni, mi le petrec tot printre români. Nu pot să spun că nu mi-am dorit să mă integrez în comunitatea de aici, doar că poate nici nu am avut oportunitatea. M-am complăcut, într-adevăr recunosc, în acest mediu şi asta a fost. Nu prea mi-am dorit să ies din zona aceasta de confort şi comoditate. M-am mulţumit, cum s-ar spune, că stau cu români, că am un loc de muncă. Şi, ca să fiu sinceră, îmi pare rău că nu m-am înscris la un curs de limba engleză, poate aşa prindeam mai mult curaj şi aş fi fost mai încrezătoare… dar niciodată nu e prea târziu.”

————————————–

„Cred că mi-ar trebui o ruptură radicală de tot ce este în viaţa mea ca să mă pot integra în comunitatea britanică, pentru că, în prezent, sunt legată de tot ce ţine de România. În casă urmărim posturile româneşti, nu cred că m-am uitat vreodată la un post britanic, suntem numai români, deci vorbim româneşte. La muncă vorbim româneşte, suntem peste 10 românce, chiar şi celelalte colege, polonezele, au învăţat câteva cuvinte de-ale noastre. Prietenii sunt toţi români şi chiar cumpărăturile le facem de la magazinele româneşti…”

Miruna Ion, lucrează în cleaning

————————————–

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

2 pareri la “ROMÂNII DIN UK, O INTEGRARE ANEVOIOASĂ”

  1. EM Spune:

    de urgenta m am intors in tara deoarece paracetamol (pastila miraculoasa) nu poate vindeca o afectiune pulmonara.

  2. iuliana radu Spune:

    da,paracetamolul e baza;altceva nu stiu;vai de ei,vai de medicina lor,vai de doctorii lor,,fiica mea a murit;pe medina lor,cu doctorii lor,,,sa-i ia dracu,pe toti,,,bomba la ei sa cada,,,praful sa se aleaga de ei,,,

Spune-ti si tu parerea!