Românul care „a cules Anglia”

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Poveşti româneşti pe data 9 iunie 2015

uk_munca in agricultura_legume

Vreme de trei ani de zile, cât a muncit în agricultură pe pământurile fermelor din Anglia, a cules orice. Și de toate. De la cartofi, ceapă, morcovi și roșii până la zmeură, afine și întreaga familie a florilor pe care le vedem așezate frumos în glastre și buchete în magazine mari precum Tesco sau Sainsburys. Indiferent de soiul, răsadul sau culorea fructului sau a florii care îi trecea prin mâini, munca pe câmp și în sere este una grea, ne povestește domnul Ionuț, un român de 45 de ani din județul Constanța, care a văzut la viața sa cam tot ce înseamnă agricultură pe pământul englezesc.

„Cel mai mare cartof pe care l-am văzut avea cinci kilograme și jumătate. Am crezut că era bolovan prima dată. Cea mai mare căpșună pe care am văzut-o era cât un măr”, ne spune românul despre câteva dintre ciudățeniile pe care le-a cules cu privirea în fermele în care a muncit. Deși nu mai este o noutate faptul că se folosesc îngrășământ, ierbicide și tot felul de substanțe care grăbesc creșterea, fermierii englezi apelează la astfel de produse în limite normale, ne mai povestește domnul Ionuț.

 

Diaspora Românească: Cât timp ați lucrat în agricultură și ce soiuri de plante v-au trecut prin mâini?

Ionuț: Timp de trei ani de zile am lucrat la toate fermele posibile din Anglia: la cartofi, ceapă, căpșune, varză, salată, morcov, păstârnac etc., dar și la ferme de flori. Am fost și la ferme de curcani, de vaci și de cai. Toate aceste ferme erau pe coasta de est a Angliei: Lincoln, Boston. Deși mulți spun că la flori e mai ușor, eu nu aș fi de aceeași părere. De exemplu, la daffodils (narcise), stai aplecat câte opt ore pe zi, cu un picior pe un vad și celălalt pe alt vad, iar rândul de flori e în mijloc. La o mie de flori primeam șase lire. O sută de buchete a câte zece flori era lădița. Țineam elasticele acelea de prins pe mâini, trebuia să băgăm degetele în pământ și de acolo rupeam câte zece odată. Le legam cu gumele acelea și le aruncam în lăzi. Pe un metru pătrat creșteau 50 de flori. Dar le culegeam doar pe cele care erau neînflorite, boboci. Celelalte care înfloriseră erau folosite la creme, uleiuri. Un bun culegător sau un meseriaș putea să facă și câte 120 de lire pe zi.

————————————–

„Am lucrat și la lavandă mult timp. Îmi amintesc că ieșeam albastru pe față din lan, de la polen. Lavanda crește în tufă mică, cam 20-30 de centimetri de la pământ. Le tundeam cu foarfeca de vie. Aici a fost mai ușor și ca muncă, dar și că eram plătit la oră. Și pot spune că mi-a plăcut cel mai mult. Am fost impresionat de cum se distilează uleiul de lavandă, care este cel mai scump. Un litru costă câteva mii de lire.”

Ionuț, 45 de ani, a cules de toate în fermele din Anglia

————————————–

 

D.R.: De exemplu, în cazul florilor, se folosesc substanțe care le grăbește creșterea?

I.: Am făcut buchete din toate florile care se vând în Tesco, Sainsburys. Totul era la comenzi. Iar florile erau crescute în eprubete, în niște substanțe speciale care le forțau să crească. Dintr-un ciot, într-o săptămână, floarea era gata de vânzare. Le stropeau cu tot felul de substanțe, dar nu am văzut niciodată în trei ani de zile să le injecteze ca să crească mai repede sau, în cazul fructelor, să se coacă mai repede. Englezii încearcă să facă totul cât mai organic. Dar în prezent, agricultura nu mai este ce a fost odată, pentru că prețurile au scăzut și munca a rămas la fel.

 

D.R.: Povestiți-ne cum se desfășura munca la cules de cartofi… sau la salată?

I.: Dacă, de exemplu, anul acesta, fermele au contract cu Tesco și li se cere cartofi de 20 de centimetri diametru sau de un anumit diametru, atât îi face. Îi controlează din apă, din umiditate. Dacă se fac mai mari sau mai mici sau dacă i-au scăpat din acest control, nu îi mai primesc cei din supermarketuri. Am lucrat și la fabrica de împachetat cartofi, care funcționează 365 de zile de pe an. Am răsădit varză, salată, toate fructele de pădure (zmeură, mure, afine), le puneam direct în pământ cu tractorul și munceam în echipă. Cât făceai, atât luai. Cel mai mult am făcut 150 de lire pe zi. De exemplu, când culegeam varză și salată pentru Tesco, direct în câmp le împachetam și le puneam și etichete. Din câmp plecau direct pe raft. Nu se culegea mai mult decât comanda respectivă pe acea zi. Lucram în echipă. Dacă o echipă reușea să facă trei paleți, era plătită pentru cât muncea. Cum se desfășura totul? Venea șeful de la fermă și ne spunea, de exemplu, că avem de făcut 100 de paleți. Eram trei echipe, fiecare cu culoarul ei. Și cât făceai, atât luai. Totul depindea de oamenii cu care erai în echipă. O singură echipă putea umple și 50 de paleți, iar celelalte două, restul. Erau oameni care câștigau doar 30 de lire pe zi, pentru că nu aveau îndemânare. Nu puteau mai mult. Însă dacă făceai parte dintr-o echipă bună, atunci puteai câștiga destul de bine.

————————————–

„De exemplu, căpșunile și cartofii nu cresc oriunde în Anglia. Mai întâi se analizează solurile și apoi văd unde le priește cel mai mult. Și mereu fermierii de aici rotesc culturile. Într-un an, pe un câmp, se pune sfeclă, apoi grâu, apoi cartofi. Cartofii și morcovii sunt cei mai curați, așa ies din pământ, de parcă sunt spălați. Aici nu se face porumbul și floarea-soarelui. Le cultivă doar pentru animale, doar de siloz. Nu ajung să se coacă, pentru că e frig și plouă prea mult. Dar și așa, englezii chiar au agricultură.”

Ionuț

————————————–

 

D.R.: Din punctul dumneavoastră de vedere, ce e bine și ce e rău în acest domeniu?

I.: În agricultură se lucrează tot timpul anului în Anglia, vara pe câmp, iarna în sere sau în fabrici, la împachetat. Aici nu se oprește niciodată munca în agricultură. Îmi luasem un costum gros, special de agricultură, cum sunt cele din neopren, și așa nu te udai. În zona aceea, din estul Angliei, vara era plin de studenți. Sute de studenți veneau să muncească câte trei-patru luni. Cel mai rău este că ești murdar și ud tot timpul. E o muncă grea. Dacă nu plouă, transpiri, e tot timpul praf, dacă nu e praf, e noroi și tot așa.

 

D.R.: Puteați lua acasă legume sau fructe în catități mai mari?

I.: Am văzut și am mâncat căpșuni cât un măr, atât de mari erau. Era un nou soi, adus din Spania, Italia, pe care voiau să îl adapteze în mediul de aici. Era un sigur lot, câteva hectare. Le strângeam și le aruncam, nu le băga pe piață. Erau doar un experiment, în mediu de adaptare, dar pe noi ne lăsau să luăm și acasă. Am făcut gem, dulceață. Normal că ne lăsau să luăm acasă. Oamenii nu sunt răi la ferme, dacă le spuneam șefilor de pe acolo că vrem cinci cutii de ceva… ne dădeau. Plus că mâncam acolo cât voiam. Deja organismul meu avea repulsie la căpșuni. Cum mușcam din una, începea să îmi iasă imediat pete roșii pe corp. De la câte mâncasem. Cel mai mare cartof pe care l-am văzut avea cinci kilograme și jumătate. Am crezut că era bolovan prima dată. Cea mai mare căpșună pe care am văzut-o era cât un măr. Din păcate, acelea nu ajung pe piață. La sfecla-de-zahăr a fost frumos și bine. Acolo se face totul cu mașinăriile, însă pe noi ne puneau să le strângem pe cele care aveau sămânță. Munceam acolo cam două ore pe zi, restul stăteam la umbră. Am cules orice. Toate fructele și legumele care sunt la Tesco.

————————————–

„Fermierii de aici sunt în asociații, nu plantează fiecare ce vrea. Într-un an, dacă specialistul spune să se planteze cartofi, asta se pune, anul viitor, sfeclă și tot așa. Totul este centralizat acum. Totul se plantează în funcție de ce necesități are Anglia în anul respectiv. Dacă cererea de cartofi este mare, de milioane de hectare, asta se plantează. Fermierii de aici lucrează în cooperativă, în asociații, nu separat. De exemplu, cea mai mare fermă are 300.000 de hectare. Este și cea mai mare asociație.”

Ionuț

————————————–

 

D.R.: Cum era munca în sere?

I.: În sere legumele se pun în saci, pe sârmă. Se plantează pe sârmă și ele curg. Roșii, castraveții care nu stau în pământ, ci în vată. În pahare de plastic cu două furtunuri, ca la bolnavii care stau la terapie intensivă. Așa sunt roșiile care se vând la cutie, de zici că sunt de plastic, nici cuțitul le taie… acelea sunt și mai ieftine. Pământul din sere e tot tratat.

 

D.R.: Ce v-a impresionat cel mai mult în acest timp cât ați muncit în agricultură?

I.: Cel mai mare manager de pe zona aceea din estul Angliei, când a auzit că sunt român, mi-a spus că suntem cei mai fraieri… că ei se chinuie de 500 de ani să strângă tot pământul la un loc și că noi l-am avut și l-am împrăștiat pe tot. Mi-a povestit că, în urmă cu 20-30 de ani, englezii mergeau în România să învețe de la români cum se cultivă pământul. Mergeau în schimb de experiență. Stăteau câte patru săptămâni să vadă cum răsădeau și cum cultivau românii pământul. Spunea că era ceva extraordinar, nu înțelegeau cum românii puteau să facă atâta grâu după un hectar de pământ. Îmi povestea că nu văzuse niciodată în viața lui, nicăieri în lume, pe unde umblase, așa porumb și floarea-soarelui cum era la noi pe vremea lui Ceaușescu. Ei luau de la noi semințe de grâu și de floarea-soarelui. Îmi spuenea că dacă ei aveau pământul nostru și clima noastră din România, ar fi fost departe tare cu agricultura.

————————————–

La ferma de… curcani

 

„Am lucrat și la fabrica de curcani în perioada sărbătorilor de iarnă. Acolo erau crescuți, acolo erau sacrificați. Erau curcani mari și cât o plasmă, de 40-50 de kilograme unul. Nici nu încăpeau în cuptor, tocmai de aceea îi selectau. Până la 10 kilograme îi lăsau întregi, restul mergeau la procesat.”

Ionuț, 45 de ani, a cules de toate în fermele din Anglia

————————————–

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!