ROMÂNUL NOU DIN PRIBEGIE

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 5 octombrie 2015

Diaspora romaneasca_Romanul nou din pribegie

Marea Britanie i-a învățat pe unii, i-a certat pe alții, unora le-a interzis, altora le-a oferit libertate. Pe unii i-a făcut mai buni, pe alții i-a făcut mai puternici. Și-a lăsat amprenta pe sănătatea multora și nu pe puțini a lăsat semne în mentalitate. Povești? Sunt multe de ascultat. Pe tărâmuri străine, românii au făcut trierea așa cum au știut ei mai bine, din multitudinea oferită de insula britanică.     

Majoritatea românilor spun că mutarea din România în Anglia nu a trecut neobservată atât pe plan mental, cât și fizic. Schimbările i-au afectat pe mulţi. Fie împotriva voinţei lor, fie de bună voie, românii care au participat la acest material ne-au spus că schimbările au existat negreșit. Care au fost acestea? Cum s-au manifestat? Cât de mult au schimbat viața fiecăruia?

 

 

Ce am învățat de la britanici

 

Încercarea de a trăi într-o societate nouă, străină, aduce cu sine schimbări în mai toate aspectele vieții. Am vrut să aflăm cum îi afectează viața departe de țara natală pe românii plecați. Se schimbă atitudini, se schimbă stilul de viață? Vorba românească „omul face locul” se inversează oare când vine vorba de o mutare într-o societate atât de veche și atât de bine pusă la punct cum e societatea britanică? Se poate oare ca locul să schimbe omul?

Majoritatea românilor cu care am discutat au afirmat că s-au schimbat, că societatea adoptivă i-a făcut să își deschidă mintea și să vadă dincolo de aparențe. Pe unii i-a afectat mental, pe alții fizic, pe alții financiar, pe alții social. Cert este că ei au luat în majoritate ce-i mai bun din obiceiurile britanice, putând identifica plusurile datorită faptului că pot face comparație cu ceea ce au trăit până la marea mutare.

 

Spiritul consumatorului e în creștere

În societatea britanică, românii au devenit mai informați în ceea ce privește drepturile lor ca și consumatori. Dar mai mare decât informația este hotărârea. Dacă au văzut că funcționează, ei nu mai stau pe gânduri înainte de a cere ceea ce vor. „Am văzut în magazine sau restaurante și oriunde cumperi ceva că, dacă te plângi de produs sau de serviciul respectiv, primești ceva pe gratis sau un credit și ei se asigură că pleci mulțumit din magazin. Am încercat și eu să fac plângere când am cumpărat un produs expirat și a mers. Apoi mi-am dat seama că merge la orice, mergi la frizer, mergi într-o vacanță, mergi la un medic, oriunde. Dacă au greșit cu ceva, poți să îți ceri dreptul tău cu voce tare și nimeni nu comentează”, ne relatează Cosmina, care a venit acum trei ani în Marea Britanie.

—————————————

„Nu mai țin cont ca în România de faptul că lumea se uită la tine și discută despre tine în funcție de cum ești îmbrăcat și ce porți. Dar când mă duc în România, iar țin cont de obiceiul de acolo. Adică nu mă duc cu blugii ferfeniță sau papucii rupți să discute apoi babele că n-am cu ce să mă îmbrac. Diferența e foarte mare când te muți dintr-un oraș mic într-o metropolă. Aici însă nu-mi pasă, pentru că nimănui nu-i pasă cu ce ești îmbrăcat.”

Ovidiu, de șase ani în Marea Britanie

—————————————

Când sunt clienți, românii știu ce li se cuvine și mulți nu vor pleca fără să obțină produsul sau serviciul oferit așa cum și-l doresc. Dacă asta nu se întâmplă, ei vor cere un discount sau un avantaj pe care să-l poată folosi ulterior. „Am învățat că dacă nu spui nimic, ei vor trece pe lângă tine, nu te vor băga în seamă. Doar dacă îți deschizi gura și spui ce te doare vei obține ceva. Nici aici lucrurile nu merg strună, decât pentru cei care mai comentează. La rând la poștă era să mă lase fără să apuc să merg la ghișeu pentru că intra unul în pauza de masă și colegul lui urma să vină imediat. Dar eu i-am spus că nu pot să stau până când vine un coleg, dacă sunt la rând, aștept să mă servească, pentru că nu scrie nicăieri că programul se întrerupe pentru pauza de masă. Sau altădată, de exemplu, mi-am uitat cardul cu care plătești la metrou și am plătit biletul în ziua aceea. Dacă nu ziceam nimic, așa și rămânea. Dar eu le-am scris celor de la Transport for London și am dat datele abonamentului și ei mi-au dat banii cheltuiți în ziua aceea înapoi”, ne povestește Jean, un craiovean care trăiește de șase ani la Londra.

—————————————

„În opt ani de zile am trecut prin și le-am cam văzut pe toate, cum se zice… Cu siguranță am devenit o persoană mult mai tolerantă și mai puternică, fiindcă a trebuit să mă descurc de multe ori singur, iar într-o țară străină, cu o cultură diferită de a ta, nu e deloc ușor. Comparativ cu viața din țară, pentru mine totul a fost mai bine, fiindcă aici atât timp cât muncești și ai un salariu mediu, îți poți permite cam orice. Bineînțeles, depinde de fiecare ce face cu banii și cum vrea să trăiască. Există o corectitudine și o politețe în felul lor de a fi, care îi face să-și piardă puțin din umanitate, cred eu, și poate fi greu de înțeles uneori, mai ales când vii dintr-o țară ca România. Una peste alta, aici ți se dă posibilitatea să faci orice, totul depinde de tine, la noi nu prea ai oportunități și cred că avem mult de învățat de la ei.

Cătălin G., de 8 ani în Marea Britanie

—————————————

 

 

Nu mai dau mită niciodată

 

Pe Cătălin A. traiul în ţara adoptivă l-a afectat serios în ceea ce privește interacțiunea cu instituțiile, companiile sau administrația și serviciile oferite de guvern cetățenilor.

„În țară am avut probleme cu medicii și spitalele și faptul că nu ți se face nimic, dacă nu dai mită. Tatăl meu a avut probleme de sănătate serioase și a trebuit să meargă la operații și să stea mult internat. Toți medicii și asistentele și cam toți din spital așteptau bani ca să se uite la el sau să-i aducă medicamentele sau să îl ajute în vreun fel. A durat aproape doi ani ca tatăl meu să poată să meargă acasă, cu câteva pauze între timp. Dar șederea lui în spital ne-a ruinat aproape, le-am dat mii de euro în total, puțin câte puțin. Că noi ne-am chinuit financiar a fost una, dar era chinul tatălui meu, că nu-i dădeau nici apă, dacă nu era cineva să pună bani în buzunarul infirmierei. Am fost exasperat de toată situația. Nu voiam să le mai dau niciun ban, pentru că afișau o nesimțire cât casa. Dar era vorba de viața tatălui meu, nu puteam să îl las neîngrijit, în voia sorții”, ne povestește Cătălin.

—————————————

„Am devenit mai «open minded», nu îmi mai pasă așa de mult de ce face unul sau altul, pentru că fiecare e un individ care are dreptul să fie cum vrea. Fiecare își așterne așa cum vrea să doarmă și eu n-o să-l judec pentru asta. Alegerile lor nu sunt tema mea de discuție. N-o să fiu ca vecina de la 4, ca să spun așa.”

Monica, de patru ani în Marea Britanie

—————————————

El a fost marcat de nepăsarea personalului de la spital, pentru că „erau în stare să pună în pericol viața unui om pentru bani. Odată ce am ajuns aici și am cunoscut cum merge societatea britanică, mi-am dat seama și mai bine cât de urâtă, cât de rea este corupția. Poate că o au și ei la un nivel mai înalt, dar în opt ani de trăit aici, eu nu am avut de-a face cu oameni corupți. Și la nivel de organizații de stat nici nu există mită, ideea de mită. Nici nu se discută. În spitale, în primării, cu polițiștii, oriunde ești respectat ca cetățean.” Pentru Cătălin, amintirea experienței cu spitalele românești a fost factorul principal în hotărârea de a nu mai da mită niciodată. El spune că va încerca cu orice preț să evite acest lucru. „Dacă s-ar întâmpla ca tatăl meu să se îmbolnăvească din nou, l-aș aduce aici. Sau dacă nu s-ar putea, aș plăti un spital privat”, spune Cătălin.

De aceea, el este înverșunat acum împotriva celor care iau mită: „Nu vreau să mai aud de așa ceva. Mi s-a întâmplat să fac morală oamenilor dacă-i vedeam că iau sau dau mită. O prietenă care trăiește și ea aici în UK mi-a oferit niște ciocolată la un moment dat și a zis că e primită de la un client. Am întrebat mai departe și – dat fiind că ea e secretară la o firmă românească – am aflat că și aici, românii dau și primesc mită. Ea primise niște ciocolate, dar sunt și alții care primesc bani. Pentru nimic altceva decât ca să-și facă treaba. Ne-am contrazis pentru că ea nu vedea nimic rău în faptul că primește atenții. Dar chiar dacă e ceva mic sau nevaloros, principiul contează. Și atitudinea asta românească de «trebuie să duci ceva» e oribilă, trebuie să ne-o schimbăm neapărat.”

—————————————

„Mă contrariam și mă înfoiam mai mult când locuiam în țară, că doar am crescut în spiritul nostru latin, însă englezii sunt mai domoli și se exprimă mai puțin dramatic. Am învățat să ascult mai mult. Pe plan spiritual, am renunțat la religie și sunt mai împlinită cu răspunsurile mele, nu cele puse la pachet de o instituție.”

Gabriela, de 10 ani în Marea Britanie

—————————————

 

 

Organismul e pus la încercare

 

Traiul în altă societate poate avea urmări și la nivel fizic, nu doar social sau economic. Schimbările prin care trece organismul se pot datora alimentației sau chiar climei. Românii sunt afectați prin apariția alergiilor sau agravarea unor condiții medicale.

„O schimbare mare pe care Anglia a avut-o asupra mea este… că m-am îngrășat. Mâncarea din România e mult mai bună, evident. Aici am dezvoltat deja alergii la mâncare o grămadă, cât am fost în țară două săptămâni n-am avut absolut nimic. Am rămas surprins, chiar de curând am simțit-o pe pielea mea. De cum m-am întors au început iar simptomele”, ne spune Ovidiu, de 33 de ani.

Răzvan a simțit și el schimbări, după patru ani de trăit în Marea Britanie. Le-a simțit pe șira spinării, la propriu. „Am probleme cu coloana, o ușoară scolioză. Știu că trebuie să fiu atent și fac și anumite exerciții, dar de când am venit în Anglia simt durere, lucru care nu se întâmpla în România. Am ajuns să am dureri continue și greu de suportat, deja trebuie să merg la doctor și să iau pastile în fiecare zi. Am fost în vacanță astă vară în România și două săptămâni nu m-a durut nimic, n-am simțit nici cât un ac de durere. Dar în prima zi după reîntoarcere, durerile s-au reinstalat”, detaliază Răzvan din București.

—————————————

„Trăind în Anglia, am câștigat în rezilienţă mentală, mă refac mult mai rapid după o cădere pentru că, realmente, nu ai timp să bocești. Viața în Londra m-a însingurat. Ai senzația că oricând poți să îți faci prieteni, ai ocazii peste tot. Și ajungi să nu investești emoțional în nici una. Viața în Londra e grăbită, plină de oportunități profesionale, de multe promisiuni într-un viitor strălucit, dar duce lipsă mare de suflet.”

Nicoleta, de 6 ani în Marea Britanie

—————————————

 

 

Timpul șterge granițele

 

Pentru cei care au plecat de mult din țara lor, schimbările pe care străinătatea le-a avut asupra atitudinii și comportamentului lor se estompează și nu se pot identifica direcții clare.

Trecerea timpului presupune și o maturizare implicită, iar schimbările aduse de noua societate se îmbină cu cele aduse de timp.

„Am venit aici la 16 ani, la tatăl meu. De atunci am fost destul de rar în țară, n-am mai avut de-a face mult cu oamenii, decât cu familia. Mai mult am devenit britanic, pot spune. Câteodată mai observ că am o reacție care seamănă cu ceva ce ar face tatăl meu și mă întreb dacă e genetic de la el sau e o chestie românească”, ne spune Andrei, care se află de 11 ani în Marea Britanie.

„Nu pot să spun exact cum m-am schimbat pentru că sunt de atât de mult timp aici, încât nu mai îmi aduc aminte cum eram înainte să mă întâlnesc cu societatea de aici. Aveam deja câteva lucruri în comun cu atitudinea englezească și apoi aici m-am format ca adult”, afirmă Adriana, care locuiește de 14 ani în Marea Britanie.

—————————————

Ieșim mai des în oraș

 

Viața britanică este mai activă din punct de vedere social. Fie că e vorba de discuții în pub sau de petreceri nocturne, britanicii obișnuiesc să iasă des în lume, ca să alunge singurătatea din casele lor, unde ei practică rar chemarea musafirilor. Românii au preluat și ei acest obicei, lăsând vizitele acasă pentru cei apropiați sau pentru zilele dinainte de salariu…

„Ies în oraș mai des decât ieșeam în țară, pentru că sunt mult mai multe opțiuni, chiar ai de unde alege, cluburile au muzică bună, nu vezi bătăi…”

Ovidiu, de șase ani în Marea Britanie

„Merg mai des în oraș cu prietenii de aici pentru că oamenii nu se invită prea des la ei acasă.”

Gabriela, de 10 ani în Marea Britanie

—————————————

 

 

Altă țară, alți oameni?!

 Diaspora romaneasca_Romanul nou din pribegie1

Trăind pe alte tărâmuri, respirând alt aer, întâlnind altfel de oameni și fiind înconjurați de altă mentalitate, românii care au vechime în Marea Britanie spun fără ocolișuri și fără să stea prea mult pe gânduri că țara adoptivă și-a pus amprenta pe viața lor. Pe a unora destul de adânc, pe a altora mai puțin, însă, chiar și așa, destul de vizibil.

De la mâncare și până la mentalitate, românii povestesc sincer că au căpătat pur și simplu, peste noapte, obiceiuri englezești. Dacă s-au trezit cu unele gesturi din senin, pe altele, spun aceștia, s-au pus la punct să le poată introduce în noua viață de pribegie.

Ce s-a schimbat în gândirea multora, la ce au renunțat, ce au păstrat, ce au adoptat și ce s-au chinuit să aducă nou în viețile lor trăite acum pe pământ britanic… ne povestesc chiar ei.

 

Am devenit mai parolist!

Deși mulți s-au adaptat perfect vieții englezești, la fel de mulți au păstrat valorile românești și le-au adaptat oarecum la traiul britanic. Liviu este un român în vârstă de 35 de ani, din București, care a pășit pentru prima dată în Anglia în urmă cu șapte ani de zile. De atunci și până în prezent, viața sa s-a modelat după modelul britanic…

„Mănânc mai sănătos, mai puțin gras, având în vedere că înainte, când trăiam în țară, nu aveam încotro și mâncam toate cele tradiționale. Mâncarea românească este destul de grea… sarmale, tot felul de preparate în ulei, fripturi, grăsimi. Cred că acest aspect s-a schimbat foarte mult în viața mea. Acum aleg foarte multe legume, fructe și în ceea ce privește carnea, prefer peștele și puiul. Apoi cred că am devenit mai selectiv față de cum eram când mă aflam în România. În sensul că am realizat că aceleași lucruri pe care le făceam acasă, aici pot fi realizate în multe alte feluri mult mai frumos și civilizat”, ne spune românul despre primele schimbări pe care le-a sesizat în viața sa.

—————————————

„Cred că m-am mai relaxat un pic și cred că am devenit mai organizat și cumva mai parolist, dacă nu eram înainte. În sensul că aici oamenii, chiar dacă sunt mai <messy> și mai dezorganizați ca noi în viața personală, când vine vorba de promisiuni și dacă spune omul că se întâlnește cu tine sau îți face o treabă… chiar așa este. Sunt paroliști.”

Liviu, 35 de ani, despre schimbările din viața sa

—————————————

 

Gânduri românești pe plaiuri englezești

Tânărul este de părere că deși românii s-au adaptat rapid și au învățat din mers regulile societății de aici, nu au uitat de valorile cu care au fost înzestrați.

„Noi, românii, suntem în mare parte oameni care își petrec majoritatea timpului în casă și ne construim cumva un loc confortabil între pereții de acasă. Cred că am învățat aici să petrec mai mult timp afară, să ies la plimbare, să vizitez. Cred că englezii au cultura aceasta a socializării mai impregnată decât la noi. Și totuși, cred că mulți români și-au păstrat valorile și dorințele, dar le-au adaptat cumva la mersul lucrurilor din Marea Britanie. Sunt mulți cei care la 30-35 de ani au casa lor. Plătesc mortgage, bineînțeles. Și englezii își doresc să aibă locuința lor, să nu mai locuiască alături de părinți sau să plătească mulți bani pe chirii, însă sunt risipitori, după părerea mea. Dar, în același timp, nu sunt dispuși să strângă cureaua. Nu ar locui în zona 4 sau 5 ca să mai economisească niște bani la chirie, ci preferă să stea în zone centrale, să dea și câte 1.000 de lire pe lună chiria pentru un studio flat. Se duc la puburi, cluburi, restaurant în fiecare weekend. Nu mănâncă acasă mai deloc, preferă să ia masa în oraș și atunci nu reușesc să strângă bani și nici să își cumpere mai devreme sau chiar niciodată o casă. Am cunoscut un taximetrist englez care spunea că nu și-ar permite să își cumpere proprietăți. Sunt risipitori, iar filozofia lor de viață este diferită de a noastră. Românii trag tare câțiva ani de zile, strâng cureaua și își cumpără o casă…”, este de părere Liviu.

 

 

Ciufulit?! Neasortat?! Cui îi pasă!

 

Nimănui nu-i pasă dacă ai ieșit din casă nepieptănat sau dacă nu ți-ai asortat pantofii sau chiar dacă tricoul pe care îl porți este șifonat. Alexandra, o româncă de 25 de ani, spune că nepăsarea aceasta a englezilor de a nu judeca oamenii când vine vorba de îmbrăcăminte i-a atras imediat zâmbetul pe buze.

—————————————

„Văd în fiecare zi în autobuz, în metrou, în tren, fete care se machiază, își fac unghiile, unele chiar se schimbă… adică își schimbă pantalonii sau pantofii. Păi dacă faci așa ceva într-un autobuz din România, în timp ce mergi către serviciu, a doua zi cu siguranță ești la știri…”

Alexandra, 25 de ani

—————————————

„Am ajuns în Anglia cu grija asta inutilă de a fi foarte atentă la cum mă îmbrac, cu ce mă încalț, dacă merge culoare asta cu aia, dacă trebuie să asortez poşeta cu pantofii, dacă ar fi cazul să îmi vopsesc părul etc. Știți cum este în România, toată lumea analizează pe toată lumea și apoi toată lumea bârfește pe toată lumea. Plus că acolo încă se pune mare preț pe hainele pe care le porți, de unde le cumperi și așa mai departe. În trei ani de zile, de când sunt în Anglia, pot spune că m-am vindecat de boala asta, pentru că este o boală. În timp, am realizat că aici nimănui nu-i pasă. Nu te judecă nimeni, nu se uită nimeni ciudat la tine și nu te vorbește nimeni. Aici am învățat că trebuie să te îmbraci în așa fel încât să te simți bine, să te simți confortabil și bine, nu trebuie să îți iei ceva ce se poartă sau să te îmbraci nu știu cum, doar ca să nu te vorbească cei din jur. Vara aceasta, cât am stat în țară, m-am simțit din nou oarecum urmărită, pe stradă, în mijloacele de transport în comun sau chiar dacă eram la o terasă. Îmi pare bine că am scăpat de gândirea aceasta care nu mi-a adus nimic bun și mă bucur că am ajuns într-o țară unde mă simt… lejeră”, ne spune Alexandra despre lucrul pe care l-a schimbat în viața sa, odată ce a ajuns pe meleaguri britanice.

—————————————

„Plus că aici este și o dovadă de lipsă de bun simț dacă stai mai mult de cinci secunde și te uiți la cineva. Nu îndrăznește nimeni să stea și să te studieze minute în șir… până cobori din autobuz. Dacă se întâmplă, chiar ai dreptul să le spui politicos că nu este frumos. Dar… rare sunt cazurile, din ce cunosc eu.”

Alexandra, 25 de ani

—————————————

 

Nu mai stau la coadă!

 

Statul la coadă este un lucru de domeniul trecutului atât pentru Marius, un român de 38 de ani, din Satu-Mare, cât și pentru alții. El ne-a povestit că acest aspect l-a ajutat să aibă mai mult timp pentru el. Marius a ajuns în Londra în urmă cu patru ani de zile…

„Eu m-am șocat în primele luni când am văzut că totul se rezolvă la telefon. Dar absolut tot. Obișnuit să stau mereu la cozi… ba să plătesc telefonul, ba să plătesc curentul, ba televizorul, ba întreținerea și câte și mai câte… aici, când am văzut eu cum merg treburile, am rămas uimit. În România îmi doream neîncetat să am mai mult timp pentru mine, să fac sport, să alerg, să joc tenis, să merg la înot. Pe lângă faptul că nu aveam timp… pentru că stăteam mereu pe la cozi, nici nu aveam pe unde să încep să alerg, că mă trezeam în secunda doi cu un câine agățat de picior. În Londra, lucrurile s-au schimbat radical. Am un program foarte bine stabilit. Dimineața merg în parc și alerg, apoi seara ies cu bicicleta, în weekend merg la înot. Din fericire, este o țară care îți întinde pe tavă astfel de lucruri. Nu trebuie să stai să le cauți. Parcuri sunt mai la tot pasul… și de curând am văzut că s-au tot construit săli din acestea mici de gimnastică… cu tot felul de aparate în aer liber, în mai toate părculețele din Londra. Cred că asta s-a schimbat cel mai vizibil. Poate or mai fi și altele, dar statul la cozi și timp pentru sport cu siguranță sunt mari schimbări pentru mine”, ne spune Marius.

—————————————

Nu te poți certa… vecinii cheamă poliția!

 

„Eu cu nevastă-mea mai aveam reprize de ceartă și când începea vreo neînțelegere, mai țipam unul la altul. Așa este și firea noastră, să vorbim mai tare. Cel puțin în România, țipam până răgușeam amândoi. De când am venit în Anglia, vreau să spun că am scăpat de ieșirile acestea, dar și de țipete și certuri. La început, nu că ne-am dorit noi să fim mai civilizați, dar ne-am trezit de două ori cu poliția la ușă, după ce vecinii au sunat disperați că nu știau ce se întâmplă. Acum chiar dacă mai vrem să ne mai spunem una alta… o facem pe <silence>. Cred că este și asta o metodă de a te civiliza…”

Nicu, 54 de ani

—————————————

 

 

Poți testa/proba orice…

Nimeni nu stă cu ochii pe tine

 

Cami povestește că uneori, chiar dacă nu are bani în portofel, adoră să se plimbe prin magazine. Să probeze haine, să încerce un ruj nou sau un parfum recent apărut. Este un fel de terapie pentru ea, având în vedere că nicio vânzătoarea nu a stat vreodată cu ochii pe ea.

„În Londra nu mă feresc niciodată să intru într-un magazin unde văd ceva care îmi place. Deseori chiar mă pun pe probat. Mă relaxează acest window shopping, cum mai spun englezii. Mă pierd deseori, după muncă, mai ales dacă am avut o zi grea, prin magazine. Încerc cosmetice, haine, parfumuri fără să fiu stresată că stă vreo vânzătoare să îmi sufle în ceafă sau să se uite urât la mine pentru că am probat și nu am cumpărat sau că am deranjat nu știu care raft, pe care ea tocmai îl terminase de aranjat. Deseori, în România, intram cu jenă în magazine, în special dacă la acea oră nu se mai aflau și alți clienți. Angajatele au acest obicei de a intra în vorbă cu tine… cu ce vă ajut, ce doriți… nu știu cât de politicos este. Mie personal mi se pare agresiv, parcă te forțează să cumperi ceva sau să nu deranjezi ceva… Cert este că aici nu se simte deloc presiunea aceasta. Și e bine. Îți oferă o doză de libertate”, este de părere Cami, o tânără de 27 de ani, din Iași, care se află în Londra de mai bine de cinci ani de zile.

 

 

Toată lumea își cere scuze…

 

Sorry și Thank You sunt primele, dar și cele mai uzuale cuvinte pe care Maria, o româncă de 40 de ani, din Suceava, a învățat să le folosească încă din prima zi când a ajuns în Londra.

„Nu știam mai deloc limba engleză acum șase ani când am venit, dar îmi aduc aminte că primele cuvinte pe care le-am învățat de la aeroport și până am ajuns acasă au fost sorry și thank you. Toată lumea le folosea în jurul meu. Numai asta am auzit tot drumul. Am rămas uimită că aici oamenii se scuză din orice… şi dacă din greșeală te-au atins sau ți-au tăiat calea pe stradă, se scuză. Mai mult decât atât, la tot pasul își mulțumesc unii altora pentru orice gest frumos. În nebunia asta și în aglomerația asta incredibilă din Londra, cred că acestea sunt principii foarte bune. Eu am învățat să port acest respect”, ne spune Maria.

—————————————

„Un lucru care, de asemenea, îmi place foarte mult aici este că nimeni nu te înjură pe trecerea de pieton. Vai de mine, în țară am avut niște experiențe… mai să mă ia la bătaie că nu merg mai repede, deși eu eram operată la picior. Pe când aici e altă viață. Nici nu apuci să pui piciorul pe trecere că oamenii îți fac semn să treci liniștită.”

Maria, 40 de ani

—————————————

 

Autori articol: Anamaria Sandra, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!