Romanul, perpetuul turist

Articol publicat in sectiunea Sport pe data 27 iunie 2010

Turismul acopera, pentru romani, o imensa plaja de intelesuri. Istoria recenta a termenului arata ca turismul, definit conform tuturor dictionarelor, este una din cele mai marunte preocupari ale romanului aflat in calatorie pe alte meleaguri. Inainte de `89, turism nu era, era doar o aproape imposibila oportunitate de a obtine, prin pile mari, un sejur mic, oriunde. Ungaria era, deja, o ipostaza a paradisului. Iugoslavia la fel. Trei zile in Cehoslovacia erau o fericire care era savurata, apoi, ani intregi, intr-o duioasa depanare de amintiri. Dar, chiar si aceste sclipiri de bucurie turistica se transformau, in mai toate cazurile, in bisnita. Se ducea „afara” ce se putea duce, se vindea ce se putea vinde. La asta se cam rezumau marile, fascinantele calatorii internationale, de care nu beneficiau decat cei putini si alesi. Chiar foarte putini si chiar foarte alesi. Dupa `90, acordarea pasaportului turistic (unul din primele drepturi castigate de democratie) nu includea neaparat turismul. Era vorba despre uriase piete de mic trafic, in care se vindea si se cumpara tot ce mintea comerciala a romanului poate concepe. Din acele piete pline de „turisti”-vanzatori s-au adunat banii pentru primele companii private, primele vile construite in afara oraselor, primele spagi substantiale care au deschis drumul spre joburi bune sau politica. Partea subterana a democratiei a functionat cu canistrele de benzina vandute cu miile pe toata granita cu Serbia, sau cu milioanele de oale, cani, prosoape, portelanuri de Alba Iulia sau sosete flausate vandute prin Ungaria. Milioane de turisti au fost inregistrati la vami ca potentiali vizitatori ai tarilor vecine. In proportie de 99%, nimeni n-a vizitat nimic.

Etapa actuala a „turismului” nu difera cu mult de celelalte. Putem spune, chiar, ca imitarea nereusita a turismului ca activitate orientata spre cunoastere a devenit o traditie. Sunt unii dintre noi care chiar vor sa vada si sa inteleaga minunile lumii. Majoritatea, insa, perpetueaza un sistem devenit reflex, al romanului complexat care vrea sa arate cine e macar in vacanta, adoptand postura „ba, tu stii cine mi-s io?”.

Si totusi, dincolo de aceste doua ipostaze, cea normala, abia vizibila, si cea golaneasca, extrem de pregnanta, mai exista una. Ea nu are, inca, o istorie, caci e foarte recenta. Dar reprezinta una din dimensiunile firesti, europene fara tupeu si fara ingamfare, ale existentei noastre in lume. Este cea a romanilor care traiesc deja de ani buni in strainatate si isi petrec concediile decent, oriunde ar fi. Civilizatia normalitatii le-a intrat deja in sange, iar excesele le repugna. Ei sunt tocmai acea parte a romanimii care a devenit, deja, universala. Iar existenta lor, in mare masura, ne salveaza.


Etichete: , , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!