Roșia Montană, propusă pentru UNESCO

Articol publicat in sectiunea Social pe data 12 februarie 2016

Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au comunicat către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris înscrierea peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

„Roșia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munților Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate și perioada medievală, în Epoca Modernă și până în trecutul recent. Mineritul tradițional, bazat pe inițiativa familiilor și a micilor asociații de mineri, s-a încheiat odată cu naționalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006”, precizează Ministerul Culturii, potrivit Mediafax.

„La Roșia Montană avem de a face, așadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiționale cunoscute în ziua de azi. Anduranța sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică și profundă între fundalul natural și fenomenele culturale – din adâncul munților și până la suprafață, de la morfologia peisajului și până la flora și fauna locului și la comunitățile umane locale, totul poartă amprenta interacțiunii semnificative dintre om și mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate și spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global”, adaugă instituția.

Potrivit Ministerului Culturii, atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere – de exploatare, de asistență, de aerisire și de evacuare a apei – excavate începând din perioada romană și continuate în perioada medievală și modernă, peisajul roman de suprafață, peisajul industrial istoric și târgul minier Roșia Montană.

 

Zeci de kilometri de galerii săpate în munți

 Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localității însumează mai mult de 80 de kilometri, din care 7 kilometri datează din Antichitate, alcătuind cel mai vast și mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană, precizează Ministerul Culturii.

„Potrivit evaluărilor, Roșia Montană îndeplinește cinci dintre criteriile stabilite de UNESCO pentru ca un sit să poată fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial. Încadrarea propusă în urma evaluărilor înscrie Roșia Montană în categoria peisaj cultural, care vizează recunoașterea interacțiunii pozitive, generatoare de valoare, între om și mediul său natural”, mai spune Ministerul Culturii.

Conform sursei citate, înscrierea în Lista indicativă națională este primul pas procedural în vederea includerii în Patrimoniul Mondial și constituie momentul inițial al unui proces de cercetare aplicată, evaluare și instituire a unor mecanisme eficiente de gestiune pe termen lung. La finalul acestui proces, care poate dura câțiva ani, statul român poate înainta dosarul de candidatură către Centrul Patrimoniului Mondial.

Din România, în prezent, pe Lista Patrimoniului Mondial a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) se află Rezervația Biosferei Delta Dunării (înscrisă în 1991), ansamblul de sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993, 1999), Mănăstirea Horezu (1993), bisericile din nordul Moldovei (1993), cetățile dacice de la Orăștie (1999), bisericile maramureșene din lemn (1999) și centrul istoric al orașului Sighișoara (1999).

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!