Rusia și Ucraina, nou eșec în discuțiile pe gaze naturale

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 24 octombrie 2014

Rusia și Ucraina nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la livrările de gaze pentru iarna ce vine, în cursul negocierilor mediate de UE marți. Cele două părți au convenit să se întâlnească din nou la Bruxelles peste o săptămână, cu speranța de a rezolva problemele iscate de incapacitatea Kievului de a-și plăti datoriile, scrie Reuters. După o zi întreagă de negocieri, comisarul european pentru energie Guenther Oettinger a anunțat că cele trei părți participante au convenit asupra prețului pe care Ucraina îl va plăti companiei ruse Gazprom pentru mia de metri cubi de gaze – 385 de dolari. Prețul este valabil atâta vreme cât Kievul plătește în avans livrările.

Rusia are de recuperat datorii în valoare de peste cinci miliarde de dolari de la Ucraina, așa că la mijlocul lunii iunie a sistat livrările. Cele două țări se confruntă într-un tribunal internațional cu privire la datorie. Deși a oprit livrările către Kiev, Gazpromul continuă să livreze gaze naturale clienților din Europa prin sistemul de gazoducte ucrainean.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!