S-a stabilit! Din iunie 2017, taxa de roaming dispare

Articol publicat in sectiunea Articole importante, Diaspora, Utilităţi pe data 5 iulie 2015

taxa-roaming-ue-anulata

În cadrul UE, preţurile de telefonie mobilă între ţări au tot scăzut. Din 2017, a suna pe cineva în ţara în care te afli sau în ţara UE vecină, va costa la fel. Doar că acelaşi UE caută să răsplătească operatorii de telefonie prin posibilitatea de a capitaliza pe viteza şi calitatea conexiunilor de internet.

Planurile de a renunţa la taxa de roaming erau pentru sfârşitul anului acesta, însă această iniţiativă, care aparţine Comisiei Europene, a fost blocată de Consiliul European, ai căror membri sunt miniştri ai guvernelor naţionale, aceştia căutând să protejeze grupurile naţionale de companii în telecomunicaţii.

Acordul, care schimbă din rădăcini şi centralizează modul în care serviciile de telecomunicaţii sunt regularizate în Europa, a fost semnat săptămâna aceasta.

Comisia Europeană spune că acest acord reprezintă sfârşitul „facturilor imense de telefonie care au darul de a-ţi strica vacanţele”. Anul acesta, operatorii de telefonie mobilă îşi pot taxa clienţii cu până la 19 cenţi (14p) pe minut pentru telefoanele date, 5 cenţi pe minut pentru telefoanele primite, 6 cenţi pe sms şi 20 de cenţi pentru un MB de date, în plus faţă de tariful normal de abonament.

Dar taxele vor fi micşorate din nou anul viitor când, din aprilie, nu se va putea taxa mai mult de 5 cenţi pe minut pe telefon dat, 2 cenţi pentru un sms şi 5 cenţi pentru un MB de date. În final, iunie 2017 va aduce gratuitate pentru toate aceste servicii, adică nu se va mai face diferenţă între comunicarea din interiorul unui stat membru UE şi comunicarea din interiorul UE.

————————————–

„Mai e mult până la mijlocul lui 2017, mai ales că în ultimul an un sfert din turiştii britanici în destinaţii europene s-au plâns că au avut facturile mai mari cu £61, în medie, faţă de ce plătesc de obicei. Să sperăm că nu se va mai face cale întoarsă, acum că reţelele de telefonie mobilă au avut ocazia să spună ce-au avut de spus.”

Ernest Doku, expert în telecomunicaţii pentru portalul uSwitch.com

————————————–

 

Internet… incert?

În cadrul aceluiaşi acord s-au pus şi bazele unui regulament pentru prioritarizarea traficului pe internet, atât pentru conexiunea broadband fixă cât şi pentru cea pe mobil. Politicienii de la Bruxelles promit că, începând cu 30 aprilie 2016, când noile reguli intră în vigoare, neutralitatea internetului va fi protejată, consumatorii putând să acceseze orice serviciu pe internet.

Traficul nu va fi blocat sau încetinit „în mod nedrept”, anunţă Comisia Europeană, astfel încât accesul la un startup, la o caritate sau la un site care ţine de un serviciu public nu vor fi încetinite în beneficiul marilor companii.

Totuşi, furnizorii de internet vor putea taxa pentru o calitate mai ridicată a legăturii de internet, pentru conexiuni dedicate pentru servicii precum streaming-ul video sau pentru diverse aplicaţii „inovative”, atâta timp cât restul internetului nu este compromis.

Critici la adresa regulamentului propus n-au încetat să apară. Joe McNamee, director al grupului European Digital Rights, a declarat:

————————————–

„Care este motivul pentru care s-a adoptat o legislaţie care este mai puţin clară decât legislaţia precedentă? Avem acum un text legislativ care poate însemna orice şi chiar nu aveam nevoie de nesiguranţă legală suplimentară.”

————————————–

 

Autor articol: Cristian Enache

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!