S-a ascuns de comunişti 22 de ani în soba casei

Articol publicat in sectiunea Curiozităţi pe data 21 aprilie 2014

ilie alexoaie

Emisiunea „Secvenţial” de la Antena3, realizată de Adrian Ursu, a prezentat recent povestea incredibilă a unui român din Botoşani care s-a ascuns de comunişti, timp de peste 22 de ani, într-o ascunzătoare făcută în soba casei părinteşti.

Ilie Alexoaie din comuna Roma, Botoşani, s-a opus colectivizării şi, ca urmare a împotrivirii sale, a fost nevoit să-şi ducă zilele într-o groapă săpată în pământ, pentru a nu fi prins de comunişti şi aruncat la închisoare.

Legenda spune că în comuna Roma din judeţul Botoşani s-ar fi realizat prima gospodărie agricolă colectivă din România. Ţăranii din Roma abia fuseseră împroprietăriţi. Era o comună nou înfiinţată prin reforma agrară regală. Primiseră pământ după Primul Război Mondial. De abia îşi intraseră în drepturi şi au venit comuniştii să le ia pământul. Ilie Alexioaie s-a opus colectivizării, dar a scăpat de cei care veniseră să le ia cu forţa pământul. 

A lovit miliţieni

Fiu de ţăran, nu a putut îndura să-i vadă pe comunişti când au venit în sat să facă gospodărie colectivă. În revolta iscată împotriva constituirii primului CAP din ţară, ar fi lovit câţiva miliţieni zeloşi, ba chiar şi o tovarăşă de la partid. Când au năvălit miliţienii şi securiştii în Roma, a luat-o la fugă pe câmpuri.

A fost vânat de comunişti timp de 22 de ani, aflându-se într-un fel de temniţă autoimpusă. La început, a stat trei luni de zile hoinar pe câmp. Când s-a făcut frig, a venit acasă. Ca să nu fie prins şi aruncat în puşcărie, a ales să se ascundă într-o firidă scobită în soba casei părinteşti, firidă de 1,5 m pe 0,5 m. Noaptea ieşea afară, făcea treabă. Nu a ştiut nimeni. Dacă ieşea ziua afară, se îmbrăca în haine de femeie. 

Ajuta la treburile gospodăreşti

În nopţile când ieşea din ascunzătoare, o făcea doar cu un singur gând – să-şi ajute mama la treburile gospodăreşti. Mai mult, făcea mâncare şi spăla. „Când era forţat să stea ghemuit în ascunzătoare, şi-a găsit o îndeletnicire casnică – ţesutul. A ţesut două costume naţionale, iar într-unul din ele a fost îngropat”, povesteşte fiica sa.

„Zece ani l-au căutat miliţienii, zi şi noapte. Aveam un câine care la orice zgomot de om lătra – în acel moment se băga în ascunzătoare”, mai spune femeia.

Căutările au încetat când prin sat s-a răspândit un zvon.

„După zece ani, s-a auzit în sat că a fost luat de ape, că a murit. Bunica mea a făcut pentru cineva o slujbă la biserică, în pomenirea respectivului. Atunci, toată lumea a înţeles că a făcut pentru tăticu’, şi de atunci s-a luat în considerare că tăticul este mort. Bunica mea i-a purtat slujbele, şi deci el a fost considerat mort”, mai spune fiica eroului. 

A ieşit la moartea mamei

Bărbatul a rămas în continuare ascuns ani buni, până când a murit mama lui. Atunci, Ilie Alexoaie a ieşit pentru prima dată pe lumină în sat. Oamenii s-au înghesuit să-l vadă. Mai mult curioşi, decât îndureraţi de moartea mamei sale. În tot acest răstimp, aceasta din urmă păstrase cu o aşa sfinţenie secretul, încât nici măcar bărbatului ei, întors după şase ani de puşcărie, nu îi mărturisise unde îl ţine ascuns pe fiul lor.

„După un an de zile, (bunicul) a urmărit-o (cum ieşea cu mâncarea pe care i-o ducea fiului), bunicul gândindu-se că, Doamne fereşte, să nu aibă pe altcineva, şi, când l-a văzut pe tăticu’, a început să plângă. Au jurat toţi trei că n-o să iasă decât la moartea părinţilor sau, dacă murea tăticul în timpul ăsta, trebuia să-l îngroape undeva în grădină, fără ştirea nimănui”, povesteşte fiica. 

A lucrat la CAP

Ironia face că, odată ieşit şi scăpat de pedeapsa care se prescrisese, a ajuns să muncească tocmai la CAP-ul împotriva căruia se revoltase. Mai mult, dădea cu ochii în fiecare dimineaţă de gardul de sârmă ghimpată cu care comuniştii împrejmuiseră tot satul după răscoală.

Pentru cei mai mulţi dintre semenii săi, Ilie Alexoaie s-a stins acum câţiva ani, fără ca povestea sa să fie spusă. Ai lui, însă, îl preţuiesc şi azi, deopotrivă pentru curajul şi bunătatea sa.

„Am fost şi voi fi întotdeauna mândră de tatăl meu. Îmi pare rău că l-am pierdut. M-a iubit nespus de mult, pe mine şi pe copiii mei, pe mama mea”, îşi încheie fiica amintirea despre tatăl său erou.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!