Să tot fii bătrân în UK

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Poveşti româneşti pe data 15 iunie 2016

uk_ingrijire batrani la domiciliu

Deseori numai gândul că vom deveni bătrâni ne înspăimântă şi ne creează în minte tot felul de scenarii… cum ne vom descurca, cine ne va ajuta, cât de greu va fi şi tot aşa mai departe, lista poate continua. La mijloc este, însă, vorba doar de mentalitate, pentru că aceste lucruri nu sunt deloc valabile şi pentru bătrânii din Anglia. Cel puţin aşa povestesc românii care, prin prisma locurilor de muncă, îşi petrec zile în şir printre, alături şi lângă persoanele în vârstă. Ei spun că între bătrânii din ţară şi cei de aici este o diferenţă mare, la fel şi între statul român şi cel britanic. Cel din urmă fiind foarte grijuliu şi foarte atent şi recunoscător cu bătrânii ţării lor…

 

Răsfăţ la vârsta a treia

Bătrânilor din Anglia li se citeşte liniştea în ochi. Bătrânilor din România li se vede teama pe feţe. Şi nu este o exagerare, spune Nicoleta, o româncă de 37 de ani care a văzut această diferenţă încă din primele zile în care a început să lucreze pentru câteva familii de britanici. Familii… în vârstă. Tânăra spune că englezii sunt fericiţi când ies la pensie, pentru că, în adevăratul sens al cuvântului, se bucură de tot ce au realizat, se bucură de viaţă, dar şi mai important, se bucură de bătrâneţe.

De trei ani de zile, Nicoleta are grijă de casele a patru familii. Îşi petrece majoritatea timpului cu ei şi poate număra pe degetele de la o mână momentele în care i-a văzut trişti pe bătrânii de care are grijă.

„Când cumnata mea a plecat definitiv în România, mi-a lăsat mie joburile sale. Câteva case de bătrâni, unde trebuia să fac ordine de câteva ori pe săptămână. Fără să realizez, aveam ideea bine înrădăcinată în gândurile mele, că va fi un infern. Că va fi greu să lucrez cu oamenii bătrâni, că îmi va fi greu să le fac pe plac… că nu voi rezista decât câteva săptămâni. Gândeam aşa pentru că aveam o vecină în ţară care lucra la un azil de bătrâni şi care se plângea de fiecare dată când o întâlneam… Şi de acolo mi se formase părerea despre bătrâni.”

—————————————

„Pe strada unde muncesc eu, undeva în nordul Londrei, locuiesc foarte mulţi oameni în vârstă. Dimineaţa când merg la muncă, mai ales acum că s-a mai încălzit, pe mulţi îi văd în grădină cum îşi beau ceaiul sau cum citesc ziarul. Tamra, băbuţa mea preferată, este preocupată de creme şi de bijuterii şi la 80 de ani. Statul britanic are mare grijă de bătrâni. Nimeni nu le taie din pensii, în autobuz sunt respectaţi, pe stradă la fel, la spital la fel… peste tot bătrânii sunt respectaţi. Asta mă face să îmi doresc să îmi petrec bătrâneţea aici.”

Nicoleta, 37 de ani, lucrează pentru câteva familii de bătrâni

—————————————

„Ei bine, au trecut trei ani de când muncesc şi de-ar fi să plec de la aceste familii am plânge unii după alţii. M-am ataşat atât de mult de ele, încât şi dacă stau peste program stau de plăcere. Am şi preferaţii mei… Tamra şi Simon. Ea are 79 de ani, el are 82. Ei sunt cei mai în vârstă. Ceilalţi au în jur de 60-70 de ani. Oamenii aceştia, dar şi ceilalţi pentru care lucrez sunt aşa de diferiţi de bătrânii din România… li se citeşte liniştea sufletească în ochi. Ele sunt mereu cochete, ei sunt mereu atenţi şi puşi pe glume. Şi nu sunt oameni bogaţi, nu sunt oameni care au ieşit la pensie şi sunt milionari. Au o casă normală, cu trei-patru camere. Au o pensie normală… pentru că am auzit vorbindu-se despre acest subiect. Aici, oamenii, după ce ies la pensie, îşi permit să îşi angajeze pe cineva care să îi ajute la curăţenie sau care să le îngrijească grădina”, povesteşte tânăra de 37 de ani din Iaşi care are grijă de casele a patru familii britanice.

—————————————

„Mereu fac comparaţie cu bunicii mei şi îmi dau seama că este o diferenţă de la cer la pământ între ei şi bătrânii de aici. Păi, bunica mea sapă pământul la 80 de ani ca să aibă ce să mănânce, pentru că pensia nu îi ajunge, pe când bătrânele de aici merg la coafor şi îşi permit să plătească pe cineva care să le facă ordine sau chiar pe cineva care să aibă grijă de grădină. Câţi bătrâni de-ai noştri pot face asta?! Aici e ceva normal şi nu trebuie să ai milioane în cont, ci doar o pensie decentă.”

Nicoleta

—————————————

 

„Nepoţii nu sunt crescuţi de către bunicii englezi”

Ceea ce Nicoleta a remarcat şi i se pare poate lucrul cel mai neplăcut, este faptul că nepoţii îşi petrec foarte puţin timp alături de bunici.

„Toţi au nepoţi, toate cele patru familii pentru care lucrez au câte doi sau chiar trei nepoţi. Deşi merg în vizită foarte des, copiii nu îşi petrec vacanţele la bunici, aşa cum se obişnuieşte la noi. Cred că cel mai mult, unul dintre nepoţi a stat un weekend prelungit la bunici, dar în rest, în vacanţe, copiii au alte programe extra-şcolare sau merg în concedii cu părinţii. Aici nu prea am văzut ca bunicii să îi crească pe cei mici sau să aibă grijă de ei cu lunile sau cu anii. Aici bătrânii merg în vacanţă alături de alţi bătrâni. Au cluburile lor, au întâlnire lor de duminică, unde se adună şi stau la poveşti…”, spune Nicoleta.

—————————————

„Ziua mea de muncă durează între 10 şi 11 ore pe zi. În general încep la 8:00 dimineaţa şi termin seara în jurul orelor 20:00. Este un program încărcat, dar facem sacrificii atât timp cât ţelul nostru aici este acela de a câştiga bani. Zilnic am cinci sau şase cliente în vârstă pe care trebuie să le îngrijesc la domiciliul propriu. Alerg toată ziua de la una la alta; ştiu destul de bine engleza şi le ajut pentru că toate au peste 80 de ani. Le fac patul, le ajut la îmbrăcat, le fac recuperare, pentru că majoritatea apelează la astfel de servicii, după ce au suferit de boli sau operaţii… Le ajut să se spele, le pregătesc tratamentul medicamentos şi uneori le prezint şi ştirile sau port discuţii pe placul fiecăreia… Consider că în ceea ce fac mi-am redescoperit vocaţia, pentru că în ţară am terminat liceul sanitar.”

Alina, „carer” în Marea Britanie

—————————————

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!