Salata marocana de vinete: Zaalouk

Articol publicat in sectiunea Preparate din legume, Reţete de post pe data 30 decembrie 2009

Ingrediente: 3 vinete medii, 2 rosii mari, 1 ardei iute (optional), 6 catei de usturoi, 3 linguri zeama de lamaie, 4 linguri ulei de masline, 1 lingura rasa de chimion, 1 lingurita boia de ardei dulce, 4-5 linguri patrunjel tocat, sare, piper.

Mod de preparare: Opariti si decojiti rosiile, si tocati-le mare. Curatati usturoiul si taiati-l rondele. Taiati ardeiul iute rondele. Curatati vinetele si taiati-le cubulete. Incingeti uleiul intr-o cratita incapatoare. Adaugati vinetele si rumeniti-le usor pana se inmoaie. Adaugati usturoiul, ardeiul iute, boiaua de ardei dulce, chimionul si putina sare. Adaugati rosiile, zeama de lamaie si doua cani de apa. Acoperiti si fierbeti la foc mediu 30 de minute. Descoperiti vasul si zdrobiti vinetele cu furculita. Asezonati cu sare si piper. Luati de pe foc si adaugati verdeata tocata.

Mod de servire: Salata de vinete marocana se serveste cu paine sau lipie – calda, la temperatura camerei sau rece – singura sau alaturi de alte aperitive.

 


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!