ȘAPTE ANI DE-ACASĂ. CONTEAZĂ ÎN UK?

Articol publicat in sectiunea Educaţie şi învăţământ, Reportajul săptămânii pe data 16 februarie 2015

Diaspora romaneasca_Sapte ani de-acasa. Conteaza in UK

Trăim în Marea Britanie, dar suntem români. Iar copiii noștri sunt la fel de români chiar dacă învață în școlile britanicilor. Și atunci, ce educație să le acordăm fiilor și fiicelor noastre? Românească sau englezească? Oare cum o fi mai bine?

Sistemul educativ britanic se mândrește cu performanțele sale deosebite, dar totuși mari realizări care au loc în această țară sunt puse în operă de imigranți. Iar aceștia, adeseori, nu au beneficiat de învățăturile propagate în școlile din regat.

Dar este importantă naționalitatea, atunci când vine vorba de educație? Și până la urmă, care sunt lucrurile bune pe care le putem lua din Marea Britanie pentru educația copiilor români? Sau care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă familiile britanice? Și cum să facem să le evităm?

 

 

Tot copii… deja adolescenți

 

Adolescența… cea mai frumoasă perioadă pentru tineri, cea mai grea transformare pentru părinți. Vorbe care se aplică total în cazul părinților care cresc fete, ne atrage atenția una dintre interlocutoarele materialului nostru, mamă a două tinere.

În timp ce unii dintre părinții români din Marea Britanie sunt mai deschiși spre stilul de viață al adolescenților englezi și acceptă astfel mai ușor noțiunile de modă sau de cosmetice, alții se împotrivesc și nu știu cum să întârzie mai mult momentul acesta de transformare. Și nu! Nu pentru că nu vor să le ofere copiilor libertate și să îi crească „în lesă”, ci pentru că se gândesc la siguranța lor. Mai ales că într-o țară străină tentațiile pândesc la orice pas și la oricare colț, spun părinții români. Astfel că lupta lor de a-și păstra fiicele și fii încă pe meleagurile copilăriei este una justificată, cred aceștia.

 

Cei șapte ani de acasă rezolvă tot?

Echilibrul dintre copilărie și adolescență este educația. Nu crede, ci este de convinsă de acest aspect Adelina, o româncă de 39 de ani din județul Iași care crede că micile conflicte dintre părinți și copiii ajunși la vârsta adolescenței sunt inevitabile, însă acestea nu trebuie să se transforme în scandaluri sau într-o normalitate, ne povestește aceasta. Adelina este mamă a doi copii, o fată de 15 ani și un băiat de 13.

————————————–

„Cred că fiecare părinte are propria sa metodă de a-și crește copilul, însă mai cred că atât timp cât comunici cu copilul tău, cât îi ești prieten, nu numai părinte, atunci problemele adolescenței nu mai par așa dificile. Părerea mea este că și tu ca părinte trebuie să lași de la tine, dar și el trebuie să lase. Să existe o cale de mijloc. Nicidecum varianta: dacă nu faci ca mine, ești pedepsit!

Adelina, 39 de ani

————————————–

„Noi am venit cu copiii în Anglia în urmă cu 7 ani de zile, la sfârșitul lui 2007. Am știut de atunci, de când treceam Canalul Mânecii cu ei de mână, că avea să ne fie greu. Că schimbările și diferențele pe care le vor trăi copiii în Anglia vor avea repercusiuni asupra noastră, ca părinți. Ne-am pregătit psihic și, în funcție de comportamentul copiilor, am reușit oarecum să premedităm anumite transformări, nevoi și cerințele de ale lor. Eu cred că educația pe care o primește un copil în primii ani de viață are o bază importantă în devenirea lui. Eu, ca mamă, i-am pus pe amândoi încă de când erau mici să ne ajute cu câte ceva prin casă, cum ar fi: să spele vasele, să își facă ordine în camere și să o păstreze, să ducă gunoiul, să mă ajute când pregăteam o prăjitură sau să îl ajute pe tatăl lor când avea treabă în grădină. Au văzut cât de greu ne descurcam cu banii în România, au văzut că am venit aici pentru a le oferi o viață mai bună și că ne-a fost greu în primii ani și asta i-a apropiat și pe ei ca frați, dar ne-a sudat și pe noi ca familie”, ne povestește românca din Iași.

Și totuși, în momentul în care a văzut că stilul de viață românesc nu prea se mai pliază cu cel englezesc, a luat măsuri. „Fiind o diferență de doi ani de zile între fată și băiat, am realizat că amândoi au început să nu se mai simtă așa confortabil cu ei înșiși chiar în aceeași perioadă, adică din vara anului trecut. Amândoi au devenit brusc mai atenți la cum arată, Miruna tot mă întreba dacă poate să îmi împrumute hainele, iar Sebi începuse să își aranjeze părul în tot felul de moduri. Ne întreba mereu: Cum îmi stă cu freza asta? Imediat după ce ne-am întors din vacanță, în august, le-am luat la amândoi câteva cosmetice cu condiția strictă să le folosească doar în perioada vacanțelor și în weekend. Nicidecum la școală!”, ne spune Adelina.

————————————–

„Tot din toamnă i-am înscris pe amândoi la câteva activități extrașcolare. Cu ocazia asta își mai petrec timpul liber cu alți copii de vârsta lor, socializează și sper să îi ajute și pe viitor. Amândoi fac înot, Miruna merge la cursuri de pictură, pentru că vrea să urmeze Arta pe viitor, iar Sebi merge la fotbal. Am discutat cu ei și rămâne să ne mai gândim dacă vor să învețe o altă limbă străină. Am văzut că școala la care învață oferă cursuri suplimentare, contra cost bineînțeles, de germană și chineză.”

Adelina, 39 de ani

————————————–

 

 

Două fete, două extreme

 

„Numai mamă de fată să nu fii!”, spune Angela, o româncă de 45 de ani din Galați care este de părere că nici educația, nici buna creștere și nici țara unde crește un copil nu îl pot face mai bun sau mai rău, mai deștept sau mai puțin inteligent. Românca este ferm convinsă că personalitatea și caracterul își pun amprenta adânc atât în perioada adolescenței, cât și pe tinerețea și viața fiecăruia.

„Între fetele mele este diferență de un an de zile. Le-am crescut în același mediu, le-am adus în Anglia în aceeași zi, au mers la aceeași școală, au fost în aceleași vacanțe, au avut aceleași note la școală, au purtat haine una de la alta. Ei bine, cea mare care a împlinit în noiembrie 16 ani este cel mai ascultător copil din lume. Învață foarte bine, chiar de curând am fost la ședința cu părinții și profesorii ei au lăudat-o. Eu mă rog de ea să îi mai cumpăr câte ceva: pantofi, haine, mici chestii. Nu are fumuri și nu își dorește haine de firmă, dimpotrivă îmi spune să îi cumpăr, dar să nu cheltuiesc mult. Dar… cealaltă, cea mică, are niște pretenții de ne doare și pe mine și pe soțul meu, și inima și capul. Învață bine, dar se poate și mai bine, cel puțin asta spun profesorii ei, dar când vine vorba de cumpărături și haine, mă lasă fără niciun ban în buzunar. Iar dacă nu îi cumpăr ce vrea, se supără și nu mai vrea nimic. Păi, ultima oară i-am luat o geantă de școală și o pereche de pantofi de piele de peste 300 de lire. Chiar i-am spus, că la cât muncesc eu, nu aș da banii ăștia pentru mine. Ochelari de soare de firmă: 130 de lire.  Nu am vrut să îi cumpăr, că doar nu îi trebuie la 16 ani așa ceva, dar l-a «păcălit» pe tatăl ei. Cămăși, pantaloni și tot ce are nevoie, toate trebuie să fie de firmă. Nici nu intră în alte magazine, vrea doar în Westfield. Acum văd că îmi cere nu știu ce parfum care costă 100 de lire. Nici nu pot să îi spun că nu îi cumpăr, că până la urmă de-asta am venit în Anglia, să le ofer lor o viață mai bună. Eu ce să fac acum, dacă una cere mai mult…”, ne povestește Angela.

————————————–

Ce spun și alți părinți

când vine vorba despre libertatea adolescenților

 

„E destul de antrenant, ca părinte, să poți să ajungi să ai o relație foarte apropiată și foarte deschisă cu copilul tău, atunci când se află la vârsta adolescenței și mai ales când ești într-o țară străină. Copiii crescuți în primii 6-7 ani de viață în România și apoi aduși aici vor să fie și români, dar și englezi. Mă uit la fetița mea, care are 14 ani. Sâmbăta își dorește să meargă și la Școala Românească de weekend, unde îi place ceea ce face, dar parcă ar merge la film și cu prietenele ei englezoaice. Și nu vreau să o influențez, dar parcă nici nu vreau să o las să renunțe la întâlnirile acestea românești. Măcar acum, cât are ocazia…”

Mirela, 37 de ani

 

„Eu am lucrat ca și cleaner în casa unor francezi. Aveau doi băieți și o fată, adolescenți toți trei. Era diferență de un an de zile între ei. Copiii aceia nu aveau timp de petreceri sau de jocuri sau de televizor nici dacă ar fi vrut. După cursurile zilnice, mergeau la antrenamente, făceau sport, aveau lecții de pian, înot, echitație. În weekend aveau lecții suplimentare de limbi străine. Învățau încontinuu. Și nu pentru că erau niște tocilari și așa se simțeau ei bine, ci pentru că mama lor era foarte severă. Le spunea mereu: vreți să ajungeți cineva în viață, să aveți bani, să fiți șefi sau vreți să vi se dea ordine? Mereu țipa la ei, când unul se abătea de la program. Cred că și educația cântărește jumătate și personalitatea cealaltă jumătate.”

Maria, 47 de ani

————————————–

 

 

Un copil rebel,

un sistem împotriva părinților

 

Există prețul străinătății, iar Silvia l-a plătit deja. Românca de 43 de ani spune că dacă ar putea da timpul înapoi, s-ar gândi de două ori înainte să aleagă drumul Angliei. Deși a venit aici în 2010 împreună cu soțul său, pentru le a oferi celor fiice o viață mai bună, crede că decizia nu a fost una 100% potrivită. Asta pentru că sistemul de aici i-a dat viața de familie peste cap. Fiica sa mai mare, mai rebelă din fire, după cum mărturisește chiar Silvia, a ales să trăiască în ritmul adolescenților englezi. Oricât a încercat românca din Timișoara să îi vorbească și să îi arate fiicei de 17 ani despre drumul greșit pe care a pornit… nu a avut nicio șansă.

„Străinătatea poate să strice un cămin, o familie și chiar un copil. Dacă relația cu soțul sau cu copilul nu este una tocmai perfectă, eu sunt de părere că străinătatea o poate distruge. Când am ajuns în Anglia, fiica mea cea mare, Gabriela, avea 12 ani, era la o vârstă destul de delicată. I-a fost foarte greu până s-a obișnuit cu noii colegi, cu școala, cu limba… chiar am văzut că nu mai e la fel. Ea era o fire plină de energie, iar aici, timp de un an de zile, a fost mai mereu tristă. Cu timpul însă, cam după doi ani, și-a făcut un grup de prieteni, cu care eu nu am fost de acord niciodată. Băieții erau cu cercei în nas, în sprâncene, fetele la fel, tatuate, se machiau cu foarte mult negru la ochi, purtau ojă neagră, fumau, beau. De aici au început și primele noastre certuri în familie. Ea voia să își petreacă mai tot timpul liber cu ei, eu nu eram de acord, voiam să învețe mai mult, să văd că e preocupată de școală. Îmi era teamă de fiecare dată când se apropia sfârșitul de săptămână, pentru că știam că vrea să meargă la vreo petrecere cu ei sau să iasă în oraș, iar eu mă opuneam total. Am încercat cu vorba bună, am încercat să îi explic, nu a funcționat. Nici nu o puteam ține în casă. După care am descoperit într-o seară, când a ieșit de la duș, că își făcuse un tatuaj, pe spate, la mijloc. Am crezut că înnebunesc și eu și soțul meu. Așa că am început să îi interzicem să mai iasă cu ei, nu i-am mai dat bani de buzunar și chiar am încercat să o ținem în casă. A fugit pe geam, imediat după ce noi am adormit. Când am văzut că nu e chip să ne înțelegem cu ea, plus că se apucase și de fumat și de băut, am închis geamurile cu cheie și am închis-o în cameră. Vai, a urlat ca din gură de șarpe până a auzit vecina și a sunat la noi să ne întrebe dacă suntem în regulă. I-am explicat femeii ce s-a întâmplat în detaliu și ne-a avertizat că în astfel de situații, alți vecini pot chema Poliția și că aici nu avem voie să facem așa ceva. Adică să îmi țin copilul încuiat în cameră, ca să nu se ducă la petreceri ciudate unde se fumează marijuana și se bea. La vârsta de 16-17 ani! Deci, tu ca părinte nu ai voie. Și cum se spune, de ceea ce îți este frică nu scapi… pentru că după câteva săptămâni, scenariul s-a repetat, numai că de data aceasta cu țipete și urlete mult mai mari. La fel, pentru că nu o lăsam să meargă la petreceri. Soțul meu s-a enervat atât de tare pentru că urla ca din gură de șarpe că nu o lăsăm să iasă din casă, încât i-a dat o palmă. Și mai tare a început să zbiere, încât vecinii au chemat Poliția”, ne povestește cu lacrimi în ochi, despre experiența sa, românca de 43 de ani din Timișoara.

————————————–

„Când au ajuns ofițerii de Poliție în casa noastră și le-am spus ce s-a întâmplat, știți cum au rezolvat? I-au pus cătușele soțului meu și l-au luat la oficiul lor și ne-au spus că în niciun caz nu trebuie să procedăm astfel. Că un copil trebuie să învețe din propriile greșeli și că asta înseamnă sechestrare. Mai aveau puțin și mă luau și pe mine. De ce? Pentru că încercam să îmi protejez copilul de o gașcă de adolescenți care o luaseră pe drumuri greșite? Că nu eram de acord să meargă la petreceri unde se consumau droguri și băutură? Nu am înțeles și nici nu voi înțelege vreodată…”

Silvia, 43 de ani

————————————–

 

Diaspora romaneasca_Sapte ani de-acasa. Conteaza in UK1

 

Şcoala şi „cei şapte ani de-acasă”

 

Este mai bine să fii părinte în Marea Britanie decât în România, cred mulţi dintre părinţii români care au ajuns să îşi educe copiii pe tărâmurile Regatului Unit. Ei susţin că sistemul de învăţământ britanic se potriveşte „de minune” cu valorile în care obişnuiesc românii să îşi educe odraslele…

„Cei şapte ani de acasă sunt extrem de importanţi, dar ideal este ca atunci când această perioadă se încheie, şcoala să continue ceea ce au început părinţii şi bunicii”, susţine Monica B., o româncă din Londra, mamă a doi copii care se apropie de vârsta adolescenţei. „De multe ori, românii sunt părinţi mai buni decât britanicii. Problemele apar atunci când copiii ajung să îşi caute modele în afara căminului familial, adică la şcoală sau în societate. Iar din acest punct de vedere, România este mai «săracă» decât Marea Britanie. Ce văd copiii din ţara noastră la televizor? Şi cât de criticată este şcoala românească pentru că nu poate oferi modele autentice celor mici?  Regatul Unit este de preferat când ne referim la aceste aspecte!”, spune cu hotărâre femeia.

 

Cum îşi călesc britanicii copiii?

Problemele de educaţie specifice pentru Marea Britanie apar de obicei la vârsta extra-şcolară, adică atunci când copiii sunt foarte mici – înainte de a intra în ciclul de învăţământ primar – sau în anii de după terminarea şcolii, crede Monica B., o admiratoare a sistemului de învăţământ britanic.

„Am să vă dau câteva exemple”, ne avertizează aceasta. „Ne mirăm cu toţii când vedem pe străzile Londrei, în plină iarnă, mămici îmbrăcate cu cizme şi haine de blană, dar care poartă în braţe copii dezbrăcaţi. Cei mici sunt scoşi în frig numai în ciorăpei şi în hăinuţe subţiri. Sau am mai observat de multe ori câte un micuţ căruia îi cade mâncarea din mână şi se apleacă, o culege de pe jos şi o bagă în gură. Şi toate acestea se întâmplă în faţa părinţilor, care observă dezinteresaţi aceste lucruri”, spune revoltată românca.

Ea mărturiseşte că a fost multă vreme contrariată de acest gen de comportament al tinerilor părinţi din Marea Britanie şi că i-a trebuit foarte mult timp să înţeleagă astfel de atitudini. „Am aflat în cele din urmă, stând de vorbă chiar cu unii părinţi, că procedează intenţionat aşa. Au convingerea că în acest fel creşte imunitatea copilului. O fi poate aşa, dar mie mi se pare în continuare o iresponsabilitate. În România aşa ceva este de neconceput…”, întăreşte Monica.

————————————–

„Educaţia porneşte în primul rând din familie, dar depinde şi de clasa socială. Părinţii care vor să aibă copii educaţi îşi trimit copiii la şcoală şi fac în aşa fel încât aceştia să petreacă cât mai mult timp în sistemul de învăţământ. Iar cele mai mari probleme apar la familiile dezinteresate şi dezorganizate. Când părinţii trăiesc o viaţă din mila statului şi copiii au şanse mari să ajungă să apeleze la beneficii sociale”

Monica B., 34 de ani

————————————–

 

Droguri, alcool şi natalitate timpurie…

Perioada de după terminarea şcolii este, de asemenea, problematică pentru copiii din familiile britanice, mai ales în cazul în care această despărţire de şcoală are loc la vârste timpurii, aproape în pragul adolescenţei, a mai observat românca Monica B., o tânără de 34 de ani, care îşi creşte cei doi copiii în Marea Britanie.

„Aşa se explică faptul că, în Marea Britanie, consumul de alcool şi de droguri face ravagii în rândul tinerilor. Şi tot de aceea sunt atât de multe cazuri de tinere care devin mămici foarte devreme. La toate aceste capitole, Regatul Unit stă «cu mult mai bine» decât România”, susţine femeia.

Ea ştie şi care sunt cauzele care au ca efect recrudescenţa abuzului de alcool şi droguri la adolescenţii din regat, ca şi numărul mare de naşteri timpurii. „Bunăstarea este de vină. Tinerii nu se tem de ziua de mâine. Au multe tentaţii şi îşi trăiesc viaţa fără niciun fel de constrângeri. Ştiu că orice s-ar întâmpla vor primi sprijin de la stat, din sistemul naţional de beneficii sociale. Tinerele, mai ales cele fără prea multă educaţie, nu se tem să aibă copii. În plus, piaţa drogurilor este înfloritoare, pentru că sunt mulţi bani şi numeroşi consumatori care au posibilităţi financiare. Iar despre consumul de alcool nici nu mai vorbesc. Acesta face parte din cultura socială a britanicilor”, explică Monica.

————————————–

„Când copiii încep vârsta adolescenţei este foarte important ca ei să petreacă o mare parte din timp la şcoală. Sistemul de învăţământ britanic ajută foarte mult educaţia. De aceea observăm adeseori pe stradă cât de bine crescuţi sunt britanicii care au educaţie. Toţi sunt amabili, ştiu să vorbească respectuos, să mulţumească sau să îşi ceară scuze.”

Monica B., 34 de ani

————————————–

 

Şcoala în sprijinul părinţilor

Educaţia primită de copii în şcolile britanice este una desăvârşită, conform opiniei Monicăi B. „Părinţii care depun eforturi să îşi educe copiii primesc un mare sprijin de la sistemul de învăţământ”, insistă ea.

Uniforma şi programul şcolar sunt doar câteva din avantajele majore ale educaţiei britanice în comparaţie cu sistemul de învăţământ românesc, în opinia mamei originare din România. „Uniforma şcolară este obligatorie, iar aceasta este foarte bine, pentru că nu există diferenţe între copiii din clase sociale diferite. În plus, nu există tentaţia de a ieşi în evidenţă prin ceea ce porţi. Îmi place foarte mult acest lucru. Practic, toată îmbrăcămintea este reglementată de la ciorapi şi până în creştetul capului. Când fata mea cea mare a intrat la şcoala secundară, am primit indicaţii foarte clare, inclusiv cu lungimea fustei. Chiar şi echipamentul de sport este reglementat”, spune Monica.

Ea este la fel de mulţumită şi de faptul că băiatul şi fetiţa ei petrec foarte mult timp la şcoală. „Au tot felul de cluburi şi programe extra-şcolare. Îi ţin tot timpul ocupaţi. Ajung acasă mai mult seara. Iar acesta mi se pare un lucru foarte bun. Cred că şi de aceea, fata mea nici nu are timp să se gândească la toalete sau să abuzeze de farduri”, adaugă aceasta.

Monica mai apreciază modul în care şcolile britanice comunică cu părinţii şi felul în care sunt supravegheaţi copiii ei în unităţile de învăţământ.

„Fata mea nu are cum să cheltuie bani pe prostii de când a intrat la şcoala secundară. Ea a primit un card special pe care noi, ca părinţi, putem să îi punem bani. Dar aceşti bani pot fi cheltuiţi exclusiv la bufetul şcolii. Cardul nu poate fi folosit decât acolo. Găsesc foarte potrivită această idee. Şi tot la fel, folosind tehnologia, conducerea şcolii a eliminat chiulul. Am o aplicaţie pe telefonul mobil prin care pot urmări permanent unde îmi este copilul. Şi dacă totuşi fetiţa mea nu este în şcoală când se face prezenţa, primesc imediat un telefon prin care mi se comunică absenţa ei. Am auzit că sunt nemulţumiri exprimate de unii părinţi, că în acest fel se încalcă dreptul la intimitate al elevilor. Dar eu zic că este spre binele copiilor”, îşi încheie Monica mărturisirea.

————————————–

„În principiu, în familiile britanice, ca şi în şcolile din regat, se merge foarte mult pe educaţia prin joacă. Este o metodă pozitivă, doar că unii o duc la extrem. Am întâlnit multe mămici britanice care îşi lasă copiii să se joace în deplină libertate toată ziua, obosindu-i la maxim, numai pentru a-i culca la ora 7.00 seara. Şi asta pentru ca apoi părinţii să aibă la dispoziţie câteva ore exclusiv pentru propria lor persoană.”

Cătălina, mamă româncă din Regatul Unit

————————————–

 

 

Despre intimidare sau „bullying”

 

Copiii ajunşi în perioada adolescenţei au cu toţii aceleaşi probleme spc2ecifice vârstei, indiferent ce naţionalitate au, pretind câţiva dintre părinţii români care trăiesc în Marea Britanie. Ei atrag atenţia mai ales asupra unor comportamente comune, des întâlnite, cu care se confruntă cei mai mulţi tineri din această ţară. Iar intimidarea şi umilirea acestora de către colegii de clasă, aşa-numitul „bullying”, se află printre cele mai frecvente situaţii reclamate…

 

Cum se ajunge la umilinţe?

„«Bullying-ul» este cea mai gravă problemă cu care fetiţa mea s-a confruntat”, recunoaşte Cătălina, o mamă româncă, stabilită undeva în vecinătatea Londrei. Ea trăieşte în Marea Britanie de aproape 10 ani împreună cu fiica ei Ramona.

„Cât timp Ramona a fost mică şi a fost la şcoala primară, nu am avut niciun fel de probleme. Acestea au apărut în ultimii ani, fetiţa mea fiind acum în vârstă de 14 ani”, ni s-a destăinuit tânăra femeie.

„În principiu este vorba de popularitate…”, continuă explicaţia Cătălinei. Ea a stat de vorbă cu fata ei şi a aflat că în fiecare clasă tinerii se organizează în grupuri. „Este ca un fel de gaşcă, doar că ei nu îi spun aşa. Trebuie să faci neapărat parte dintr-un astfel de grup. Altfel eşti marginalizat…”, mai spune românca.

În general, problemele apar atunci când aceste grupuri intră în competiţie. „Se fac tot felul de provocări între aceste aşa-zise găşti. Cei provocaţi trebuie să răspundă pentru a nu-şi pierde din prestigiu. Doar că, în cele din urmă, se ajunge la confruntări. De cele mai multe ori, astfel de dispute sunt mai mult de natură verbală. Dar, totuşi, sunt deranjante. Şi în cazul în care se fac apostrofări grave, copiii se reclamă unii pe alţii la profesori. Şi atunci se termină cu măsuri şi pedepse, numite «detention»”, ne-a povestit Cătălina.

————————————–

„Poveştile astea cu aşa-zisul «bullying» se întâmplă în mod frecvent şi în România. Doar că nimeni nu îl ia în seamă. Copiii din şcolile româneşti folosesc tot timpul procedee de intimidare şi umilire a unor colegi. Dar nimeni nu ia nicio măsură. Aici cred că se face prea mult caz…”

Ioan M., tatăl unui băiat de 13 ani

————————————–

 

Naţionalitatea nu contează

Nu trebuie să fii român ca să devii victima intimidărilor într-o şcoală britanică. Corina este o româncă care a aflat de la colegul ei de serviciu britanic cum fiul lui de 13 ani a fost, la rândul său, ţinta unei astfel de acţiuni de „bullying”.

„Băiatul a avut mari probleme încă din primul an de la şcoala secundară. Avea nişte colegi care îi furau banii de buzunar, îl îmbrânceau şi râdeau de el în mod repetat. Totul a culminat când aceiaşi colegi au pus poze jignitoare la adresa lui pe website-ul de socializare Facebook. Imaginile nu numai că au fost distribuite, dar foarte mulţi copii din clasa sa au postat comentarii violente la adresa băiatului”, a povestit Corina.

Victima nu a mai putut rezista şi a spus acasă părinţilor toată umilinţa prin care trece. „Colegul meu de serviciu şi soţia sa au reclamat la rândul lor situaţia la conducerea şcolii. S-au luat măsuri imediat. Mai mulţi copii din clasă au fost exmatriculaţi pentru câteva zile. Iar băiatului i s-a oferit ca alternativă mutarea într-o altă şcoală, fapt acceptat de el şi familia lui”, mai povesteşte femeia.

————————————–

„Părinţii români din Marea Britanie nu au nici mentalitatea necesară şi uneori nici nu dispun de resurse suficiente ca să îşi educe copiii după sistemul britanic. Cluburile extra-şcolare care se organizează în şcolile secundare costă. Şi atunci, foarte puţini părinţi români îşi înscriu copiii la astfel de activităţi. Ei preferă să aducă o bunică din România şi să îşi lase copiii în grija bunicilor”.

Cătălina, mamă româncă din Regatul Unit

————————————–

 

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “ȘAPTE ANI DE-ACASĂ. CONTEAZĂ ÎN UK?”

  1. Ion Spune:

    UNDE te-ai nascut = cetatenie;
    UNDE te-ai educat = eficienta;
    UNDE muncesti = bunastare

    Indiferent UNDE esti, te supui influientelor MEDIULUI in care traiesti.
    Cei veniti din Romania…? In general, ei MUTA locul lor de bastina intr-o tara ce NU are NIMIC in comun cu acel loc de bastina…:)
    Poti comunica in limba ta natala… poti sa te rogi in religia ta natala… CAM asta e TOT ce poti face intr-o tara STRAINA. In casa TA faci cum te-a’nvatat FAMILIA in tara ta natala, pe strada insa faci CE cere LEGEA, Limba, Cultura si Educatia TARII in care TE-ai stabilit.
    Ce incearca unii de pe linga Bisericile romanesti sau magazinele romanesti etc este un SUROGAT de viata in care ti se speculeaza FINANCIAR romanismul, patriotismul, prostia de acasa!… 🙂

Spune-ti si tu parerea!