SATUI DE-ATATA… „DEMOCRATIE”

Articol publicat in sectiunea Poveşti româneşti, Reportajul săptămânii pe data 5 august 2012

Diaspora romaneasca_Satui de-atata... democratie

Romanii sustin ca iubesc democratia, dar pretind ca ii urasc pe cei chemati sa puna in aplicare acest sistem in folosul oamenilor. Politicienii sunt cei trasi la raspundere de opinia publica romaneasca pentru cele mai multe dintre dificultatile pe care le sufera tara in care ne-am nascut. Toate esecurile institutiilor statului roman ori derapajele economiei nationale, dar si problemele sociale ale celor dintre Carpati si Dunare sunt cauzate de catre clasa politica.

Asa se face ca cele aproape 20 de milioane de presupusi electori romani raspanditi in intreaga lume au ajuns sa fie lipsiti de orice optiune politica. Traian Basescu pare sa nu mai reprezinte o solutie pentru Romania, marturisesc deopotriva fostii lui sustinatori si adversarii sai. In plus, PDL este perceput ca o formatiune erodata, in timp ce USL nu are suficienta putere de convingere si credibilitate.

Referendumul din 29 iulie pentru demiterea Presedintelui Romaniei a fost parca doar o confruntare fara invinsi si fara invingatori. Pentru ca initiatorii consultarii populare au uitat sa ofere solutii si au ignorat dezamagirile celor din popor…

 

 

Drept de vot, liber la boicot…

 

Organizarea referendumului pentru demiterea presedintelui la 29 iulie a „ravasit” Romania. Iar comunitatea romaneasca din Marea Britanie s-a fragmentat in „opozanti” si „sustinatori”. Mai intai, reprezentantii partidelor politice i-au indemnat pe romani la actiune. Reprezentantii PDL, pe de o parte, si cei ai aliantei USL, pe de alta, au transmis insistent mesaje pentru participarea la vot sau boicotarea referendumului in zilele premergatoare consultarii populare de duminica trecuta. Liderii filialelor politice romanesti care functioneaza in Marea Britanie au facut declaratii publice pe aceasta tema.

In final, romanii din Regatul Unit au intrat cu propriile argumente si convingeri in aceasta „disputa” politica.

Forumurile romanesti de dialog online au consemnat numeroase astfel de schimburi de opinii. Chiar si unele asociatii romanesti din Regatul Unit au intervenit in dezbaterea politica. Ele au facut recomandari romanilor in ceea ce priveste participarea la vot sau dimpotriva, contestarea referendumului prin… absenta.

 

„Mergi la vot”

Inno Brezeanu, administratorul website-ului romani.co.uk, si Cristina Irimie, editor fondator al publicatiei online „Roman in UK”, i-au sfatuit pe romanii din Regatul Unit sa mearga la vot. Ei au promovat campania „Mergi la vot” in cursul anului 2012 si in zilele premergatoare referendumului din 27 iunie. Cei doi au sustinut pentru ziare.com ca actiunea lor isi propune sa ii convinga pe romanii care traiesc in Marea Britanie si Irlanda de Nord ca exercitarea dreptului de vot reprezinta o modalitate „de a-si face punctul de vedere auzit, dar si pentru a trage un semnal de alarma guvernului de la Bucuresti”.

„Consideram ca in Marea Britanie existenta a opt sectii de vot pentru romani este suficienta si ca prin aceste sectii de votare, romanii, atat din Londra, cat si din afara Londrei (cinci dintre sectiile de votare sunt organizate in locuri unde exista comunitati de romani organizate si in crestere in afara capitalei britanice) au sansa sa demonstreze cat sunt de interesati de situatia din Romania si cat sunt de interesati sa isi exprime punctul de vedere atunci cand acesta conteaza. 

Avand in vedere ca numarul de romani din Marea Britanie, cel mai probabil, depaseste 200.000, va fi interesant sa comentam numarul votantilor de aici”, au mai declarat cei doi, citati de ziare.com.

Ei au refuzat sa exprime un punct de vedere explicit referitor la optiunile politice ale romanilor care traiesc in Regatul Unit, in perspectiva desfasurarii referendumului, sustinand ca exista o diversitate de pareri in comunitatea romaneasca de pe teritoriul britanic. „Nu putem sa transmitem care este punctul de vedere al romanilor din UK in ceea ce priveste referendumul si nici sa descriem clasa politica din Romania, deoarece punctele de vedere ale romanilor din UK sunt diferite si variaza si nu este corect ca cineva sa devina purtatorul de cuvant al acestor oameni care au o educatie diferita, o inclinare politica diferita si o gandire diferita.

 Consideram doar ca este de datoria unui cetatean roman care doreste sa isi pastreze cetatenia romana si se considera roman sa voteze atunci cand poate sa isi exercite acest drept deoarece, altfel, ramanem la stadiul romanesc de a comenta pe la colturi, intre noi, iar atunci cand trebuie sa luam o pozitie sa ne ascundem in umbra.”

Reprezentantii celor doua website-uri au criticat atitudinea filialelor partidelor romanesti prezente in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, afirmand ca s-ar fi asteptat la o implicare activa in cadrul pregatirilor pentru acest referendum si la o campanie care sa corespunda cu cea desfasurata in Romania de catre formatiunile politice pe care le reprezinta.

Campania „ Mergi la vot” a fost realizata pentru prima data in anul 2004 si de atunci au fost sustinute demersuri similare de fiecare data cand au avut loc alegeri in Romania si romanii din Marea Britanie au putut sa isi exercite dreptul de vot, au mai precizat Inno Brezeanu si Cristina Irimie, pentru ziare.com.

 

Indemn la boicot

Costel Petre conduce la Londra propria organizatie, numita Comitetul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie, infiintata in urma cu peste trei ani si este presedintele filialei Diaspora a partidului politic neparlamentar Forta Civica. Din aceasta pozitie, el le-a transmis conationalilor sai din Regatul Unit sa nu se prezinte la vot cu ocazia referendumului.

„Forta Civica considera ca participarea la referendumul din 29 iulie ar insemna practic legitimarea actelor comise in ultimele saptamani de actuala putere reprezentata de Ponta, Nastase, Iliescu, Hrebenciuc, Mitrea, Oprisan, Antonescu, Dan Voiculescu etc.”, se sustine intr-un comunicat transmis romanilor din Marea Britanie de catre Costel Petre.

„Opinia publica internationala, lideri importanti de la Comisia Europeana, Parlamentul European, SUA, au aratat in mod explicit ca sunt extrem de ingrijorati de derapajele de la democratie a actualei puteri de la Bucuresti. Mai mult decat atat, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a cerut un angajament ferm din partea premierului Ponta, angajament care a fost deja incalcat la doar cateva zile de la asumare.

Demiterea in urma unei suspendari fara acoperire constitutionala a presedintelui Romaniei de catre o majoritate parlamentara conjuncturala, care a fost infranta la alegerile prezidentiale din 2009, ar constitui un grav precedent pentru fragila democratie din Romania. Acest lucru ar duce la un precedent deosebit de periculos, fiind posibila in viitor suspendarea oricarui presedinte care ar avea alta culoare politica decat majoritatea parlamentara de la un anumit moment”, se argumenteaza in continuare in documentul mediatizat de Costel Petre.

Apoi, comunicatul ii indeamna explicit pe romani sa boicoteze referendumul: „Romanii trebuie sa dea dovada de maturitate, indiferent daca agreeaza sau nu modul in care a fost condusa tara de actualul presedinte din 2009 pana in prezent.

(…) Consideram ca avem datoria de a boicota acest referendum pentru a transmite in acest fel actualilor lideri politici din Romania, dar si partenerilor nostri externi, ca suntem un popor care nu mai accepta derapajele de la democratie si dorim ca in Romania nimeni sa nu fie mai presus de lege!!”

„Personal, nu sunt de acord cu astfel de manevre care aduc in functii politice oameni care nu au fost votati si care se mai si plimba de la un partid la altul”, ne-a mai declarat Costel Petre.

El a recunoscut ca avand propria organizatie si ca presedinte al filialei unei mici formatiuni politice din Romania intra des in contact cu romanii care traiesc in Regatul Unit. „Am discutat cu acestia si despre referendum si parerile lor erau impartite. Astfel, unii erau convinsi ca trebuie sa il demita pe Traian Basescu din functia de presedinte, in timp ce altii voiau sa il sustina. Si am intalnit, in acelasi timp, multi care nu erau de acord sa participe la vot si in acest caz, oamenii au si dreptate. Ceea ce se intampla acum pe scena politica din Romania nu te invita sa fii foarte optimist.

In concluzie, cred ca prezenta la vot va fi redusa, lumea nu se va duce la urne. Nu cred ca referendumul va fi validat. S-au fortat lucrurile si dintr-o parte si din alta… S-a ajuns la o situatie politica fortata…”, a insistat Costel Petre.

El crede, insa, ca structura politica pe care o conduce de la Londra nu are forta necesara pentru a influenta opinia romanilor. „Noi suntem un partid mic care nu are suficiente finante pentru a organiza frecvent activitati publice, asa cum o fac partidele parlamentare. Atitudinea romanilor din Regatul Unit este una de interes si de respect pentru valorile pe care le promovam. Dar ne este greu sa convingem oamenii sa se si inscrie in partid, atata timp cat noi nu le putem promite functii si satisfacerea altor interese ca cei din USL sau PDL”, a completat Costel Petre.

 

 

Absenti la urne

 

Referendumul a trecut, iar prezenta la vot a romanilor din Marea Britanie a fost mult sub cea inregistrata in decembrie 2009, la ultimele alegeri prezidentiale. Numarul romanilor care au votat la referendumul din 29 iulie in cadrul celor trei sectii de vot din Londra a fost de aproximativ 3.000. Datele sunt estimative, deoarece la ora inchiderii acestei editii, Biroul Electoral Central nu a comunicat cifrele finale referitoare la participarea la vot in sectiile din strainatate.

Prezenta a fost totusi mult mai mica decat in 4 decembrie 2009, data la care Traian Basescu era ales pentru al doilea mandat de presedinte al Romaniei. Peste 6.000 de romani au exprimat atunci voturi valabile in cele opt sectii care au functionat pe teritoriul Marii Britanii. Doar in zona londoneza Brent, in care traieste o comunitate insemnata de romani, s-au inregistrat atunci 2.600 de voturi; adica aproape echivalentul numarului total de voturi exercitate in prezent in trei sectii de vot londoneze.

Disproportia este cu atat mai vizibila cu cat, in urma cu trei ani, comunitatea romaneasca din Marea Britanie era mai putin numeroasa. Doar circa 100.000 de romani traiau atunci pe intinsul Regatului Unit. In prezent, numarul romanilor a ajuns la 130.000, conform Ambasadei Romaniei la Londra, in timp ce alti reprezentanti ai comunitatii avanseaza cifre mai ridicate, care ajung pana la 200.000.

 

Boicot olimpic

Nici sportivii din delegatia olimpica, participanti la Jocurile Olimpice aflate in desfasurare la Londra, nu s-au deplasat la urne in 29 iulie.

„«Tricolorii» au ignorat in totalitate referendumul pentru demiterea presedintelui Traian Basescu si nu au dorit sa voteze. In schimb, antrenorii si oficialii Comitetului Olimpic si Sportiv Roman s-au grabit spre urne. … Nici unul dintre cei 103 tricolori prezenti la intrecerile olimpice de la Londra nu a solicitat sa fie transportat catre una din cele trei sectii de votare deschise in capitala britanica”, a informat Gazeta Sporturilor in 30 iulie.

Si-au exercitat, totusi, dreptul de vot cei mai multi dintre antrenorii, medicii si oficialii COSR. Acestia au votat la sediul Ambasadei Romaniei si a Institutului Cultural Roman din Belgrave Square.

Primul care a votat a fost Ion Tiriac, acesta fiind vazut la sectie dimineata, inainte cu un sfert de ora de ora 7:00 la care s-au deschis urnele. El a fost insotit si de alti oficiali ai forumului olimpic roman.

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!