Scoala ca departare

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 12 septembrie 2010

Odata cu fiecare lecție predata copiilor romani in UK, distanța dintre ei si Romania creste. Fiecare cuvant nou in engleza trimite in uitare sinonimul sau romanesc. Fireste, asta daca acasa cineva nu are grija sa mențina aprinsa pasiunea; fie si firava, pentru aceasta veche si frumoasa limba. Numai ca lucrurile nu sunt atat de simple. Nu e vorba doar despre a uita sau a nu uita niste cuvinte. Este vorba despre intrarea treptata intr-o alta civilizație, cu alte valori, cu alta istorie, cu alta geografie. Evident, si cu alta oferta de viitor. Fiindca toata miza unui inceput de an scolar este finalul lui. Sau, mai exact finalul unui ciclu scolar care sa deschida oportunitați stralucite de continuare a studiului sau de gasire a unui job. Ceea ce inseamna, inevitabil, o indepartare de tot ceea ce inseamna scoala romaneasca.

In clasa intai, indepartarea e totala. Apoi, pe masura ce anii de scoala trec, lucrurile incep sa se lege. Nu e aceeasi limba, dar e aproximativ aceeasi matematica (rezultatul problemei, pana la urma, e acelasi), negresit aceeasi fizica si chimie. Lista poate continua, cu suprapuneri aproape exacte si cu diferențe majore. Dar, in final, constatam ca drama indepartarii se dizolva in aventura unei redescoperiri. Fenomenul se petrece in ani, nu in zile, dar, pentru cei care petrec mai multa vreme la scolile strainatații, el este surprinzator. Dupa primul semestru parca iți fuge pamantul de sub picioare, parca ai uitat tot ce stiai din țara si n-ai invațat nimic din ce ar trebui sa stii in Marea Britanie. Apoi ințelegi ca lucrurile trebuie luate pe rand si ca, desi totul e schimbat, nimic nu e imposibil. Fiecare mica victorie e smulsa cu eforturi uriase. Dar, privind inapoi, vedem țarmul de pe care am plecat in prima zi de scoala si distanța, crescand mereu, spre un alt țarm, deocamdata invizibil. Aceasta distanța este elementul care ne da forța. Mergem intr-o direcție clara, chiar si cu impresia ca ne indepartam de o alta lume, pe care n-am apucat sa o cunoastem si, poate, n-o vom reintalni niciodata. Este o usoara tristețe in acest inceput de scoala, asa cum este si multa speranța. Deschidem primele manuale britanice. Ne fascineaza lumea lor colorata, cu personaje traznite si cu minuni la fiecare pas. Trecem dincolo de oglinda, precum Alice in Țara Minunilor? Descoperind ca drumul e neasteptat, intortocheat si lung. Dar, la capatul lui, vom vedea ultima minune: aceea ca țarmurile nu erau, totusi, prea indepartate.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!