Școală pentru copiii romi din Londra

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Educaţie şi învăţământ pe data 7 aprilie 2014

Londra_Ionut Ceafaru_Manager scoala romi si voluntarii My Romania Group

Cât de curând, copiii romi din Londra vor avea propria lor şcoală de duminică, unde vor putea învăţa limba romani, istoria şi tradiţiile romilor, dar şi multe alte materii interesante. Şcoala dedicată acestora are scopul de a-i ajuta să se integreze în societatea englezească şi are la bază proiectul de succes după care funcţionează Şcoala Românească (My Romania School). Planurile, intenţiile, dar şi aşteptările acestui nou proiect le-am aflat de la coordonatorul şcolii, Ionuţ Ceafăr.

 

Când educaţia contează…

Toţi cei implicaţi în şcoala adresată copiilor romi au experienţă la catedră, sunt foşti profesori ce doresc să se implice în educaţia copiilor romi şi au convingerea că prin educaţie vor reuşi să schimbe multe lucruri.

„Suntem un grup de patru persoane. Doi dintre noi am fost profesori de limba romani (limba, istoria şi tradiţiile romilor) în România. Pot spune că totul a pornit de la un simplu mesaj pe care l-am văzut pe internet. Iris Radulian de la My Romania Group anunţa că avea nevoie de voluntari. Eu am luat legătura cu ea, pentru că aveam un job de noapte şi cum ziua eram liber, voiam să mă implic şi în alte proiecte… astfel i-am spus că am fost profesor de limba romani în ţară şi de aici s-a născut dorinţa de a înfiinţa o şcoală pentru copiii romi din Londra”, a declarat, pentru Diaspora Românească, Ionuţ Ceafăr, director manager al şcolii pentru romi.

————————————–

„Şcoala aceasta îşi propune integrarea romilor în societatea englezească prin educaţie. Acesta este scopul nostru. Noi credem că prin educaţie putem schimba multe lucruri.”

Ionuţ Ceafăr, director manager Şcoala pentru Romi

————————————–

Echipa încearcă acum să ia legătura cu câţi mai mulţi părinţi şi să le explice avantajele acestei şcoli de weekend.

„Bineînţeles… începutul este greu. Noi am încercat să luăm legătura cu părinţii copiilor care învaţă la Mayfield School, şcoala în care duminica se desfăşoară cursurile Şcolii Româneşti. Deocamdată ştim că învaţă 34 de copii romi şi români, încă nu am reuşit să îi identificăm. Pe lângă acest lucru, am identificat o comunitate de romi penticostali. Grupul este format din 60 de familii. Chiar lucrăm la acest demers cu ajutorul reprezentanţilor Ambasadei, Ileana Stănică, şi vrem astfel să le vorbim despre cum îi putem ajuta, care sunt avantajele acestei şcoli de duminică”, a adăugat Ionuţ Ceafăr.

————————————–

Codul bunelor maniere

se va învăţa la şcoală

 

„Suntem foarte încrezători că totul o să fie bine. Profesorii sunt calificaţi şi sigur vor fi rezultate pentru că vorbesc limba, vorbesc romani. Sunt trei limbi în care noi putem comunica cu copiii, sunt trei moduri de a integra copiii în societate. Avem un plan foarte bine stabilit… codul bunelor maniere, un lucru pe care îl pot învăţa nu numai copiii, ci şi părinţii.”

Ionuţ Ceafăr

————————————–

 

Tradiţii, matematică, pian şi chiar bucătărie

Copiii vor studia limba, istoria şi tradiţiile romilor la şcoală, astfel îşi vor păstra identitatea şi cel mai important, spune Ionuţ Ceafăr, vor putea face traduceri din romani în limba engleză şi din limba engleză în romani mult mai uşor, pentru că vor fi profesori calificaţi, oameni care în ţară au fost cadre didactice, vorbitori de romani, vorbitori de engleză.

————————————–

 „Din cei 34 de copii români şi romi care urmează cursurile normale ale şcolii Mayfield, noi am discutat cu câţiva copii romi cărora le-a plăcut ideea acestei şcoli. Comunitatea de romi a fost deja informată de către şcoală prin scrisori în privinţa acestui proiect şi acum aşteptăm răspunsuri.”

Ionuţ Ceafăr

————————————–

„Cursurile se vor realiza în trei limbi: romani, română şi engleză, în funcţie de nivelul fiecărui copil în parte. Programul școlii va începe duminica de la ora 9.30 şi se va termina la ora 13.00. Lucrând în ţară cu copiii romi, am intuit care ar fi nevoile, lipsurile, problemele lor şi astfel am găsit mai întâi oamenii cu pregătirea necesară care ne pot ajuta. Totul se realizează prin voluntariat, noi am găsit profesori de matematică, de engleză, dar şi un instructor de pian şi flaut, care vor să se implice în acest proiect. Chiar de curând s-a oferit un român din Constanţa care lucrează aici în Londra ca şef bucătar… şi ne-a spus că în cazul în care copiii sunt interesaţi de bucătărie, el este deschis să le predea cursuri în acest domeniu”, spune coordonatorul şcolii, un tânăr de 28 de ani, care a lucrat ca profesor de limba romani în România.

————————————–

 „La romi este mai complicat, pentru că părinţii acestora ar trebui să îi aducă pe copii duminica la şcoală şi cum majoritatea părinţilor muncesc în timpul săptămânii, duminica o vor liberă… plus că noi ca romi suntem un pic mai diferiţi faţă de români. În fiecare duminică, la Şcoala Românească sunt 50-60 de copii care vin pentru că părinţii îi aduc, ei bine la romi… dacă nu au un interes anume să vină la şcoală sau să facă un lucru… nu fac.”

Ionuţ Ceafăr

————————————–

Următorul punct pe listă este întâlnirea cu cei din comunitatea de romi penticostali: „Le vom prezenta toate avantajele pe care copiii le vor avea dacă vor veni la şcoală şi cu siguranţă vor fi mulţi care se vor arăta încântaţi, pentru că în timpul în care noi lucrăm cu copiii în clasă, conducerea şcolii ne va pune la dispoziţie o sală de rugăciune pentru părinţi”, spune Ionuţ. Între timp, toţi cei implicaţi în acest proiect urmează şi ei la rândul lor cursurile de înfiinţare a şcolii suplimentare.

„Este nevoie de aceste cursuri, pentru că toţi cei care se vor implica în acest proiect vor fi voluntari, nu vor plătiţi şi trebuie să fii în temă cu legea…”, a adăugat tânărul de 28 de ani.

————————————–

„A fi ţigan nu înseamnă

doar a cerşi sau a fura”

 

„Toată lumea vrea să evite un al doilea Marble Arch. Prin acest proiect vrem să le arătăm nu numai străinilor, englezilor, dar şi românilor, că a fi rom sau ţigan nu înseamnă doar a cerşi sau a fura. Înseamnă doar că avem tradiţii diferite, vorbim o limbă diferită.”

Ionuţ Ceafăr

————————————–

Pentru mai multe detalii, îl puteți contacta pe Ionuț Ceafăr la numărul de telefon 074 5097 8191 sau e-mail rroma_schooluk@yahoo.co.uk.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!