Scutul american antiracheta, instalat la Constanta

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 14 decembrie 2009

Planul lui George W. Bush de a instala un scut antirachetă în Europa este continuat, se pare, de preşedintele Barack Obama. Potrivit fizicianului american Dean Wilkening, acest lucru ar însemna că o parte ar putea fi instalată şi în România, la baza Mihail Kogălniceanu din Constanţa. Implicat în construcţia noului scut antirachetă, Wilkening a declarat că arhitectura noului sistem vizează patru mari etape de construire – 2011, 2015, 2018, 2020, în funcţie de data la care se estimează că se va finaliza construirea rachetelor iraniene, informează Jurnalul Naţional.

Specialistul american a precizat că preşedintele american vrea să protejeze prin intermediul acestui scut toate statele membre NATO. „Până în 2020 se estimează cinci locaţii, dar acestea nu sunt încă stabilite. România este una din ele, baza militară Kogălniceanu fiind în mod special vizată. De fapt, Balcanii sunt, din puncul meu de vedere, locaţia ideală pentru a proteja întreaga Europă şi a detensiona şi relaţiile cu Rusia, întrucât aria acoperită nu se mai intersectează cu spaţiul aerian rusesc. Guvernul american intenţionează să utilizeze în principal ceea ce se numeşte THAAD, adică rachete transportate cu ajutorul unor camioane”, a mai declarat acesta.

Wilkening a lăsat însă de înţeles că dincolo de poziţia strategică, cel mai mult contează stabilitatea politică a unei ţări. „În cazul în care va avea un mediu stabil, România ar juca un rol foarte important pentru Europa. România pare a fi la locul potrivit, dacă este să gândim strategic. Deşi ne gândisem şi la Turcia, întrucât am mai amplasat acolo radare pe timpul Războiului Rece, în cazul de faţă trebuie să ne gândim şi la contextul cultural. România nu are aceleaşi legături cu Iranul, aşa cum are Turcia.”


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!