Scuzele unui lord

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 9 octombrie 2011

Termenul de „lord” are, la romani, o nuanta cam ironica. Si ironica e, inca, frumos spus. Indeobste, el se foloseste ca termen de jargon, printre smenari si boschetari, smortalari, toflingosi si moflunce. Zice unu: „Hai, ba, da o iarba, fii si tu un lord!” Zice alalalt: „Lord e ma-ta cu tac-tu, ai auzit? Tu nu ma-njuri pa mine‚ ra-ti-ar lordu-al dracu sa-ti fie!” In conditiile astea, nimeni nu si-ar dori sa fie lord, pe niciun meridian. Te faci de ras, ce mai!

Ei, da uite cum sta daravera: lordul Robert Winston tocmai si-a cerut scuze pentru declaratiile pe care le-a facut public in primele zile ale lunii septembrie, in Camera Lorzilor. El afirmase ca asistentii medicali romani si bulgari din Marea Britanie reprezinta o amenintare la adresa pacientilor din UK. Fraza, ce-i drept, cam ciudata. Lasate asa, sa planeze deasupra Canalului Manecii, cuvintele pot da nastere unei noi isterii antiromanesti. „O amenintare” suna dogit rau, ca si cum medicii nostri ajunsi pe acele meleaguri ar lua locul lui Jack Spintecatorul, navalind asupra natiunii britanice cu bisturie, clesti de scos dintii sau drujbe de taiat apendicele cu tot cu sira spinarii. O amenintare profesionala, s-ar intelege din aprecierea lordului Winston, intrucat medicii sus amintiti nu pot fi decat prost pregatiti, smecheri, pusi pe capatuiala, daca nu cumva sunt chiar prosti gramada. Cu asemenea fraza, lordul Winston si-ar fi pierdut credibilitatea, ba chiar si umorul, fara indoiala flegmatic.

Trimiterea scuzelor scrise catre cei atacati, prin intermediul deputatului William Branza, presedintele comisiei pentru comunitatile de romani din afara granitelor tarii, a fost un gest reparator si extrem de inspirat. Prin el, lordul a lovit la fix doi iepuri care alergau in directii diferite. Intai, a transmis mesajul pe care il adora tabloidele britanice, cu numerosii lor cititori, inscriindu-se in echipa celor fermi, care spun ce au de spus fara sa traga prea multe fumuri din pipa. In al doilea rand, a facut si pe placul celor care sunt atenti la ideea de discriminare. Dupa cum se stie, a fi incadrat in randul celor care comit discriminari nu este deloc artistocratic si strica acut la imagine. A comite discriminari este inelegant si de prost gust; e ca si cum ai fuma tigari „Plugarul” intr-un club cu staif. Asadar, retractarea spuselor readuce linistea si corecteaza o greseala, impacand pe toata lumea. Pana la urma, ne putem intreba, cum e mai bine? Cu scuze sau fara scuze? Evident, cu. Fiindca, pana la urma, scuzele in urma unei greseli constituie gestul care deosebeste un lord de un cioflingar. Nu repara mare lucru, dar, macar, se termina cu un zambet.


Etichete: , , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!