Se caută ingineri!

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Muncă, Resurse joburi pe data 31 martie 2015

uk_ingineri

Piaţa muncii din Regatul Unit se confruntă în prezent cu un deficit sever de specialişti calificaţi şi cu experienţă în toate domeniile ingineriei, se atrage atenţia într-un articol publicat în 20 martie în revista britanică de specialitate E&T (Engineering and Technology Magazine). „Numărul de ingineri proveniţi din rândurile migranţilor care au pătruns deja în toate sectoarele economiei naţionale nu este cunoscut oficial, dar apreciem că în jur de 87.000 de astfel de specialişti sunt solicitaţi anual în Marea Britanie”, se estimează în textul articolului.

 

Solicitări „în continuă creştere”

„O simplă consultare a listei posturilor vacante la nivel naţional în Marea Britanie (UK’s National Shortage Occupation List) arată că, din cele 32 de poziţii recomandate angajatorilor care recrutează personal în afara graniţelor Uniunii Europene, 15 se referă la ingineri şi alte profesii din sectoarele tehnologiei”, scriu cei de la E&T. Autorii articolului precizează că se caută în egală măsură ingineri mecanici, ingineri electrici, ingineri electronişti, dezvoltatori software sau experţi în domeniul nuclear.

„Facem lunar sondaje printre companiile de recrutare pentru a identifica tendinţele cererii existente pe piaţa muncii, dar şi disponibilitatea candidaţilor în raport cu locurile de muncă promovate. Am constatat astfel că cele mai căutate profesii în momentul actual sunt acelea din domeniul ingineriei, tehnologiei şi cercetării ştiinţifice. Solicitările pentru ingineri sunt în continuă creştere, se află pe un trend ascendent şi se modifică lună de lună. Este nevoie foarte mare de ingineri, proiectanţi şi specialişti în aeronautică, iar cei care promovează toate aceste posturi găsesc foarte greu candidaţi potriviţi”, arată David Geary, consultant în cadrul Confederaţiei Angajatorilor şi Recrutatorilor din Marea Britanie (UK’s Recruitment and Employment Confederation).

————————————–

„Uniunea Europeană este un mare câştig pentru Marea Britanie, pentru că oferă angajatorilor din regat o forţă de muncă flexibilă, care are libertate de mişcare oriunde în interiorul graniţelor acesteia. Din păcate însă, piaţa muncii UE nu este încă destul de matură pentru a funcţiona optim.”

Nick Leslie-Miller, proprietarul companiei de recrutare HMA International

————————————–

 

Criza de ingineri va continua

Criza de ingineri pe piaţa muncii va continua să se manifeste în Regatul Unit şi în următorii ani, conform ultimelor analize în domeniu, iar forţa de muncă a imigranţilor va fi cea care va acoperi cererea crescândă de specialiști în domeniu.

Companiile britanice care recrutează personal pe piaţa de profil vor avea nevoie de peste 2,5 milioane de angajaţi cu pregătire tehnică în următorii doi ani. Iar dintre aceştia, circa 163.000 pe an ar trebui să posede calificări medii sau universitare în domeniu, conform rezultatelor unui studiu efectuat de organizaţia profesională EngineeringUK.

Imigranţii cu diplome universitare în domeniul ingineriei reprezintă singura soluţie actuală pentru acoperirea rapidă a deficitului de pe piaţa muncii în aceste domenii, se atrage atenţia în articolul din revista săptămânală E&T.

„În ciuda numeroaselor iniţiative pentru atragerea tinerilor din regat spre profesiile tehnice, cei care au răspuns acestor chemări nu vor putea fi pregătiţi pentru a acoperi cererile actuale ale pieţei muncii”, atrag atenţia autorii textului.

„Numărul celor care se îndreaptă în prezent spre studiile universitare din domeniul ingineriei nu este suficient”, admite şi Nick Leslie-Miller, proprietarul companiei de recrutare HMA International. „În plus, trebuie să ţinem cont că o bună parte din cei care vor absolvi studii de inginerie vor accepta în final posturi mai puţin tehnice, în mari companii din regat, refuzând să practice ingineria. De aceea, ar trebui să ne bazăm mai mult pe ceea ce ne oferă Uniunea Europeană, o structură care a fost gândită tocmai pentru a răspunde unor astfel de solicitări pe piaţa muncii”, mai spune deţinătorul agenţiei specializate în recrutarea de ingineri pentru Marea Britanie din celelalte state ale Uniunii Europene. 

————————————–

„Aproximativ 1,5 milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene muncesc în prezent în Regatul Unit. Ei reprezintă circa 5% din forţa de muncă activă în întreaga ţară, conform studiului Eurostat Labour Mobility Survey realizat în 2014.”

Sursa: Engineering and Technology Magazine

————————————–

 

Est-europeni vs Commonwealth

Inginerii din estul Europei sunt o necesitate pentru industria britanică, dar vor trebui să se confrunte cu problemele de mentalitate ale recrutatorilor din această ţară. Angajatorii britanici sunt adeseori reţinuţi atunci când vine vorba de a recruta forţă de muncă din alte ţări membre ale Uniunii Europene, susţine acelaşi Leslie-Miller. El spune că proprietarii de companii din Regatul Unit manifestă, inexplicabil şi nejustificat, mai multă încredere în persoanele calificate în fostele colonii britanice, adică din grupul de state ale Commonwealth.

„Un inginer recent sosit în Marea Britanie din România sau Polonia, de pildă, se va izbi inevitabil de prejudecăţile specifice angajatorilor britanici, conform cărora calificările est-europenilor sunt mai puţin temeinice”, atrage atenţia proprietarul agenţiei de recrutare HMA International. „Această atitudine există şi printre inginerii din Regatul Unit. Mulţi dintre ei au impresia că sunt superiori colegilor proveniţi dintre imigranţi. Există falsa impresie că studiile de inginerie din această ţară sunt net superioare comparativ cu universităţile de profil din alte state; şi că, în consecinţă, calificările şi cunoştinţele dobândite în regat sunt mai complete”, opinează Miller. El explică astfel de ce sunt mai degrabă acceptaţi pe piaţa muncii britanice inginerii care au studiat în Marea Britanie sau în alte ţări cu sisteme de educaţie asemănătoare ca Australia, Africa de Sud, India sau orice alt stat din Commonwealth.

Autor articol: Marcel Istrate

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!