Se cer cu disperare absolvenți de școli profesionale

Articol publicat in sectiunea Economie pe data 25 martie 2016

Tot mai mulți angajatori din zona de producție se confruntă cu probleme legate de lipsa personalului calificat și a infrastructurii deficitare care reprezintă un impediment major în atragerea investitorilor.

„Una dintre marile probleme pe care le avem în prezent este legată de forța de muncă din cauza faptului că nu mai există școlile profesionale”, spune Silviu Badea, director în cadrul Grupului Industrial Componente Pitești, cu afaceri de 90 milioane euro, 2.500 de angajați și fabrici în Pitești, Câmpulung, Costești și Curtea de Argeș.

„Ne găsim în situația de a lucra cu echipe de oameni care au peste 50 de ani și din urmă nu vine nimic. A trebuit să improvizăm noi școli profesionale și să ne formăm matrițeri, mecanici, tehnici”, adaugă el, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, concurența nu este reprezentată de celelalte firme românești din jur, ci de companii din Ungaria, Cehia, Slovacia sau Turcia.

„Avem clienți de pe marginea vestică a țării din Arad, Oradea, însă noi pierdem din cauza infrastructurii și a costurilor mai mari care vin de aici”, atrage el atenția.

Învățământul profesional din România a fost desființat în 2009 și reînființat în 2012, la cererea angajatorilor, care nu mai găseau „meseriași“ disponibili. În 2013 – cel mai recent an pentru care există statistici – în învățământul profesional erau înscriși mai puțin de 26.000 de elevi față de 208.000, câți erau înscriși în 1993.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!