Se poate, sefu’?

Articol publicat in sectiunea Editorialul săptămânii pe data 11 septembrie 2011

Un conflict de interese in lumea culturii romanesti ridica o problema la care, altminteri, nu ne-am fi gandit. Cui ii apartine George Enescu? Nu in termenii istoriei culturii, fiindca, aici, lucrurile sunt extrem de complicate. Ca si in cazul lui Emil Cioran, al lui Eugen Ionescu, al lui Constantin Brancusi sau al Marthei Bibescu, opera este universala, o parte a vietii se deruleaza in strainatate (intamplator, in toate aceste cazuri in Franta), iar cultura franceza inregistreaza marii creatori veniti de pretutindeni in propria pleiada de artisti. Nu despre acest gen de dilema este, insa, vorba aici.

Muzeul National „George Enescu” din Bucuresti a solicitat, recent, inregistrarea marcii „George Enescu” la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM). In acelasi timp, „Festivalul si Concursul International «George Enescu»” este deja o marca inregistrata de organizatorul evenimentului, Artexim. In aceasta incurcatura apare si Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor, care a anuntat ca va contesta initiativa muzeului. Presedintele acesteia, Adrian Iorgulescu, declara ca motivul contestatiei este simplu: „George Enescu nu este o marca, este o personalitate a culturii romane.” Conflictul iscat in jurul marelui muzician roman nu este intamplator. El este o expresie a contradictiei inevitabile dintre doua mentalitati. Pe de o parte, orice succes poate fi transformat intr-o marca si orice marca poate fi transformata in bani. Desigur, aceasta ultima transformare nu tine de alchimie, ci de abilitatea de a folosi o imagine de exceptie pentru a obtine un prestigiu care aduce public si publicitate. Pe de alta parte, valoarea unui mare creator se afla cu mult dincolo de bani, iar patrimoniul universal nu poate fi – cum se spunea pe vremuri – precupetit.

Dincolo de intrebarea „cine il poate inregistra pe George Enescu ca marca la OSIM”, se afla o alta intrebare, ceva mai vasta: „Poate fi inregistrat George Enescu ca o marca?” Poate fi el comprimat intr-un dosar si pus alaturi de berea Noroc, vodca Saniuta, biscuitii Boul Rosu sau patutul gonflabil „Dormi cu mami, puisor”? Se pare ca da. Dar, pana la urma, pericolul acordarii unei marci cu numele oricarui mare creator roman este altul. Imediat dupa victoria la OSIM, ne putem pomeni cu situatii aberante, in care George Enescu, Mihai Eminescu sau Eugen Ionescu nu vor putea fi citati fara a cere permisiunea posesorului marcii, care poate fi invartitor la manivela, baschetbalist la pitici sau caraus de scoici. Si atunci, directorul Filarmonicii „George Enescu” (caruia nu i-a trecut prin cap sa ceara posesia marcii) va cere, in scris: „Dorim sa cantam «Rapsodia romana». Se poate, sefu’?”


Etichete: , ,

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!