Se schimbă CARDUL VERDE CSCS

Articol publicat in sectiunea Acte, Articole importante, Muncă pe data 3 iulie 2014

1 iulie aduce schimbări pentru muncitorii care lucrează pe şantierele din Marea Britanie. Începând cu această dată, Cardul Verde – Construction Site Operative (CSO) nu mai este emis. În locul lui va exista un nou card verde CSCS disponibil pentru toţi cei care au statutul de muncitor necalificat (labouring) în site-urile de construcţii.

Cei care intenţionează să lucreze ca muncitori necalificați pe şantier pot aplica pentru noul card CSCS verde doar după ce deţin anumite documente. Astfel, aceștia vor trebui să furnizeze dovezi că au urmat unul dintre următoarele cursuri: QCF / SCQF Level 1 Award Health and Safety in a Construction Environment (Cunoştinţe de sănătate și de siguranță într-un mediu de construcţii) sau cursul de o zi One day Site Safety Plus Health and Safety Awareness. De asemenea, muncitorii trebuie să treacă testul de Protecţia Muncii (CITB Operatives Health, Safety and Environment Test) în termen de doi ani înainte de a aplica pentru un nou card.

CSCS – Construction Skills Certification Scheme – este un card care atestă pregătirea unei persoane în Health and Safety (Protecţia Muncii) în UK. Toţi lucrătorii în construcţii sau industrii adiacente şi mai ales cei care lucrează pe un şantier trebuie să aibe CSCS card.

Există mai multe tipuri de carduri CSCS (http://www.cscs.uk.com/cscs-cards), în funcţie de calificarea şi funcţia pe care persoana o deţine pe şantier. Sunt carduri CSCS de diferite culori care atestă un anumit nivel de calificare.

Mai multe amănunte găsiţi accesând site-ul http://www.cscs.uk.com/cscs-cards/green-card-changes/

————————————–

Bine de știut

 

În cazul în care cardul verde CSCS expiră după data de 1 iulie 2014 nu trebuie să îl schimbaţi. Acesta va rămâne valabil până la data emisă pe card.

Sursa www.cscs.uk.com

————————————–

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

O parere la “Se schimbă CARDUL VERDE CSCS”

  1. George Spune:

    Bună ziua, am dat testul pentru level 1 award H&S Construction la Eurowin Solution pe 17 iulie și nu am primit diploma nici pana acum. Am fost sunat pentru confirmarea adresei de livrare a diplomei dar nu am primit-o nici pana acum. I am sunat dar nu mi răspunde nimeni deoarece sunt în concediu încă o luna. Știe cineva în cât timp vine diploma, cei care au aplicat pentru cardul Cscs după 1 iulie (laboreur)? mulțumesc!

Spune-ti si tu parerea!