Se strâng fonduri pentru repatrierea unui român ucis în Ilford

Articol publicat in sectiunea Diaspora pe data 9 noiembrie 2015

lumanare

Se face apel pentru strângerea de fonduri necesare repatrierii unui român de 49 de ani care a murit după ce a fost înjunghiat în inimă.

Tragedia a avut loc pe 17 octombrie în Ilford, Hickling Road, când Florin Onea a fost găsit de poliție înjunghiat în inimă în propria casă. Deși a fost operat la inimă la Spitalul Royal Free, eforturile doctorilor au fost de prisos, bărbatul decedând pe 26 octombrie.

Familia românului înjunghiat în seara de 17 octombrie face în prezent eforturi pentru a reuși să repatrieze trupul neînsuflețit și să îi poată oferi lui Florin Onea înmormântarea creștinească. Fiul românului transmite tuturor celor care vor putea să îl asiste financiar în aceste momente că își dorește să înapoieze banii tuturor „celor ce mă vor ajuta să îl duc pe tata în țară ca pe un român adevărat”.

Un bărbat de 34 de ani a fost arestat la locul faptei, fiind acuzat iniţial de rănire corporală deosebit de gravă.

Autor articol: Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!