Secții de votare insuficiente în Italia

Articol publicat in sectiunea Diaspora în lume pe data 24 octombrie 2014

vot2

Numărul secţiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale este de 294, egal cu cel stabilit în 2009. Însă, în Italia, deși numărul românilor cu drept de vot depășește un milion, au fost stabilite doar 51, față de 55 în urmă cu cinci ani. Lipsesc secții de votare la Rimini, Latina, Viterbo, Marcellina, Terni și Olbia, localități în care au fost organizate secții în 2009.

Au fost înființate secții noi la Canicatti și San Remo, scrie Gazeta Românească, citată de agenția Romanian Global News.

Comunitatea românească din provincia Latina protestează față de lipsa secţiilor de vot în zonă pentru alegerile prezidenţiale. Protestul a ajuns în paginile publicaţiei locale Lepini Magazine, cu titlul „Dreptul de vot este negat”.

 

Închise fără motiv

Românii spun că secţiile din Latina şi Sezze, care au existat la ultimele parlamentare, au fost închise fără motiv. Pentru a-şi putea exercita dreptul de vot, rezidenţii din Latina, mai mult de 6.000, şi cei din Sezze, în jur de 4.000, vor trebui să se ducă neapărat la Roma. O decizie aparent inexplicabilă, scrie revista, având în vedere concentraţia ridicată a cetăţenilor români în aceste două localităţi. În plus, aceste secţii erau strategice şi erau utilizate de rezidenţii din alte zone.

Reprezentanţii comunităţii româneşti au protestat. „Din păcate, încă o dată, cetăţenii români din străinătate îşi vor vedea călcat în picioare un drept constituţional şi, în acelaşi timp, fundament al democraţiei, dreptul de a vota. Această atitudine din partea guvernului nu este aplicată numai în Italia, ci tuturor cetăţenilor români rezidenţi în străinătate cărora le este negat dreptul de reprezentare”, a explicat Cristian Florin Benzar, preşedintele asociaţiei Europa Onlus din Latina, potrivit sursei citate.

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

2 pareri la “Secții de votare insuficiente în Italia”

  1. stancu roxana Spune:

    inca o data incearca sa ne ia dreptul de a vota,sunt buni numai bani pe care noi ii trimitem in tara,sa le fie RUSINE

  2. Adrian Spune:

    La Rimini nu este sectie de votare .De ce? Sa antelegem k DIASPORA nu conteaza asa mult.RUSINE!!!!!!

Spune-ti si tu parerea!