Șeful Parlamentului din Irlanda: „Suntem fericiți să primim români”

Articol publicat in sectiunea Diaspora, Diaspora în lume pe data 6 iunie 2015

Sean Barrett

Președintele Parlamentului din Irlanda, Sean Barrett, a declarat, marți, că statul său este „încântat să lucreze și să trăiască” alături de miile de români care locuiesc în această țară.

„Statul nostru este foarte fericit să primească miile de români care vin să locuiască în Irlanda, fie permanent, fie temporar, este, până la urmă, decizia lor dacă vor dori să se întoarcă în România sau nu, dar atât timp cât sunt acolo, suntem încântați să lucrăm și să trăim alături de ei”, a precizat oficialul irlandez, după o întâlnire cu premierul Victor Ponta și președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, la Palatul Parlamentului din România, informează Mediafax.

Sean Barrett a menționat că Irlanda are o mare experiență în imigrație și că țara sa are în diaspora circa 70 de milioane de persoane, iar cetățenii irlandezi au fost bine primiți în străinătate.

———————————-

Irlanda are o mare experiență în imigrație. Fiind o insulă pe coasta de vest a Europei, a cunoscut fenomenul emigrării de multe generații. Cetățenii noștri au plecat către Marea Britanie, către Statele Unite și nu în ultimul rând, în Australia, unde avem comunități foarte extinse. Am aflat recent că populația irlandeză din diaspora numără în jur de 70 milioane de persoane de vârste diferite, pe când în Irlanda se găsesc în jur de șase milioane. Au fost foarte bine primiți de țările-gazdă, la rândul nostru am fost bine primiți atunci când am intrat în UE, în 1973, și dorim să facem în același fel (…)

Sean Barrett, șeful parlamentului irlandez

———————————-

 

Autor articol: Ionut Mares

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!