SELF-EMPLOYED DIN PASIUNE

Articol publicat in sectiunea Afaceri românești, Muncă, Reportajul săptămânii pe data 21 iulie 2014

Diaspora romaneasca_Self-employed din pasiune

Aproape patru milioane și jumătate de oameni din Regatul Unit, de toate vârstele şi de toate categoriile sociale, au ales să muncească din poziţia de self-employed. Există numeroase motive pe care aceştia le-au luat în considerare atunci când au preferat să muncească pe cont propriu. Ei apreciază că acest statut le permite să îşi stabilească propriul program de lucru sau chiar să muncească la domiciliu, în anumite situaţii specifice.

Pentru exercitarea de activităţi ca self-employed în Marea Britanie nu este nevoie de un parcurs complicat ori riscant, susțin cei care reușesc să trăiască practicând profesii liberale. Ceea ce caracterizează acest statut este faptul că nu se lucrează ca subordonat, pentru cineva, nici în baza unui contract de muncă, ci prin contracte de prestări servicii, încheiate direct cu anumiți beneficiari.

Persoanele cu acest statut trebuie doar să se înregistreze la administrația fiscală britanică, online sau prin oficiul HM Revenue & Customs din zona în care locuiesc, în termen de trei luni de la începerea activităţii. Apoi îşi achită individual impozitele către stat şi contribuţiile pentru National Insurance; în rest, nu dau socoteală aproape nimănui…

 

 

Sunt self, dar fac ce îmi place

 

Uneori, diplomele pentru care mulţi români şi-au tocit coatele pe băncile şcolilor din ţară nu prea sau chiar nu îi ajută deloc să îşi găsească un job full-time, de luni până vineri, în Marea Britanie. Ei sunt oamenii care au şi pregătirea necesară şi certificatul care să le ateste acest lucru, dar şi pasiunea pentru ceea ce fac. Şi astfel, meseriile de top (specialist IT, fotograf, scriitor, traducător, actor, jurnalist) ajung să fie realizate doar în timpul liber… şi doar din pasiune.

 

Două meserii legate prin imaginaţie

Fotografia şi munca în bar au în comun câteva lucruri, ne spune Paul, un român de 34 de ani din Arad. Primul şi cel mai important pe care crede tânărul că trebuie să îl deţii şi atunci când ai camera de fotografiat în mână, dar şi atunci când ai un pahar gol de cocktail este… imaginaţia.

„Creativitatea joacă poate cel mai prestigios rol în munca unui fotograf. Apoi, dacă eşti atent la detalii, ai un mare plus, după care te ajută peisajul, oamenii şi uneori chiar camera pe care o foloseşti. În munca de bar am descoperit că ai nevoie de câteva cunoştinţe de bază şi de multă creativitate. Deci, pentru mine, cele două meserii au o legătură”,  ne spune Paul, care a ajuns în Londra în urmă cu şase luni de zile.

 

Sunt fotograf, dar lucrez barman

Tânărul a terminat foto-jurnalism la o facultate privată din ţară şi a lucrat câţiva ani ca fotograf pentru câteva ziare locale din capitală, dar şi din Sibiu şi Timişoara. La începutul acestui an, sătul şi plictisit de sistemul de acasă, a decis să lase România şi să îşi încerce norocul prin ţări străine. I-ar fi plăcut Germania, pentru că mai are câţiva prieteni acolo, dar a ales Londra pentru că ştia limba engleză. Cât despre un loc de muncă… Paul spune sincer că a fost mai mult decât conştient de faptul că nu îşi va găsi un job în domeniul pe care îl stăpâneşte…

„Am plecat din România pentru că cei care au lucrat în acest domeniu ştiu că salariile în media nu sunt excepţionale. Lucram foarte mult, şase zile din şapte, zece ore pe zi, mergeam pe teren… mă ocupam de fotografii, dar şi filmam, pentru că varianta online, chiar şi la presa scrisă, necesită şi filmuleţe. Nu mai eram mulţumit… nici măcar de mine şi am zis să fac o schimbare, deşi iubesc fotografia. Am decis să vin în Anglia… pentru că am câteva rude aici, dar şi pentru că ştiu limba şi asta mi-a dat mai multă încredere în mine. În acelaşi timp, eram sigur că va trebui să o iau de la zero în alt domeniu, pentru că… prea multe job-uri full-time ca fotograf, ca imigrant, nu prea găseşti… sau nu găseşti deloc. Am venit cu lecţiile făcute aici, am întrebat cunoscuţii şi am cercetat puţin piaţa şi tocmai de aceea, la scurt timp după ce am ajuns în Londra, am început, ca tot românul, să îmi caut de muncă. Ştiam că nu vreau să lucrez în construcţii, aşa că a fost un domeniu pe care l-am tăiat de pe listă încă de la început. Ca băiat… ca român… ca începător… mai rămâneau două variante: şofer şi barman. Aşa că am ales-o pe cea din urmă, cu toate că ştiam teoria, dar habar nu aveam de practică… dar m-am descurcat. Colegii m-au ajutat, m-au învăţat şi acum m-am obişnuit. Nu mă plâng… deşi e greu. Mi s-au luat câteva straturi de piele din cauza faptului că sunt mereu cu mâinile în apă, dar nu am ce să fac… am nevoie de bani… chiria trebuie plătită”, ne povesteşte Paul despre munca pe care este nevoit să o facă în prezent, deşi are pregătire şi experienţă în fotografie.

 

Cu mâinile pe cocktail, cu gândul la fotografii

Și totuși, Paul nu a putut sta deoparte de aparatul său de fotografiat. Deși știe că munca în bar este cea care îi asigură traiul decent din Londra, tânărul continuă să își facă meseria.

„Ştiam că nu am cum să îmi găsesc un job ca fotograf, dar mi-am adus cu mine, tot arsenalul pentru un shooting… camere, lentile, trepied, filtre, carduri, chestii pentru lumini… şi în urmă cu câteva luni, am început să postez pe internet anunţuri. Primul job pe care l-am avut ca fotograf a fost chiar pentru un român, om de afaceri, care a avut nevoie de un catalog. Un prieten m-a recomandat şi… uite aşa am început să îmi fac meseria din nou. Apoi, în ultimele săptămâni, am fost la câteva nunţi… de indieni, şi poate cine ştie… vor mai apărea şi alte oferte”, ne spune Paul.

——————————————

„Chiar dacă am început să am câteva joburi ca fotograf, în special în weekend, nu pot renunţa la munca în bar. Banii pe care îi primesc de la evenimentele unde merg ca fotograf nu îmi ajung să trăiesc… normal, în Londra, plus că nimeni nu îţi garantează o continuitate. Nu visez să ajung să lucrez pentru The Guardian… dar mi-ar plăcea într-o bună zi să îmi fac doar meseria. Deocamdată, aş vrea să fac un curs în domeniu la un colegiu de aici… pentru că altfel sunt recunoscute diplomele britanice.”

Paul, 34 de ani, fotograf

——————————————

 

 

Între secretariat şi traduceri

 

O altă meserie care, din păcate, nu asigură multor români un loc de muncă stabil este cea de traducător-interpret. Iar Iulia, o româncă de 30 de ani din Galaţi, ne confirmă acest lucru. Tânăra este traducător-interpret autorizat de opt ani în România şi de doi ani de zile în Marea Britanie. Ea îşi face meseria doar de câteva ori pe lună… sau în cele mai bune cazuri, de câteva ori pe săptămână. În restul timpului, îşi măreşte venitul din alt job: lucrează ca secretară pentru o companie englezească.

„Din păcate, în Marea Britanie, nu angajează nimeni, nicio companie, nicio firmă, pe payroll un traducător. Ca traducător şi ca interpret există doar colaborări ca şi self employed. De exemplu, The Big Word este o companie mare, care are agenţii peste tot în lume şi care înregistrează traducători. Şi eu m-am înscris la ei… şi atunci când au nevoie de mine mă contactează. De obicei mă plătesc cu 17 lire pe oră. Poate părea mult la prima vedere, dar nu îmi plătesc şi timpul pe care îl petrec pe drum… de exemplu până ajung la spital sau la tribunal sau la penitenciarul unde este nevoie de mine ca traducător. În Londra, de obicei ai nevoie de o oră şi jumătate sau poate chiar două să ajungi la destinaţie. Să presupunem că petrec pe drum dus-întors, trei ore… plus o oră la interpretare. În total sunt patru ore. Dar eu primesc doar 17 lire…”, ne povesteşte Iulia, o tânără de 30 de ani din Galaţi care este traducător autorizat de opt ani de zile.

 

Angajat ca traducător… slabe şanse

Şansele de a te angaja o companie ca traducător sunt destul de mici, ne spune interlocutoarea noastră.

„Dacă eşti multi lingual, poţi găsi şi poţi face şi alte joburi în care este nevoie de limbi străine… şi în astfel de cazuri poţi fi angajat. Dar este destul de greu de găsit un astfel de job. De obicei companiile mari care au afaceri externe şi au nevoie de corespondenţă în mai multe limbi caută traducători. De exemplu, eu am lucrat la HP ca traducător  în engleză şi franceză, pentru ţările din Benelux. Pentru astfel de job-uri este nevoie să mai cunoşti cel puţin o limbă străină, pe lângă engleză”, spune Iulia.

——————————————

„Avantajele acestei meserii… cred că sunt câteva. Faci ceea ce îţi place, în primul rând… şi programul, care este unul flexibil. Nu este o meserie care să se încadreze în programul 9-5.”

Iulia, 30 de ani, traducător-interpret autorizat

——————————————

„Din păcate, nu mai există instituţii care să angajeze interpreţi cu normă întreagă, sunt doar agenţii imense, ca The Big Word, care iau interpreţi, dar self-employed. Din câte ştiu doar Comisia Europeană angajează traducători… dar asta este doar în Belgia”, povesteşte tânăra despre şansele de angajare în Marea Britanie ca traducător.

Aşa cum era de aşteptat, dezavantajul, cel mai mare, al acestei meserii în Marea Britanie este faptul că nu există o continuitatea. Deci, nici banii necesari pentru un trai normal.

„Din păcate, asta e… joburile nu sunt consistente, nu sunt în fiecare zi şi aici nu poţi trăi din meseria aceasta, pentru că nu te poţi baza pe nimic… nu ai nimic sigur. Ai un job doar atunci când te cheamă agenţiile la care eşti înscris. Te pot suna de mai multe ori pe săptămână… dar te pot suna şi de câteva ori pe lună. Şi… în astfel de cazuri, trebuie să te reorientezi şi să începi să faci alte cursuri de calificare pentru a-ţi găsi un job full-time, din care să poţi trăi. Iar banii din traduceri să fie… doar un plus”, ne spune tânăra de 30 de ani.

În urmă cu un an de zile, Iulia a s-a interesat dacă ar putea lucra ca traducător pentru Metropolitan Police, însă procedura este una extrem de dificilă…

„Nu ştiu sigur dacă după ce treci toate testele, te angajează şi lucrezi full-time pentru ei. Ştiu doar că trebuie sa faci cursurile lor, sa treci examenul lor şi să le plătești cursul. Şi mai ştiu că sunt foarte stricţi. Există persoane care au dat examenul de câteva ori… dacă nu îl treci, trebuie să îl plăteşti şi să-l dai din nou… şi tot aşa. M-am interesat anul trecut şi taxa era în jur de 1.200 de lire”, spune Iulia.

 

O meserie de bază, alta de plăcere

Pentru că job-urile ca traducător sunt destul de rare, Iulia spune că a fost nevoită să caute cursuri de calificare în alte domenii şi chiar să lucreze ca secretară.

„Nu poţi trăi din această meserie. Trebuie să ai un job normal şi să faci acest lucru suplimentar. Eu o fac din plăcere. Acum m-am înscris la o agenţie cu care colaborez mai mult şi sunt fericită că îmi plăteşte şi timpul pe care îl petrec pe drum, dar şi costul drumului. În astfel de situaţii, se merită să îți faci meseria. Dar şi aşa… tot ai nevoie de un alt job, măcar part-time, ca să te poţi susţine financiar. Firma cu care colaborez în prezent mă trimite de obicei  la birouri de solicitors, la spitale, la închisoare… acolo unde sunt români care au nevoie de interpret. De obicei mă plătesc cu 14 lire pe oră…”, spune Iulia.

——————————————

„E destul de greu să trăieşti doar din meseria aceasta… aproape imposibil. Pe lângă agenţiile cu care colaborez, mi-am postat  pe forumuri, pe site-uri, pe Facebook anunţuri. Mă sună de obicei românii care trebuie să meargă la Jobcentre Plus pentru a obţine National Insurance Number… şi nu se descurcă cu engleza.”

Iulia, 30 de ani, traducător-interpret autorizat

——————————————

 

Pagina 1 din 2:Pagina următoare

Autori articol: Marcel Istrate, Oana Padureanu

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!