#Selfie: premiat triplu în Anglia

Articol publicat in sectiunea Monden pe data 24 octombrie 2014

Selfie

Lansat la începutul lunii mai, #Selfie a cucerit publicul din România, printr-un aer proaspăt, o abordare diferită şi o poveste bine ancorată în realitate şi susţinută de personaje inspirate din generaţia actuală de adolescenţi.

Confirmarea pe care a adus-o publicul a fost dublată duminică, 19 octombrie, la Southampton International Film Festival, unde #Selfie a fost premiat cu trei trofee, printre care Marele premiu pentru Cel mai bun film. Comedia regizată de Cristina Iacob a mai primit şi trofeele pentru Cel mai bun montaj şi Cea mai buna actriţă într-un rol principal – Crina Semciuc.

“Am făcut un film pentru oameni şi nu există bucurie mai mare pentru regizorul unui film decât să vadă că spectatorii îi apreciaza creaţia. 100,000 de spectatori este un prag psihologic, greu de depăşit în România, din cauza lipsei de cinematografe în ţară. Mă bucură că publicul a crezut în noi. #Selfie este o poveste în care se pot regăsi toţi tinerii din ziua de astăzi, indiferent de naţionalitate şi asta ne-a fost confirmată de succesul internaţional”, a declarat regizorul Cristina Iacob.

Comparat cu fenomenul românesc Liceenii din anii ‘90, filmul #Selfie este o producţie MediaPro Pictures şi Zazu Film, distribuită de către Zazu Film şi regizată de Cristina Iacob. În rolurile principale pot fi urmăriţi tinerii Olimpia Melinte, Crina Semciuc, Flavia Hojda, Vlad Logigan, Levent Sali şi Alex Călin. Alături de aceştia, distribuţia filmului este completată de actori titraţi ca Răzvan Vasilescu, Florin Călinescu sau Alina Chivulescu. Nu lipsesc nici vedete precum Răzvan Fodor, Smiley, Alex Velea, Mihaela Rădulescu, Dan Chişu sau George Vintilă, care aduc un plus de nuanţe comediei prin scurtele lor intervenţii.
Partea a doua a filmului va fi filmată în primăvara anului 2015.  #Selfie 2 va continua, cu mult umor, aventurile celor 6 tineri ce trec pragul maturităţii, iar spectatorii vor avea parte de şi mai multe surprize.

Autor articol: Diana Roman

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!