Sfaturi pentru Obama: Arată-i lui Putin că ești la fel de nebun ca el!

Articol publicat in sectiunea Politică externă pe data 12 mai 2014

Președintele american Barack Obama a participat la tradiționala cină anuală cu jurnaliștii, sâmbătă seară, prilej pentru liderul de la Casa Albă să glumească și să critice presa, dar și să discute subiecte serioase, pe un ton relaxat. La dineu au participat jurnaliști, oameni politici și celebrități, printre care și actorul Joel McHale, care nu a ratat ocazia de a-l critica pe Obama și de a-i oferi niște sfaturi îndrăznețe, potrivit CNN.

„Trebuie să-i arăți unui astfel de om că ești la fel de nebun ca și el. Dacă el invadează Crimeea, tu invadezi Cancunul (Mexic – n.r.)”, i-a spus actorul. McHale a râs și de site-ul HealthCare.gov, dedicat reformei sanitare inițiate de Obama. „Lansarea site-ului a fost un dezastru. A fost atât de rău, încât nici măcar nu pot compara cu altceva, pentru că numele site-ului este folosit acum de cetățeni pentru a descrie lucruri rele. Spun lucruri de genul «N-ar fi trebuit să mănânc sushi, pentru că am stat apoi toată noaptea pe HealthCare.gov»”, a mai glumit actorul.

Potrivit jurnaliștilor, președintele Obama nu a fost deranjat de glumele sale, ba chiar și-a făcut autocritica și și-a recunoscut greșelile. „În 2008, sloganul meu era «Yes we can.» În 2013, sloganul a fost «control-alt-delete»”, a spus Obama, referindu-se la combinația de taste apăsate atunci când un computer se blochează, eventual din cazul unui site care rulează prost.

Obama nu a ratat ocazia de a-i critica pe jurnaliștii care în restul anului îl critică pe el fără încetare. Celor de la CNN le-a spus că a trebuit să meargă până în Malaezia ca să mai apară pe post, cu referire la felul în care a fost acoperit subiectul avionului prăbușit în Pacific, iar Administrația Prezidențiala s-a simțit ignorată în ultima vreme.

Autor articol: Amira Damian

Comentarii

Spune-ti si tu parerea!